Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi- sculptor (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.
Constantin Brâncuşi este unul dintre cei mai mari artişti contemporani, deoarece a prezentat simbolic lumea arhetipurilor.
Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.
Brâncuşi a dat veacului nostru conştiinta formei pure, a asigurat trecerea de la reprezentarea figurativă a realităţii, la exprimarea esenţei lucrurilor şi a reînnoit în mod revoluţionar limbajul plastic, îmbogăţindu-l cu o dimensiune spirituală.
Constantin Brâncuşi despre opera sa:
"Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor."
„Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.”
Frumosul este echibrul absolut.
Arta – poate cea mai desavarsita a fost conceputa in timpul copilariei umanităţii. Căci Omul primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să redeţtept sentimentul acesta în sculpturile mele.
Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.

Voim întotdeauna să înţelegem ceva. Însă nu este nimic de înţeles. Tot ceea ce puteţi contempla aici, în Atelier, are un singur merit: că este trăit...
Arhitectura este sculptură locuită.
A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva.
Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi.