În mintea intuitivă a gânditorilor antici, corpul este conceput ca o mandala, ceea ce în arta religioasă înseamnă o diagramă magică simbolică a cosmosului, un concept care a fost împărtăşit şi de arhitectura religioasă, Vedică. La fel precum galaxiile lumii manifestate se învârt în jurul propriei axe, la fel şi corpul uman este asemenea unei mandala. La fel ca şi lumile nemanifestate, lumea a fost construită din interior către suprafaţa pământului, la fel şi dansul a fost conceput ca printr-o serie de mişcări să facă legătura între cer şi pământ, devenind analog lumii nemanifestate.
Mandala este o reprezentare a Universului, în ansamblu şi a legilor care-l guvernează şi este în acelaşi timp o cosmogramă: reprezintă întregul Univers privit ca o ciclicitate temporală. Mandala sintetizează, într-o formă accesibilă vizual, un sistem complet de cunoştinţe spirituale asupra lumii şi legilor divine ale creaţiei, ale menţinerii şi ale distrugerii sale.
Printr-o altă analogie, putem descrie mandala ca pe un fel de “hartă” completă a Macrocosmosului vizibil şi invizibil, numai că “geografia” acestei hărţi nu este fizică, ci se referă la tot ceea ce există, incluzând toate lumile şi planurile de conştiinţă.
Mandala este o reprezentare simbolică, analogică, a Universului şi este folosită ca un instrument pentru a avea acces la un anumit nivel de cunoaştere care să ne permită să realizăm efectiv, în propria fiinţă, adevărul şi legile pe care ea le sintetizează. Dar în acelaşi timp mandala este mai mult decât atât, ea ne permite accesul, dincolo de forme şi manifestare, la Realitatea Ultimă, Supremă.
Regăsim exact acelaşi mod de gândire care este subliniată în arhitectura vedică şi în gândirea faimoasei dansatoare de templu Balasaraswati, care compara structura dansului indian cu cea a unui templu hindus. Forma în care este structurat un recital de Bharata Natyam este asemănătoare unui mare templu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu