duminică, 14 noiembrie 2010

Ananda K Coomaraswamy






"I actually think in both Eastern and Christian terms—Greek, Latin, Sanskrit, Pali, and to some extent Persian and Chinese."-AK Coomaraswamy –

The artist is not a special kind of man, but every man is a special kind of artist.

Toate tradiţiile vorbesc în ultimă analiză despre Dumnezeu că este Identitate simplă perfectă, dar şi că această Supremă Identitate este o identitate a două principii contrastate, de distins în toate lucrurile compuse, dar care coincid fără compunere în Unul care nu este nici un lucru. Identitatea este a Esenţei şi Naturii, Fiinţei şi NeFiinţei, Dumnezeu şi Dumnezeire – masculinului şi femininului. Natura naturans, Creatrix universalis est Deus. Pe de o parte, o divizare a Esenţei de Natură, Cer de Pământ, subiect de obiect, este un sine qua non al existenţei lucrurilor compuse.
Natura se retrage astfel din asemănarea cu Dumnezeu, reţinând o anumită asemănare cu fiinţa. De aici, Esenţa este Creatorul şi puterea activă, Natura: mijloacele creaţiei şi recipientul pasiv al formei – Natura ca fiinţă prin care generatorul generează. Relaţia bărbatului cu femeia este o asemănare: relaţia mariajului este un sacrament şi un rit deoarece este un simbol adecvat şi o reflectare a identităţii Esenţei şi Naturii in divinis.
Noţiunea de polaritate bisexuală în Zeitate sugerată mai sus, a fost văzută uneori ca o caracteristică a sistemelor tantrice hinduse şi buddhiste medievale din India, în care este foarte clar enunţată şi realizată pe baza unui simbolism şi ritual vizual. Măsura în care Tantrismul şi Shâktismul trebuie identificate a fost larg discutată de Glasenapp care concluzionează că punctul de plecare pentru doctrinele Shâkta este dat în filozofia „Glasului” (vâc) a Mantra-Shâstrelor.
În doctrinele hinduse se vorbeşte astfel despre Intelect:
Intelectul este virtual Prajapati, aici „Intelect (manas)” este identificat cu „Acela care era la început nici NeFiinţă, nici Fiinţă”. Intelectul emană Cuvântul. Tatăl este Intelect (manas), Mama, Cuvântul (vac); Copilul, Spiritul sau Viaţa (prana).
Intelectul şi Cuvântul, Cerul şi Pământul, ca drept Cunoscător şi Cunoscut, sunt părinţii universali ai universului conceptual.
Intelectul (manas, buddhi) şi voinţa (vasa, kama), coincid in divinis=adhidevatam, procederea divină este „conceptuală” în ambele sensuri ale cuvântului.
Deşi procederea Cuvântului (actul Intelectului Divin) şi procederea Spiritului (actul Voinţei Divine) coincid, ele sunt logic de indistins, procederea Cuvântului şi procederea per artem nu sunt doar coincidente ci şi logic de indistins. De aceea Christos este numit „arta lui Dumnezeu” (Augustin, „De trinitate”).
Procederea sau creaţia per artem (=tastaiva) este în mod esenţial o operaţie intelectuală.
Expresiile scolastice „per verbum in intellectu conceptum”; „per artem et ex voluntate” sunt echivalente cu „manasa iva vacam mithunam samabhavat, sa garbhy abhavat... asrjata”.
În tradiţia vedică, Identitatea Supremă (tad ekam) este „în acelaşi timp spirantă şi despirată” (ânit avâtam), „Fiinţă şi NeFiinţă (sad-asat) în înaltul Empireu, în pântecele Infinitului. În acelaşi mod în Mundakya Upanishad, supralogicul Brahma este „Fiinţă şi NeFiinţă… Intelect şi Voce (sad-asat… vâg-manas).
Coincidenţa non-supremului şi supremului (apara şi para) Brahma din Upanishade este cea a lui Mitrâvarunau din Vede. Identitatea Supremă este în mod egal bipolară fie că „Ea” este concepută ca masculină sau feminină; despre Magna Mater, Natura Naturans Creatrix, Infinitul (virâj, aditi) se poate întreba: „Cine-I cunoaşte dualitatea progenitivă?” (mithnavatvam) şi invers: „El (Brahma) este un pântece (yonis ca gîyate).
Dar dacă aceste două principii sunt considerate în reciprocitatea lor, Dumnezeu manifestat este cel masculin şi Dumnezeirea nemanifestată este puterea feminină, fiind rezervorul inepuizabil al atotposibilităţii, inclusiv cea a manifestării, este deci vorba aici de Mitra care inseminează pe Varuna, Krishna care „depune embrionul în Marele Brahma, pântecele meu… Natura mea supremă (para prakrti), pântecele întregii existenţe” şi „În pântecele Infinitului în care Soma pune embrionul”, „Apele purtau embrionul universal”, adică „Germenele de Aur”, Hiranyagarbha.

Doctrina creştină, la fel ca cea indiană, are în vedere reunirea supremă a principiilor divizate: „nu e nici bărbat nici femeie: toţi suntem Un (sankr. eki-bhuta) în IH (Iisus Cristos)” (Gal. 3:28).
Deci, este vorba mai sus nici despre bărbat, nici despre femeie, nici despre vreo existenţă, ci despre forma fiinţei care este „ca aceea a unui bărbat şi a unei femei intim îmbrăţişaţi”, este vorba despre Omul Universal la care s-a ridicat şi IH. Imaginea lui Dumnezeu aparţine ambelor sexe, deoarece este în minte, acolo unde nu exista nici o diferentiere sexuală.
Principiile conjuncte, cum sunt Cerul şi Pământul, Soarele şi Luna, bărbatul şi femeia, erau la origine unul singur. Din punct de vedere ontologic, împreunarea lor constituie o operaţie vitală, care produce un al treilea, după chipul celui dintâi şi natura celui de-al doilea. Aşa cum împreunarea Intelectului (manas) cu Glasul, Vocea (vâ) dă naştere unui concept (sankalpa), la fel şi împreunarea Cerului cu Pământul aprinde Focul, a cărui naştere îi desparte pe părinţii săi unul de celălalt şi umple de lumină Spaţiul intermediar (antariksha), tot astfel, la nivel microcosmic, fiind aprins în spaţiul din inimă, el îi este lumina.
Străluceşte în pântecele Mamei sale, deplin stăpân pe toate puterile lui. Abia născut, străbate Cele Şapte Lumi, urcă spre a trece prin Poarta Soarelui, aşa cum fumul care se ridică de pe altar sau din vatra din mijlocul casei, adică din afară sau dinăuntrul tău, urcă spre a trece prin ochiul cupolei.
Acest Agni este în acelaşi timp mesagerul Zeului, oaspetele din toate casele oamenilor, fie ele clădite ori trupeşti; este principiul pneumatic luminos al vieţii, şi preotul oficiant care trimite aroma ofrandei aduse în foc din această lume până dincolo de bolta Cerului, prin care nu se poate trece decât pe „Calea Zeilor”.
Calea trebuie străbătută pe urmele paşilor Înainte-mergătorului – aşa cum ne-o aminteşte însuşi cuvântul „Cale” – de către toţi cei care doresc să ajungă la „celălalt ţărm” al luminosului fluviu cosmic al vieţii, care desparte tărâmul pământesc de cel ceresc.
În Scripuri Înainte-mergătorul este Ioan, iar IH este Calea...
În (1,6-7) se spune despre cel care era martor la acea lumină:
„A fost un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el” (1,6-7).
Apoi se face distincţia dintre lumina lui Christos şi lumina lui Ioan Botezătorul:
„Nu era el lumina, ci ca să dea mărturie despre lumină” (1,8).
„El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” (3,30)
„Acesta este Cel despre care am spus: Cel care vine în urma mea a fost înaintea mea, pentru că înainte de mine era.” (1,15)
Mârga = „Cale”, de la mrg=ichneo, „a lua urma”, „a vâna”. Înainte-mergătorii pot fi urmaţi până la Poarta Soarelui, Capătul Drumului, de aici înainte, nu li se mai poate lua urma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu