http://www.sibiul.ro/evenimente-culturale/24-iunie-dr-agaica-sanzienele-cununa-graului-sfantul-ioan-de-var-a.html
24 IUNIE este o zi din calendarul satului tradiţional românesc cu multiple valenţe, „în straturi”, predominant fiind unul sau altul în funcţie de zona etnografică. În Bucovina sărbătoarea este dedicată Sfântului Ioan cel Nou (Sfântul Ioan de Vară), ale cărui moaşte se află la Suceava. În Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş „greutatea” zilei este dată de relaţia cu Sânzienele (lat. Sancta Diana), zânele bune care dau noroc pentru holde şi sănătate. În Muntenia, Dobrogea sudul şi centrul Moldovei obiceiul se numeşte Drăgaică (bg. Dragaika) şi mai multe fete se fac Drăgăici. Cea mai frumoasă dintre ele se îmbracă în mireasă şi are puteri nelimitate... dă bob grâului, miros florilor, sănătate bolnavilor, apără holdele de furtuni şi grindină, urseşte fetele de măritat. Însă îi trebuiesc trei ani să se cureţe de forţele ce i-au fost impregnate astăzi – trei ani nu se poate căsători.
La 24 iunie scade lungimea zilei şi se măreşte noaptea, fiind „mare răscruce în cursa soarelui”, se usucă rădăcina grâului odată cu coacerea spicului, răsare pe cer Cloşca cu Pui, florile îşi pierd mirosul şi puterea tămăduitoare, cucul încetează să mai cânte - se înneacă cu un bob de orz şi se transformă în uliu..., apare licuriciul (făclieş, scânteiuţă sau focul lui Dumnezeu), adică Îngerul îndrăgostit de fata unui păstor. Este, ca toate solstiiţiile sau echinocţiile, o perioadă „de criză”, dar şi de intensă comunicare între lumea viilor şi morţilor, dominată de primejdii dar şi de multiple posibilităţi de intervenire „în mersul firii şi al lucrurilor”.
De Sânziene/Drăgaică fetele culeg flori albe sau galbene din care îşi fac cingători şi cununi. Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri. Cununile (sau „colacul” de flori) , câte una pentru fiecare membru al familiei, este aruncată pe casă – după cum se usucă, sunt luate de vânt sau cad se vesteşte norocul de peste an sau căsătoria sau chiar moartea. La Sânziene/Drăgaică se culeg plantele de leac pentru tot felul de boli, dar şi pentru vrăji. În această noapte se găseşte iarba fiarelor.
Termenul de Drăgaică denumeşte nu numai obiceiul ci şi sărbătoarea populară ce are loc la 24 iunie. Termenul definşte şi o plantă galliun verum care îşi are rosturile ei în cadrul sărbătorii precum şi în practica medicală empirircă, dar şi „târgul” sau „iarmarocul” ce are loc la această dată ca şi jocul ce se făcea la acest iarmaroc. Drăgaică se numeşte şi fiinţa fantastică, asemănătoare ielelor, care îi pedepseşte într-un mod similar pe cei ce lucrează de ziua ei „te loveşte din Drăgaică” sau numele bolii pe care îl produce. Potrivit altor mărturii populare Drăgăicile sunt şi „fiinţe vii care au puterea de a face ca buruienile să fie de leac” sau fiinţe cereşti care dau roadă seminţelor”.Polisemnatismul termenului şi pătrunderea lui în expresiile populare indică marea vechime în limba română.
Drăgaica se numără printre obiceiurile noastre tradiţionale puţin cercetate, nebenifiicind de nici un studiu monografic fiind doar menţionată sau tratată în treacăt în cadrul unor sinteze folclorice cuprinzătoare. Interesul redus se eplică şi prin faptul că de la începutul preocuprilor folcloristice la noi Drăgaica se afla în faza ei crepusculară de existenţă, dezintegrându-se treptat şi şi restrângându-şi aria de circulaţie.
Interpetările ce i s-au dat Drăgăicii urmează, de regulă, pe ce a lui Dimitrie Cantemir sau mărturii folclorice târzii. De fapt, ne găsim în faţa unui obicei de sorginte străveche, care a avut un rol cu mult mai important decât sugerează puţinele consideraţii teoretice apărute până acum pe marginea lui.
Dimitrie Cantemir consemna şi interpreta astfel: „după cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă sămănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căruia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună gătită din spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe”. Anton Maria del Chiaro adaugă noi informaţii pentru varianta din Muntenia. Iordache Golescu menţiona că obiceiul „închipuieşte jocul ce a jucat fata Irodiadei, când spre mulţumire a cerut de la Irod-Împărat, după povaţa mumei-sale, capul Sfântului Ioan pe tipsie”.
24 iunie este şi momentul sfârşitului anului agrar – acum începe secerişul. Cântecele de seceră ca şi colindele (ce marcau începutul anului nou agrar) se bazează pe magia cuvântului şi reprezintă demersuri magice ce vizează fertilitatea şi rodirea câmpurilor.
joi, 21 iunie 2012
24 Iunie: Drăgaica, Sânzienele, Cununa Grâului, Sfântul Ioan de Vară
http://www.sibiul.ro/evenimente-culturale/24-iunie-dr-agaica-sanzienele-cununa-graului-sfantul-ioan-de-var-a.html
24 IUNIE este o zi din calendarul satului tradiţional românesc cu multiple valenţe, „în straturi”, predominant fiind unul sau altul în funcţie de zona etnografică. În Bucovina sărbătoarea este dedicată Sfântului Ioan cel Nou (Sfântul Ioan de Vară), ale cărui moaşte se află la Suceava. În Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş „greutatea” zilei este dată de relaţia cu Sânzienele (lat. Sancta Diana), zânele bune care dau noroc pentru holde şi sănătate. În Muntenia, Dobrogea sudul şi centrul Moldovei obiceiul se numeşte Drăgaică (bg. Dragaika) şi mai multe fete se fac Drăgăici. Cea mai frumoasă dintre ele se îmbracă în mireasă şi are puteri nelimitate... dă bob grâului, miros florilor, sănătate bolnavilor, apără holdele de furtuni şi grindină, urseşte fetele de măritat. Însă îi trebuiesc trei ani să se cureţe de forţele ce i-au fost impregnate astăzi – trei ani nu se poate căsători.
La 24 iunie scade lungimea zilei şi se măreşte noaptea, fiind „mare răscruce în cursa soarelui”, se usucă rădăcina grâului odată cu coacerea spicului, răsare pe cer Cloşca cu Pui, florile îşi pierd mirosul şi puterea tămăduitoare, cucul încetează să mai cânte - se înneacă cu un bob de orz şi se transformă în uliu..., apare licuriciul (făclieş, scânteiuţă sau focul lui Dumnezeu), adică Îngerul îndrăgostit de fata unui păstor. Este, ca toate solstiiţiile sau echinocţiile, o perioadă „de criză”, dar şi de intensă comunicare între lumea viilor şi morţilor, dominată de primejdii dar şi de multiple posibilităţi de intervenire „în mersul firii şi al lucrurilor”.
De Sânziene/Drăgaică fetele culeg flori albe sau galbene din care îşi fac cingători şi cununi. Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri. Cununile (sau „colacul” de flori) , câte una pentru fiecare membru al familiei, este aruncată pe casă – după cum se usucă, sunt luate de vânt sau cad se vesteşte norocul de peste an sau căsătoria sau chiar moartea. La Sânziene/Drăgaică se culeg plantele de leac pentru tot felul de boli, dar şi pentru vrăji. În această noapte se găseşte iarba fiarelor.
Termenul de Drăgaică denumeşte nu numai obiceiul ci şi sărbătoarea populară ce are loc la 24 iunie. Termenul definşte şi o plantă galliun verum care îşi are rosturile ei în cadrul sărbătorii precum şi în practica medicală empirircă, dar şi „târgul” sau „iarmarocul” ce are loc la această dată ca şi jocul ce se făcea la acest iarmaroc. Drăgaică se numeşte şi fiinţa fantastică, asemănătoare ielelor, care îi pedepseşte într-un mod similar pe cei ce lucrează de ziua ei „te loveşte din Drăgaică” sau numele bolii pe care îl produce. Potrivit altor mărturii populare Drăgăicile sunt şi „fiinţe vii care au puterea de a face ca buruienile să fie de leac” sau fiinţe cereşti care dau roadă seminţelor”.Polisemnatismul termenului şi pătrunderea lui în expresiile populare indică marea vechime în limba română.
Drăgaica se numără printre obiceiurile noastre tradiţionale puţin cercetate, nebenifiicind de nici un studiu monografic fiind doar menţionată sau tratată în treacăt în cadrul unor sinteze folclorice cuprinzătoare. Interesul redus se eplică şi prin faptul că de la începutul preocuprilor folcloristice la noi Drăgaica se afla în faza ei crepusculară de existenţă, dezintegrându-se treptat şi şi restrângându-şi aria de circulaţie.
Interpetările ce i s-au dat Drăgăicii urmează, de regulă, pe ce a lui Dimitrie Cantemir sau mărturii folclorice târzii. De fapt, ne găsim în faţa unui obicei de sorginte străveche, care a avut un rol cu mult mai important decât sugerează puţinele consideraţii teoretice apărute până acum pe marginea lui.
Dimitrie Cantemir consemna şi interpreta astfel: „după cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă sămănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căruia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună gătită din spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe”. Anton Maria del Chiaro adaugă noi informaţii pentru varianta din Muntenia. Iordache Golescu menţiona că obiceiul „închipuieşte jocul ce a jucat fata Irodiadei, când spre mulţumire a cerut de la Irod-Împărat, după povaţa mumei-sale, capul Sfântului Ioan pe tipsie”.
24 iunie este şi momentul sfârşitului anului agrar – acum începe secerişul. Cântecele de seceră ca şi colindele (ce marcau începutul anului nou agrar) se bazează pe magia cuvântului şi reprezintă demersuri magice ce vizează fertilitatea şi rodirea câmpurilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu