despre simbol si criza societatii contemporane

Sunt corpuri care pier, iar altele care intră în nemurire, chiar încă din timpurile străvevchi.- Cântecul harpistului
Confucius - "Simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile".

Ştiinţa contemporană descoperă, din ce în ce mai mult, ceea ce oamenii, păreau că ştiu din totdeauna, adică, pe măsură ce cunoaşterea se aprofundează, se aprofundează şi misterul şi tainele universale par a fi mai adânci, mai profunde. Ştiinţa contemporană are datoria să devină umană şi să devină un simplu mijloc, pus în întregime în slujba omului, şi nu un scop în sine, dar pentru ca această transformare să se producă, ea trebuie să se întoarcă la studiul real al NATURII şi al legilor sale. Omul trebuie să redevină un miracol al Creaţiei şi nu o simplă maşină, un simplu corp care funcţionează ca o maşinărie.
Ştiinţa contemporană este într-o criză din care poate ieşi doar prin găsirea unei metode cognitive totale, care să înglobeze şi necunoscutul, misterul, enigma, ocultul.
Declinul valorilor tradiţionale, de fapt, face trimitere directă la religiozitatea şi religiliile iniţiale, la ştiinţele străvechi, la acea Putere, care este considerată astăzi ca fiind paranoormală, dar ea era doar un fenomen, din multele, cunoscute şi studiate de ştiinţele străvechi, considerate şi ŞTIINŢE SACRE. De ce sacre?
Puterea cuvântului, a fost cunoscută din timpuri imemoriale, se poate spune, dar astăzi cuvintele, lipsite, de încărcătura ACEEA, sacră, îndeplinesc o simplă funcţie practică.
Înaintea Cuvântului a existat SIMBOLUL. Originea acestuia se pierde, în negura timpului, iar astăzi el au ajuns la noi, sub forma unor mesaje, mare parte indescifrabile, care vorbesc străfundurilor fiinţelor noastre, pentru că acolo sunt încriptate adevărurile fundamentale, tocmai prin intermediul acestor SIMBOLURI, dar aceste mesaje este necesar să fie desluşite şi înţelese în mod logic, adică cognitivismul occidental se va combina cu simţirea orientalului.
Adică, aşa cum spunea şi Friedrich Nietzche – raţionalul este necesar sa înglobeze iraţionalul, iar orizontul cunoaşterii să fie lărgit, tocmai, prin această Cunoaştere, care devine o paracunoaştere prin intermediul cunoaşterii aprofundate a SIMBOLULUI.
Este necesar să ne întoarcem la Simboluri, pentru ca omenirea să depăşească criza în care se zbate de ceva timp, dar şi pentru că, este necesar să se încheie un ciclu istoric şi să înceapă un alt ciclu în care să ne întoarcem la înţelepciunea anticilor, în care neînţelesul să devină înţeles, deoarece anticii spuneau: SIMBOLUL are origine neumană şi este un dar coborât de undeva din necunoscut, de undeva de Sus, pentru a-i reaminti omului de originea sa Divină.
Ne plângem că lumea devine profană, din ce în ce mai profană. De ce? Tocmai pentru că am pierdut şi pierdem înţelesul autentic al SIMBOLURILOR, pe care bunul nostru simţ interior ne spune că-l cunoaştem, dar acest punct al angoasei contemporane va putea fi depăşit doar prin redescoperirea LUMII SIMBOLURILOR, redescoperirea puterii spiritului uman, care să ne conducă spre acea lume invizibilă unde doar DUMNEZEU TATĂL ne va revela şi ne va face cunoscut sensul şi rostul a tot ceea ce cuprinde Creaţia Sa, adică sensul şi rostul Omului în Cosmos.
Esenţa umană, dar şi tot ceea ce este autentic şi originar în om poate fi cunoscută şi prin semne şi simboluri. Aici descoperim începutul începutului: “un metalimbaj cu caracter simbolic… având rolul unui model redus al realului şi funcţionând ca o unealtă teoretică de analiză a lumii”- spune Eliade