Sfintii_Apostoli_Petru_si_Pavel

www.rodica-purniche.ro Dacă “cineva” MISTERIOS şi ATOTPUTERNIC ce se află acolo, foarte sus şi totodată pretutindeni, ne iubeşte, atunci ceva extraordinar de bun se poate produce pentru noi, la momentul potrivit, umplându-ne atunci de o mare fericire, uimire şi încântare. (prof. Yoga Gregorian Bivolaru) De multă vreme n-am mai avut o astfel de zi plină, în care Cerul să fie aglomerat de desenele evenimentelor ce urmează să vină! Careul în T cardinal domină în continuare Firmamentul, ca şi cum Timpul a uitat să se mai mişte. Energia lui imprevizibilă ne aduce aminte de ziua Sfinţilor Apostoli, când Sfântul Petru „fierbe piatra în Cer ca s-o mărunţească, să nu vatăme câmpurile când plouă; dar dacă oamenii fac rele, Sfântul cheamă balaurii şi cu dânşii se ajută la bătutul lumii cu piatră”. Aşa că azi este cazul – măcar azi! – să facem fapte bune şi să nu supărăm Cerul! Nicovala dublă este realizată de cuadraturile dintre Soare-Uranus, pe de o parte, şi conjuncţiile Venus/Jupiter şi Neptun/Chiron, din ele rezultând sextilul Uranus-Venus/Jupiter şi trigoanele Soare-Neptun şi Soare-Chiron. O astfel de configuraţie susţine aspiraţia noastră spirituală, căutările noastre interioare, şi iubirea de Dumnezeu care i-a dat putere apostolului Pavel să răspândească în cele patru zări Cuvântul lui Iisus. Cortul este o altă configuraţie realizată de cuadraturile Mercur-Lună şi Venus/Jupiter-Neptun/Chiron, care generează şi ele, la rândul lor, sextilul Mercur-Jupiter şi trigoanele Lună-Neptun şi Lună-Chiron, ansamblul fiind o reală baterie de energie intelectuală şi de acţiune divin inspirată. Dubla Piramidă de Apă pe care o face Luna în Scorpion cu Soarele în Rac şi cu Neptun şi Chiron în Peşti adaugă o foarte mare sensibilitate şi receptivitate spirituală acestei zile prin care sărbătoarea sfinţilor apostoli marchează cea de-a doua jumătate a anului. Nu avem de-a face, aşadar, cu un dinamism astral dezordonat sau în care fiecare planetă tinde să-şi vadă de ale ei. Dimpotrivă, este un dinamism bine structurat, de care putem profita pentru a ne clarifica pe noi înşine, pentru a ne limpezi gândurile şi fiinţa, pentru a fi atenţia la ce simţim şi pentru a ne reface ordinea priorităţilor. În evenimentele neaşteptate care ne pun în faţa faptului împlinit poate fi chiar mâna lui Dumnezeu care accelerează trecerea noastră dincolo de toate pragurile şi barierele de care ne împiedicăm singuri. De asemenea, acest Cer atât de ordonat poate fi semnul unei noi direcţii pe care adesea o luăm în viaţă într-o secundă de înţelegere spontană a vieţii sau de rugăminte sinceră adresată din inimă lui Dumnezeu, la care El răspunde la fel de sincer şi într-un mod infailibil, dătător de biruinţe. În tot acest ansamblu celest este uşor de recunoscut forţa credinţei pure, totale şi profunde a Sfinţilor Apostoli care până nu demult au fost sărbătoriţi ca „patronii Şcoalelor”, de unde conducerea ignorantă a ţării noastre i-a destituit, transformându-i în patroni ai penitenciarelor. Poate avea şi aceasta o semnificaţie – şi anume, aceea că, „în întunericul neştiinţei fiind” (ca să-l cităm pe strălucitul cronicar Miron Costin) suntem în cea mai cumplită temniţă a existenţei. În acest hal afându-ne, să-I mulţumim Tatălui Ceresc că, totuşi, am fost încredinţaţi acestor suflete mari care încă ne veghează, indiferent ce semnificaţie le atribuim noi. Simbolismul acestor mari învăţători întru Iisus ai neamurilor este uşor de dedus dacă privim una dintre icoanele care ni-i înfăţişează. Sfântul Apostol Petru este zugrăvit cu chei în mâna dreaptă, iar Sfântul Apostol Pavel cu sabie. Cheile pe care le ţine Sfântul Apostol Petru sunt “Cheile Împărăţiei Cerurilor”, pe care Iisus i le-a făgăduit după ce acest mare apostol a mărturisit că El (Iisus) este “Fiul lui Dumnezeu”: “Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întrebă pe ucenicii Săi zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezatorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceti că sunt? Răspunzând, Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Mt. XVI 13-16). În acest moment Iisus îi promite: “Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trupul şi sângele ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din Ceruri” (Mt. XVI, 17). “... tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui, şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei Cerurilor” (Mt. XVI, 18-19). Cu alte cuvinte, lui i s-a făgăduit starea de iluminare, cea care permite fiinţei umane accesul la adevărurile divine, atunci când fiinţa are o minte pură, nepervertită deloc de filtrele şi măştile ego-ului. Sabia pe care o are în mână Sfântul Apostol Pavel este, de fapt, puterea cuvântului şi a discernământului divin pe care el le deţine. De altfel, sabia este unul dintre simbolurile instrumentelor minţii, reprezentând, de fapt, comunicarea directă, bine stăpânită, care se produce cu un anumit scop, fie el didactic sau doar informativ. Sabia cu două tăişuri indică puterea duală a minţii umane care poate folosi şi în bine, şi în rău, energia divină a Cuvântului. Asemeni sabiei, cuvântul „taie” sau „despică”, aducând, în orice caz, un final necesar după un proces interior care adeseori este unul dual sau de criză. Pentru că sabia are această calitate de a face să înceteze viaţa celui pe care îl loveşte, tot astfel ascuţimea minţii şi puterea de netăgăduit a discernământului fac să înceteze ignoranţa, dualitatea (care este o stare demoniacă), minciuna, agonia, aducând ordine şi linişte mentală: “Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţirea sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii" (Evr. IX, 12). În Epistola către creştinii din Efes, vorbind despre lupta necontenită care îl aşteaptă cu conducătorii veacului şi cu duhurile răutăţii oamenilor, Sfântul Apostol Pavel îi sfătuieşte pe aceşti creştini să se îngrijească de armele duhovniceşti (credinţa şi învăţătura, cea care dă agerime şi supleţe minţii – n.n.), “sabia duhovnicească” fiind, după cum lămureşte el, “cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. VI, 12, 17). A ne îngriji de aceste “arme” înseamnă, în realitate, a păstra vie credinţa unui popor şi a-l creşte prin puterea tradiţiei, a cunoaşterii, a învăţăturii care asigură evoluţia lui spirituală. Popoarele despuiate de credinţa, tradiţia şi cultura proprie, încetează a mai fi nişte popoare vii. Ele încep încet-încet să moară nu din clipa în care sunt aruncate în întuneric, ci din clipa în care ele acceptă asta. Sfântul Apostol Pavel, fost prigonitor al creştinilor şi devenit, după deschiderea ochilor săi spirituali, cel mai înfocat slujitor al lui Dumnezeu, este cel care “a ostenit mai mult decât toţi Apostolii” la propovăduirea adevărurilor lui Iisus. Sfântul Apostol Petru, cel ce s-a lepădat de trei ori de Învăţătorul său în cel mai greu moment al vieţii, a rămas însă acelaşi “vas al revărsării lui Dumnezeu”, acelaşi canal curat şi perfect pentru lucrările divine ale Tatălui destinate nouă. Şi cheile, şi sabia sunt instrumente care arată că aceşti apostoli rămân marii învăţători, cei care stăpânesc Cuvântul lui Dumnezeu şi-l redau întocmai, fără să se înfumureze cu el, fără să-L altereze. Ei sunt marile călăuze ale minţii (cunoaşterea) şi ale inimii (credinţa) omeneşti care, acţionând la unison, ne scot în orice clipă din orice temniţă, din orice fel de ignoranţă şi alienare spirituală.