vineri, 13 august 2010

RELIGIE, RITUAL, SIMBOL



Supranaturalul, este perceput în general ca şi ansamblu de semnificaţii simbolice şi de acţiuni prin intermediul cărora oamenii caută şi interpretează forţele care definesc Universul, facilitează trecerea oamenilor din ordinea seculară a realităţii către sacru. Însă nu toate societăţile studiate de antropologi realizează diferenţa dintre sacru şi profan, dintre natural şi supranatural.
Religia, în sens larg, fără a cita în prealabil o serie de definiţii consacrate sau specializate, reprezintă un sistem de credinţe şi practici prin intermediul căruia un grup uman face faţă problemelor de zi cu zi (Yinger 1957, 9), fie la nivel colectiv, fie răspunzând nevoilor spirituale individuale.
Sociologia religiei reprezintă studiul ştiinţific al căilor prin care societatea, cultura şi personalitatea influenţează religia, originea ei, doctrinele, practicile şi tipurile de grupuri care o exprimă (Yinger 1958, 487-488). În consecinţă, sociologia religiei poate fi definită drept analiză a religiei ca fenomen social (Zamfir, Vlăsceanu 1998, 501). În opinia lui Émile Durkheim, funcţia religiei este aceea de a afirma superioritatea morală a societăţii asupra membrilor săi, menţinând solidaritatea societăţii (Durkheim 1995, 54). Un alt sociolog al religiei, Joachim Wach, împărtăşea convingerea lui Durkheim, considerând că „o religie trebuie să creeze şi să întreţină relaţii sociale prin însăşi natura sa” (Wach 1997, 51).
Pe de altă parte, pentru antropolog, în ceea ce priveşte preocuparea pentru problema religioasă, fundamental rămâne aspectul raporturilor dintre credinţe, comportamente şi structurile sociale (Rivière 2000, 75). Alfred Reginald Radcliffe-Brown considera că religia deserveşte scopul de menţinere a ordinii sociale, că reprezintă o parte esenţială a mecanismului social, o „parte a sistemului complex prin care fiinţele umane pot trăi laolaltă într-un aranjament ordonat de relaţii sociale” (Radcliffe-Brown 2000, 143-144).
Riturile, în viziunea lui, nu reduc incertitudinea şi anxietatea indivizilor în raporturile cu divinitatea, ci o generează, în schimb au o funcţie socială specifică, respectiv menţinerea şi transmiterea de la o generaţie la alta a unor sentimente de care depinde organizarea societăţii (Radcliffe-Brown 1964, 137-138).
La modul general, un rit poate fi definit ca sumă a practicilor realizate pentru adorarea unei divinităţi (Scheid 1995, 18). Sociologia este în principal interesată de rituri şi forme care reflectă o experienţă foarte precisă, care integrează un grup religios şi îl separă totodată de lumea exterioară, pentru a face din el o unitate sociologică. Funcţia integrativă a ritului, aşadar, este aceea de a asigura socialului permanenţa, acţionează ca un mecanism de control social, fiind legată de o morală a respectului şi a sancţiunii, dar dă şi naştere unei comuniuni între credincioşi (Rivière 2000, 20).
Cl. Geertz consideră că „(…) Religia este un sistem de simboluri care acţionează astfel încât să trezească în oameni motivaţii şi dispoziţii puternice, profunde şi durabile (…)” (Geertz 1966, 4). Prin reguli şi roluri ritul, ca de altfel şi religia, întăreşte legătura socială şi unifică simbolic o comunitate. În virtutea acestui fapt, în numeroase tipuri de societăţi, adoraţia realizată de către grup avea o importanţă mult mai mare decât adoraţia individuală, care în fond nu avea prea multă valoare în sine din punct de vedere social, reflectând interesul imediat al actantului religios. Poate din acest motiv sociologii au etichetat religia drept o instituţie conservatoare, întrucât una dintre sarcinile ei fundamentale este aceea de a legitima acţiunile elitei conducătoare (Schoenfeld 1992, 111).

Un comentariu:

  1. Vă rog să îndepărtați materialul Religie, ritual, simbol. Este în ÎNTREGIME plagiat după teza mea de doctorat, publicată în 2005! Îmi sunt încălcate drepturile de autor!!! Sorin Pribac

    RăspundețiȘtergere