Candva, de mult, era un imparat care, desi avea de toate, nu-i lipsea nimic dar, cu toate acestea, nu era fericit. Cei de la curte povesteau ca la nastere suparase una dintre ursitori, iar aceasta i-a prorocit ca nu va fi fericit pana cand nu va invata sa fie, cu adevarat, generos si sa iubeasca precum un inger, iar aceasta era o taina pe care trebuia sa o afle cu inima sa.
Anii au trecut, el a devenit faimos si curtat de multe femei, dar inima sa, totusi, nu simtea acea atingere a acelesi taine. A avut razboaie multe, si-a pierdut tatal de tanar, a trebuit sa refaca tara de mai multe ori, dar in inima lui era o taina, ca o rana. Iubise candva, simtise acea atingere de aripa angelica, dar pentru ca nu a fost atent si pentru ca razboaiele si reconstructia tarii erau mai importante decat inima sa, pierduse acea atingere a fericirii. Acea atingere a aripii angelice ii daruise un copil, care-i aducea aminte mereu de lumea ingerilor, insa ... ranise atat de tare sufletul acelei femei care-i adusese fericirea, incat aceasta nu numai ca se indepartase de el, dar se si imbolnavise ... Atunci el si-a indreptat intrega atentie si iubire asupra micutei, care ... insa, nu putea umple golul din inima sa si nu putea sa desfaca spusele ursitoarei.
A cutreierat întreaga ţară ca să vadă cum trăiesc locuitorii ei, ce anume îi bucură, ce le dă speranţă…a fost şi în alte ţinuturi, a vizitat oraşe noi, a întâlnit oameni noi dar tot nu s-a lămurit. A cumoscut multe femei, frumoase, armoniase, dar desi le poseda trupul, ele nu-i atingeau sufletul. Nu mai reusea sa simta acea atingere. A citit numeroase cărţi. A făcut ceea ce făceau şi ceilalţi oameni ca să-şi găsească satisfacţia dar, totul degeaba… Câteodată îşi dorea ceva şi făcea totul ca să obţină acel ceva dar, după ce îl obţinea se bucura puţin şi tot nefericit era…Obiecte care erau visul multora nu îi aduceau satisfacţia pe care spera că o va obţine!
Încă de când era prinţ, se simţea bine atunci când era înconjurat de prieteni. Ceilalţi se simţeau bine cu el. Ştia să asculte şi, mai cu seamă, ştia cum să îi facă să se simtă bine transmiţându-le cu uşurinţă mesajul că sunt apreciaţi, iubiţi sau compătimiţi. Mulţi veneau la el ca să-i ceară sfatul, să ceară ajutor iar el le acorda cu uşurinţă şi generozitate.
În acele momente inima lui bătea altfel, simtea din nou atingerea angelica; tresărea de bucurie când vedea cât de mult se bucurau ceilalţi. Nu era acelasi lucru ca râsul molipsitor, când începi să râzi şi tu pentru că toţi cei din jurul tău se amuză, chiar dacă nu auzi gluma. Era altceva, o trăire intimă aparte, era bucuria de a face bine, de alina cu o vorbă bună sau de a pune umărul alături de celălalt pentru a-i uşura povara !
Şi uite-aşa, prinţul a inventat un joc: de a sesiza lipsa şi persoana care avea într-adevăr mare nevoie. Deci jocul începea cu o muncă de cercetare a situaţiei de moment şi trecute a persoanei respective, o cunoaştere a caracterului şi gândurilor ei. Încerca să empatizeze cu fiecare pentru a afla ce le face plăcere sau ce îi supără, ce îi doare sau ce le lipseşte. După aceea concretiza toate aceste date într-un lucru reprezentativ pe care îl materializa şi apoi îl dăruia. Pentru unii era mai potrivit ceva mai valoros, pentru alţii – ceva util care să le folosească la ceva concret, pentru alţii – ceva deosebit care să nu fie obişnuit, pentru alţii – ceea ce bucură sufletul. Jocul se transforma, încetul cu încetul, într-o metodă de cunoaştere a sufletului uman şi la ce anume este sensibil. Bucuria persista şi se amplifica pe toată perioada căutării, explodând ca un foc de artificii în momentul dăruirii! Reacţia de surpriză şi încântare de pe chipurile celorlalţi era răsplata cea mai de preţ şi îi părea că Însuşi Dumnezeu se bucură împreună cu ei!
Dar timpul a trecut, printul a devenit împărat iar sarcinile sale deveniră din ce în ce mai numeroase. Se mai juca de-a dăruitul dar, din ce în ce mai rar! Erau multe lucruri urgente, de rutină care trebuiau făcute încât cele de odinioară, importante pentru el, au trebuit să aştepte. Iar el a uitat cum este să fii fericit!
Acum trebuia să dăruiască din ceea ce nu avea ... timpul său. Lecţia despre generozitate, lecţia de fericire este lecţia despre cum să fim atenţi la cei din jur. Cea mai grea dintre lecţii este aceea de a dărui atunci când nu ai: cînd nu ai timp, pentru că eşti ocupat sau obosit, să oferi timp pentru o vizită, un sfat sau o poveste. Cînd alţii sunt trişti, să oferi bucurie. Cînd n-ai soluţii pentru tine, să găseşti soluţii pentru cel de lângă tine. Cu alte cuvinte, să crezi, cu adevărat, că bucuria de a dărui implică o componentă de creativitate şi de iubire necondiţionată. Sa aduci acea simtire angelica in inimna ta, dar si inima altora...
Au trecut anii si printul, imparat acum, tot mai cauta, pentru ca fericirea, iubirea, ca si nasterea sunt un dar, o gratie pe care nu le putem cumpara, nu le putem materializa, ... le putem primi, doar prin gratie si merite adevarate!!!
Fericirea o găseşti atunci când renunţi la a o mai căuta… Când o cauţi, fericirea este o fată morgana, o himeră… Când renunţi la a o mai căuta, când iei viaţa aşa cum este şi faci tot posibilul să cultivi iubirea neconditionata, frumosul în tine ca să ai ce da celor din jur, când iubeşti necondiţionat, când cauţi tot ce este mai bun şi mai frumos în ceilalţi, când dăruieşti si te dăruieşti, când treci bariera dincolo de limit[rile tale … fericirea devine realitate si ingerii iti ating din nou inima!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu