OMUL CONTEMPORAN- ÎN CĂUTAREA NEBĂNUITĂ A SACRULUI

Omul contemporan se află într–o criză de profunzime interioară şi este necesar să–şi recapete echilibrul psihic, pentru moment zduncinat, să se înalţe către spiritualitatea autentică, având revelaţia structurilor reale ale manifestării. Omul societăţilor moderne este încă hrănit şi ajutat de activitatea inconştientului său, fără să atingă însă o experienţă şi o viziune reală a lumii, a întregii manifestări şi a tot ceea ce înseamnă spiritualitatea autentică. Inconştientul îi oferă soluţii la problemele propriei existenţe, îndeplinind astfel rolul religiei, a spiritualităţii tradiţionale pentru că, înainte de a deveni, prin religie, creatoare de valori, existenţa îi datorează religiei, spiritualităţii autentice, integritatea. S-ar putea spune chiar că, într-o anumită măsură, la oamenii moderni care se proclamă areligioşi, sau care nu urmează nici o cale spirituală, sunt cei la care religia şi mitologia s-au „cuibărit“ undeva în noaptea inconştientului, sunt cei la care posibilităţile de a ajunge la o experienţă spirituală a vieţii zac ascunse undeva în străfundurile fiinţei lor, dar nu pot fi aduse uşor la lumină.
Dintr-o altă perspectivă s-ar putea spune chiar că non-religia, non-spiritualitatea echivalează cu o nouă „cădere“ a omului: omul areligios, omul aspiritual pare să-şi fi pierdut capacitatea de a trăi conştient viaţa în mod spiritual, capacitatea a o înţelege şi de a şi-o asuma, de a fi responsabil asupra întregii sale existenţe. Datorită faptului că spiritualitatea s-a ascuns în străfundurile inconştientului şi a fost „uitată“, fiinţa se pare ca a uitat aproape cu desăvârşire natura sa divină. “Tot ceea ce este necesar pentru ca răul sa triumfe, este ca omul bun să nu facă nimic.” (Edmund Burke)
Omul zilelor noastre a ajuns să trăiască într-o lume bolnavă, deşi cel mai adesea nu conştientizează aceasta. Existăm într-o societate dominată de lupta pentru bani, avere, faimă, etc. Majoritatea oamenilor supravieţuiesc într-o lume în care a fuma, a bea pâna la inconştienţă sau a te droga sunt realităţi acceptate cu indiferenţă, ca parte a unei normalităţi, a banalului sau, cel mult a faptului divers.
Suntem prea puţin conştienti de adevărata dimensiune a decăderii fiinţei umane, de formele complexe şi de efectele reale ale acestui adevărat dezastru spre care se îndreaptă omul contemporan şi nu suntem mai deloc conştienţi de cauzele acestui continuu declin.
Pentru fiinţa ce urmează o cale spirituală autentică, ce are o integrare spirituală, Lumea are întotdeauna o valenţă supranaturală şi dezvăluie o modalitate de manifestare a sacrului. Orice fragment cosmic este „transparent“, propriul său mod de existenţă prezentând o anume structură a Fiinţei şi, prin urmare, a sacrului. De exemplu, pentru fiinţa spirituală, orice An Nou înseamnă repetarea cosmogoniei, re–crearea Lumii si totodată „crearea“ Timpului, regenerarea lui printr-un „nou început“. Mitul cosmogonic slujeşte drept model exemplar pentru orice „creaţie“ sau „construcţie“ şi este chiar folosit ca mijloc ritual de vindecare. Devenind din nou, în chip simbolic, contemporan cu Creaţia, omul se întoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindecă pentru că ia viaţa de la capăt, cu o încărcătură de energie intactă, sacră, Divină, primordială. Reactualizând miturile, omul se apropie de zei, de divinitate şi ia parte la sfinţenie.