DANSUL LUI SHIVA

Dansul este o formă străveche de magie. Prin dansul spiritual şi conştient dansatorul ajunge să devină o fiinţă înzestrată cu capacităţi paranormale, ca şi personajele pe care le interpretează. În dansul spiritual personalitatea dansatorului este transformată complet.
Ca şi alte practici spirituale dansul spiritual induce stări de transă, extaz, experienţa divinului, realizarea divinităţii propriei naturi şi în final realizarea completă a esenţei divine şi dizolvarea în aceasta.
Ca o practică spirituală dansul a înflorit în tradiţii ca urmare a unor austerităţi, a unei practici spirituale asidue, a postului, a meditaţiei, a exerciţiilor respiratorii şi a unei interiorizări foarte profunde. Toate acestea sunt necesare, deoarece nimic din ceea ce nu este realizat în interior în mod profund nu poate fi manifestat în exterior la modul conştient, explicit. Nici o fiinţă nu poate manifesta în exterior mai mult decât este ea conştientă.
Dansul este un act de creaţie. El realizează o nouă situaţie, trezind în dansator personalitatea sa ocultată şi natura sa cea mai profundă. Dansul are o funcţie cosmogonică deoarece trezeşte energiile adormite, iar după aceea poate modela lumea exterioară.
În tradiţia indiană Shiva Nataraja esta Dansatorul Cosmic la o scară universală. În această ipostază a Sa, Shiva face să se manifeste energia eternă. Universul şi toate creaturile sunt efecte ale dansului său veşnic.
Shiva Nataraja "Regele sau Stăpânul dansului cosmic". SHIVA este suveranul suprem al jocului sau dansului creaţiei, dar totodată El este maestrul absolut al scenei universale (MACROCOSMOSUL) pe care se desfăşoară acest dans (joc DIVIN-iluzoriu). Dansul cosmic al lui SHIVA este de fapt o reprezentare dinamică a celor 5 acţiuni fundamentale ale sale: 1) creaţie, 2) conservare, 3) distrugere, 4) ocultare (încarnare) şi 5) graţie (eliberare).
Cele mai celebre reprezentări ale lui NATARAJA îl prezintă pe SHIVA fixându-l triumfător cu un picior pe demonul MUJALAKA, simbol al ignoranţei şi al lumii egoiste şi profane, în timp ce celălalt picior ridicat simbolizează starea de conştiinţă superioară (cea a lumii transcendente). Dansul se desfăşoară în sânul materiei, în corporalitate sau formă, atât la nivel individual cât şi la nivel cosmic (MACROCOSMIC).
Cercul de flăcări în mijlocul căruia se află SHIVA NATARAJA semnifică simbolic roata ansamblului forţelor naturii, în contrast cu dansul înţelepciunii transcendente a lui SHIVA. În unele lucrări, acest dans cosmic este asimilat cu PRANAVA (AUM).
Dansul lui Shiva Nataraja se numeşte Ananda Tandavam – fiind scopul final al oricărui yoghin, de a duce corpul şi sufletul împreună, paradis şi pământ împreună, imanenţă şi transcendenţă, dar şi transcenderea condiţiei umane într-un mod care poate fi vizibil.

ALCHIMIE

Alchimistii Antichitatii au avut o viziune organica asupra planetei Terra, metodele, plantele si animalele au aparut din germeni. In discursul arhidiaconului Claude Frollo, in „Notre Dame de Paris” a lui Victor Hugo, vom gasi o transcriere a credintei in cresterea vegetala a metalelor. Alchimistul antic considera Soarele si Luna raspunzatori pentru dezvoltarea aurului si argintului. Literatii umanisti studiaza texte cu origini indepartate, descopera alchimia si ii confera valente umaniste.
Alchimia nu dispare brusc, ci coexista cu chimia, iar unul dintre episoadele cele mai stranii este cel al operei alchimice secrete a lui Newton, pentru care alchimia era mai ales o cautare spirituala. Dar sa prezentam cronologic anumite aspecte ale alchimiei in timp. Se pare ca ea isi trage radacinile din China antica. Tratatul alcatuit de Tung Chung Shu ap. 135 i.Hr. Imparte fiintele si lucrurile pe diferite categorii si inainteaza ipoteza ca provin din rezonante dintre speciile aceleasi categorii. Alchimistul chinez construieste clasificari sistemice ale speciilor naturale, precum metalele si mineralele, in functie de caracterele lor masculine sau feminine.
Huai Nan Wan Pi Shu (120 d.Hr.) a intocmit liste de antipatii si a stabilit o varietate de retete: amulete care influenteaza soarta, remedii pentru boli, elixiruri de viata lunga etc. In se­colul al III-lea d.H., cateva din tratatele de minerologie ofera prezentarea a 72 de metale si minerale cunoscute urmand caracterele Yin si Yang.
Alchimia egipteana continua alchimia chineza, care probabil a fost transmisa pe filiera indiana. Bolos din Mendes (200-150 i.Hr.) a fost initiatorul unei serii de manuscrise de protochimie atribuite unor autori precum Pseudo Democrit si Maria Evreica. Aceste scrieri se refereau la vopsire, dar si la tehnici de manipulare a metalelor pentru a le oferi aspectul de aur sau a le „transforma” in aur. Conceptiile chinezesti analoage releva acelasi amestec de observatii - exemple: asupra atractiei pe care le exercita ambra sau magnetitul si de retete magice, pretinsa repulsie a serpilor fata de saliva unui om care posteste. Zeul Ptah din Memphis era zeul patron al mestesugarilor, al turnatorilor in aur. Egiptenii stiau cum sa placheze aurul si posedau stiinta auririi in foite.
Doua papirusuri, unul de la Leyda si celalalt de la Stockholm (in greaca), ne transmit mai multe retete alchimice egiptene, fara indoiala din perioada domniei imparatului Constantin (306-337). Imparatul Diocletian a dispus, se pare, arderea mai multor manuscrise alchimice, pentru a-i impiedica pe egipteni sa adune bogatii. Legatura dintre alchimia egipteana si cea araba o face un corpus de manuscrise grecesti, personajul-cheie fiind Zosim din Panopohis, aproape contemporan cu papirusurile mentionate anterior, care situeaza in Egipt originea alchimiei.
In aceste scrieri se contopesc cele doua dimensiuni ale alchimiei, cea ma­teriala si cea spirituala. Zosim face aluzie la afinitatea reciproca a substantelor, asemanatoare teoriei din alchimia chi­neza. Zosim descrie un aparat pentru distilarea oualor sau descrierea critica a vopsirii unui metal.
Asocierea dintre metale si astri - aur-Soare, argint-Luna, mercur-Mercur, Cupru-Venus, Fier-Marte, staniu-Jupiter, plumb-Saturn. Numarului 7 pana la Renastere era cel al metalelor si al astrilor si i se atribuia o valoare magica. In perioada Evului Mediu, o personalitate reprezentativa este Geber, el s-a stabilit ca alchimist la curtea lui Harun al Rasid, avand propriul laborator la Tus. El a studiat anterior Coranul, matematicile si alte stiinte. Confera un rol magic numerelor 1, 3, 5, 8, 17 si 28 (numarul de litere ce compun alfabetul arab). Existenta unor legaturi intime intre diverse registre ale cunoasterii, este intarita prin corespondente care au in comun cifra sapte si stabileste raporturi intre cele sapte vocale grecesti, 7 planete ale lui Ptolemeu, 7 culori primare, 7 metale si 7 organe ale corpului (reprezentative sunt diagramele lui Raymond Lulle).
Tabla de smarald este unul din textele de capatai ale alchimiei. Tot in papirusul de la Leyda se gaseste cel mai vechi exemplar, care a fost descoperit intr-un mormant din Teba, Egipt, scrierea fiind in paleo-ebraica sau feniciana. Textul este in relatie directa cu metafizica iudaica si se poate intrezari corespondenta cu „Arborele Vietii”.
Farmacistul Robert de Chester traduce primul manuscris alchimic arab in jurul anului 1144.
Cel mai activ centru spiritual este Toledo, unde se traduceau numeroase manuscrise arabe in secolul al XII-lea. In manastiri, calugarii practicau alchimia, material si spiritual. Nu este surprinzator faptul ca laboratorul a aparut in manastiri unde se gaseau si gradini de plante medicinale. Alchimistii au inventat primul laborator si au fost primii care au inventat intregul instrumentar folosit pana in secolul al XVII-lea. Tot ei au practicat distilarea si trecerea unui corp din stare solida in stare gazoasa, utilizau, de asemenea, alcoolul in extractia a numeroase substante naturale.
Roger Bacon si-a asumat rolul de aparator al alchimistilor. In 1267, in „Opus Tertium” pe care-l adreseaza Papei Clement al IV-lea, Bacon atribuie alchimistilor un rol fundamental in filozofie. Raymond Lulle de Majorca infiinteaza in 1267 o manastire a Fratilor Minoriti si studiaza limba araba. Cu titlu postum ii sunt atribuite 143 de opere alchimice si descrie lumea ca o materie primordiala, in care argintul viu, mercurul, a dat nastere tuturor lucrurilor.
Distilarea si purificarea alcoolului prin distilarea vinului din care a rezultat o apa arzatoare, o apa a vietii, ce a inceput sa aiba utilizare medicala. Cuvantul alcool provine din limba araba, care la origine desemneaza pudra de antimoniu, abia incepand cu Paracelsus el capata sensul cunoscut astazi. Alchimistii tratau bolile cu distilate din plante. In „Despre chintensenta”, Rupecissa precizeaza ca alcoolul (apa arzatoare), extrage chintesenta din lemn, fructe, radacini si flori. Aceste solutii alcoolice asimileaza proprietatile farmaceutice ale plantelor medicinale. Cea mai veche licoare cunoscuta, Bendictina, a fost inventata de Don Bernardo Vincelli in 1510, care avea experienta de chimist. Panaceul, piatra filosofala, este un leac universal. Metalele ordinare sunt avataruri imperfecte ale aurului, in sens invers, aurul reprezinta rezistenta la rau si la moarte, de unde rezulta dorinta de a obtine aur.
In afara aurului de baut si a variantelor de mercur filosofic, alchimistii foloseau panacee de tot felul. Unul dintre ele a fost stibiul, frecvent utilizat de medicii Renasterii (Basil Valentin - „Carul triumfal al antimo­niului”). Nume­roase tehnici utilizate si azi sunt datorate alchimistilor, este vorba mai ales de procedeele de purificare. De asemenea, alchimistii au lasat distilarea, cristalizarea s.a. Unele solide, precum camforul, nu se topesc prin incalzire. Nu exista stadiul lichid. Acesti compusi trec direct in starea de gaz, prin sublimare. Aceasta tranzitie neasteptata i-a fascinat cel mai mult pe alchimisti, fiind adesea reprezentata printr-o pasare. Fenomenul ofera o imagine a purificarii morale, scop al alchimiei spirituale. Banala bain-marie (in cinstea Mariei Evreica, despre care Zosin crede ca este sora lui Moise), este alta tehnica de laborator care ne parvine de la alchimisti. Tot alchimistilor li se datoreaza organizarea stiintei - chimie - in teorie si practica. Notiunea de catalizator provine direct din corelatiile postulate pentru piatra filosofala. Descoperirea unei metode eficiente de purificare a alcoolului, apoi aplica­rea acesteia la extractele substantelor din mai multe plante au inaugurat chimia substantelor naturale. Utilizarea simbolurilor este iar o caracteristica durabila a alchimiei. Pare evident ca simbolurile chimistilor de astazi sunt in legatura directa cu simbolurile alchimice. De asemenea, simbolurile ­elementelor asa cum le-a stabilit Berzelius - printr-o litera majuscula insotita de o singura minuscula - ­provin direct din simbolurile alchimice, deoarece pentru alchimisti, semnul include si corespondentele.

MANDALA , CORPUL UMAN ŞI ARHITECTURA SACRĂ

„Templul reproduce structura internă a universului. Nu există frumos fără măsură spunea Platon şi la fel Aristotel: Frumosul constă în măsură şi ordine. Dumnezeu e Marele Arhitect şi genialul geometru al lumii; aceste idei vin de la Pitagora pentru care totul e rânduit după Număr.
Structura matematică a universului, legile raporturilor şi ale proporţiilor (numărul de aur sau secţiunea de aur) nasc un sentiment de desăvârşire şi de seninătate olimpiană. Măsura face frumos orice lucru, considera Isaac Sirul. Frumuseţea formei, spune Platon în Philebos, e ceva rectiliniu şi
circular, făcut cu ajutorul compasului, sforii şi al echerului.... astfel aceste forme sunt frumoase în sine
Ierusalimul ceresc vădeşte tocmai interacţiunea dintre cerc şi pătrat (Apocalipsa XXI, 16).
VASTU SHASTRA- tratatul de arhitectură sacră hindusă – afirmă că atunci când clădirile şi formele reflectă fidel principiile cosmice, ele devin partea integrantă a Universului, vibrând în armonie cu el, ceea ce are un efect benefic atât asupra oamenilor, cât şi asupra ambientului ... mediului înconjurător. Nu degeaba se spune că: Omul sfinţeşte(sau nu) locul.
Ştiinţa arhitecturii tradiţionale deţine cheia secretă de racordare şi realiniere a omului la principiile universale, de sacralizare şi cosmizare a tot ceea ce este omenesc şi transformarea acestora în aspecte divine, pentru că atunci omul este doar un releu prin care energia cosmică circulă nestingherită.
Conform VASTU SHASTRA, proporţia şi măsura se află la baza oricărei forme, astfel încât armonia şi perfecţiunea formei, ca reflectare a perfectiunii şi a frumuseţii Universului, aduc microcosmosul uman în consonanţă cu macrocosmosul.
Planul arhitectural folosit de VASTU se numeşte VASTU PURUSHA MANDALA, sau YANTRA care reflectă analogic la nivelul pământului energiile cosmice.
Omul cosmic, reprezentat şi înscris într-un pătrat, cu faţa orientată spre Pământ, cu corpul aliniat pe direcţia nord-est/sud-vest şi cu capul la nord-est, este, de fapt, întruparea, proiecţia antropomorfică a forţelor cosmice.

Mandale permanente in forma arhitecturii sacre sunt de asemenea create pentru a marca locuri speciale si pentru a servi ca puncte-focar pentru ritualuri de devotiune. De exemplu, templul buddhist de la Borobudur din Indonezia este format din opt platforme ascendente puse peste un dom circular, mare. Exista cai de acces din centrul domului in cele patru directii. Intreaga structură este un model simbolic al Universului. Mişcarile rituale in si in jurul locului exprima drumul catre iluminare
Calugarii buddhisti tibetani creeaza mandale care sunt considerate domiciliu pentru o zeitate si adesea ele seamana cu felul in care arata constructia de la Borobudur. Poate fi spus ca, in general, mandalele tibetane sunt create cu intentia de a invita, retine, onora si de a integra anumite tipuri de energie exemplificate de zei si zeitati.
Iată că arhitectura şi VASTU PURUSHA, orice fiinţă şi orice ansamblu arhitectural intră în acord rezonant cu întregul Univers, fiind susţinută de vibraţia armonică a tuturor forţelor cosmice divine.
VASTU PURUSHA MANDALA, este de fapt, o YANTRA care reflectă analogic la nivelul Pământului energiile cosmice. PURUSHA, omul cosmic, reprezentat, înscris într-un pătrat, cu faţa orientată spre Pământ, cu corpul aliniat pe direcţia nord-est/sud-vest şi cu capul la nord-est, este de fapt, întruparewa, proiecţia antropomorfă a forţelor cosmice divine, fundamentale, la nivelul Pământului.
VASTU PURUSHA este modalitatea cea mai rapidă şi directă prin care atât fiinţa noastră, cât şi locuinţa noastră, intră în acord cu întregul Univers şi este susţinută de vibraţia armonică a tuturor forţelor cosmice divine fundamentale la nivelul Pământului. MUKTANDOPANISHAD afirmă că PURUSHA este Sinele tuturor lucrurilor şi fiinţelor: Focul este capul său, iar Pământul îi alcătuieşte picioarele. Se observă analogia, chiar până la identitate, a acestor idei cu cele din Imnul lui Zeus al tradiţiei orfice sau cu Omul cosmic din Astrologia Occidentală.
În acelaşi mod în care sufletul sălăşluieşte în trup, casa devine corpul lui PURUSHA, care este orientat cu faţa în jos, dacă noi nu privim în sus spre el. Pentru ca o casă să fie însufleţită, fiecare parte a sa trebuie vitalizată. Aceasta se realizează prin anumite ritualuri de consacrare, efectuate înainte de începerea construcţiei, apoi în diferitele etape ale construcţiei. Casa este binecuvântată, corespunzător tuturor direcţiilor esenţiale ale spaţiului "Din direcţia estică, invoc binecuvântarea divină pentru bunăstarea acestei case. Slavă puterilor dumnezeieşti, în veacul vecilor! Din direcţia sudică, din direcţia vestică, din direcţia nordică, din adâcimile de dedesubt şi din înălţimile de deasupra, invoc binecuvântarea divină spre bunăstarea acestei case. Slava puterilor dumnezeieşti, în veacul vecilor!"
Fiecare parte a corpului este de asemenea în analogie cu elementele, fiind influentate de un anumit element cu polaritatea corespunzătoare.
„Când casa este construită respectând în mod strict măsura şi proporţiile, ea devine sălaşul zeilor.“ (MAYAMATA)
Simetria şi proporţia sunt considerate esenţiale pentru eleganţa şi frumuseţea unei clădiri, iar aplicarea lor corectă va atrage şi va face o atmosferă pozitivă.