DESPRE SIMBOL

"Semiinitiaţii, recunoscând nerealitatea relativa a Universului, isi imagineaza ca ei pot sfida legile sale; sint prosti nesocotiti si infumurati care se vor sfarima de stinci si pe care elementele ii vor distruge din pricina nebuniei lor. Adevaratul initiat, cunoscind natura universului, se serveste de lege contra legilor, a superiorului contra inferiorului si prin arta alchimiei el preface lucrurile fara valoare in lucruri pretioase. Astfel el invinge. Maestria nu se manifesta prin visuri anormale, viziuni şi idei fantastice, însă prin folosirea fortelor superioare contra fortelor inferioare, evitind suferintele planurilor inferioare, vibrind pe planurile superioare. Transmutatia nu este o negatie infumurata, este sabia Maestrului." Kybalion.

Simbolul este o poartă către alte realităţi pentru care nu avem reprezentări fizice, este modul în care putem cunoaşte tot ceea ce nu putem vedea, este poarta de acces între vizibil şi invizibil, sau acel loc dintre lumi pe care-l contemplăm pentru a înţelege mai bine.A simboliza este, într-un fel şi la un anumit nivel, a trăi împreună.
Simbolurile se află în centrul atenţiei noastre, ele fiind chiar inima vieţii imaginative, deoarece ele dezvăluie secretele inconştientului, subconştientului şi supraconştientului punând în mişcare resorturile cele mai ascunse ale fiinţei noastre şi oferind noi perspective asupra necunoscutului şi infinitului.
Omul, în fiecare clipă a existenţei sale, prin felul său de a vorbi, de a se mişca sau de a visa se foloseşte fără ştirea sa de simboluri. Simbolurile conferă concreteţe dorinţelor, ele declanşând anumite acţiuni, modelând comportamentul, alcătuind sâmburele din care se va ivi o izbândă sau o înfrângere. Se poate afirma că simbolurile revelează voalând şi voalează revelând.
Simbolul nu este nici alegorie, nici un simplu semn, pentru C.G.Jung, ci o imagine capabilă să desemneze cât mai bine natura spiritului pe care doar în străfundurile tainice ale fiinţei noastre o putem închipui. C.G.Jung: „Simbolul nu restrânge, nu explică. Trimite doar dincolo, către un sens aflat încă dincolo, un sens insesizabil şi doar vag presimţit, pe care nici un cuvânt din limba vorbită nu-l poate exprima în mod satisfăcător.“ Valoarea simbolului este afirmată prin depăşirea a ceea ce este cunoscut pentru a merge către necunoscut, şi ceea ce este exprimat pentru a te îndrepta către inefabil.
Simbolul este considerat o categorie transcendentă, a supra-terestrului, a infinitului ce se revelează, a omului considerat în totalitatea sa, deoarece el vorbeşte nu numai inteligenţei, ci şi sufletului, fiind acel paralimbaj care vorbeşte dincolo de cuvinte. Simbolismul este o dată imediată a conştiinţei totale, afirmă Mircea Eliade, cu alte cuvinte a omului care se descoperă om, a omului care devine conştient de poziţia sa în univers; iar aceste descoperiri primordiale sunt strâns şi organic legate de drama sa personală, încât acelaşi simbolism determină nu numai activitatea subconştientului său, ci şi cea a vieţii sale spirituale.

Atâta timp cât un simbol rămâne viu, el reprezintă cea mai bună expresie posibilă a unui anumit fapt. Simbolul este viu, trăieşte doar atât timp cât rămâne încărcat de semnificaţie. Când această semnificaţie nu se revelează, atunci simbolul moare; nu mai posedă decât o valoare istorică.
„Simbolul poate fi asemuit unui cristal ce restituie astfel lumina, în funcţie de faţeta care a primit-o. Se poate spune că simbolul este o fiinţă vie, o parcelă a fiinţei noastre în continuă mişcare şi transformare. Contemplându-l, luându-l drept subiect de meditaţie, contemplăm propria noastră traiectorie şi ne dăm seama spre ce se îndreaptă valul care ne va la cu el.“ (R. De Becker)
Descifrarea simbolului ne conduce, către descifrarea tainelor universului, deoarece simbolul anexează imaginii vizibile acea parte din invizibil, întrezărită doar ocult, mai precis simbolul este poarta tainică dintre vizibil şi invizibil, uşa prin care trecem din dimensiunea materială, terestră, în dimensiunea universală şi sacră.
Finalitatea simbolului poate fi considerată ca fiind cea care ne ajută la conştientizarea fiinţei umane în toate dimensiunile timpului şi spaţiului, dar şi de proiecţie în lumea de dincolo, conducându-ne la o înţelegere superioară a universului şi a tainelor sale.
Pliniu, un înţelept al Greciei antice, a afirmat: „Vedem prin mijlocirea spiritului." „A descifra un mesaj inseamnă a percepe o formă simbolică."

O carte veche de 1.000 de ani răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri de Dragoș Galbur

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor. Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris. Dăruită de un grof În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. “Scriere secretă” După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat”. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.
Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta. Solii şi cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. “Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc. “Jurământul tinerilor blaki” Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:
“O viaţă, tăciunele Şarpelui,
puternic veghetor,/
Înşelator, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!” Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător. Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei. Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media. Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se “vând” mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?
DACIA
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:
- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Şi ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii “romani”?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât “copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!
Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.
“Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii.
Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea
locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The History of Civilization” , “The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.,
(vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să
nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…
Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare… (Ion Enache)

URL: http://www.infobraila.ro/?p=11978

Superworker, supermother, superwoman Dialog feminist cu Daniela Roventa-Frumusani de Ana Sipciu

Profesor universitar, doctor in stiinte filologice, sef al Catedrei de Comunicare si Antropologie culturala la Facultate de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti. A publicat numeroase articole, studii si carti de semiotica, retorica si analiza discursului. Este co-autor al volumelor "Femei, cuvinte si imagini" si "Lexicon feminist".

Doamna Frumusani preda o disciplina foarte dificila: semiotica. Nu multi studenti reusesc sa tina pasul cu dansa la cursuri si mai ales la examene. Dar este unul dintre cel mai iubiti profesori si studentii ii amintesc numele cu drag, pentru ca are talentul unic de a-i incuraja pe cei din jur, de a-i inspira sa afle mai mult, sa asculte mai atent, sa priveasca lumea cu ochii larg deschisi - poate cea mai importanta calitate a unui dascal. Am rugat-o sa ne raspunda la cateva intrebari despre un subiect care, asa cum veti vedea, o pasioneaza.


Definiti feminismul, asa cum il vedeti dumneavoastra.
Feminismul este in opinia mea mai putin o doctrina, un ism (si in orice caz, este ismul cel mai putin nociv din istoria umanitatii), cat un proiect de parteneriat, un dialog si nu o lupta intre sexe. Eu cred in posibilitatea vocilor egale, a dorintei de a forma echipe mixte, creative, interesante si motivate. Feminismul este atitudinea femeilor si barbatilor moderni care cred in egalitate si in diferenta, care doresc si realizare profesionala a membrilor cuplului si realizare afectiva, care insotesc rationalitatea instrumentala de empatie, comunicare, afectivitate. Ceea ce doresc sa se intample este acea denaturalizare a practicilor sexiste promovata ferm si de Pierre Bourdieu in Dominarea masculina (de la invizibilizarea femeii ca actor in sfera publica sau prezentarea sa exclusiv ca anexa a unei personalitati masculine la unilateralizarea femininului asociat doar corporalitatii , perfectiunii fizice).

Ce credeti despre conditia femeii in Romania? Ce ar trebui sa se schimbe ori sa schimbam noi?
Cred ca Romania este revoltator de conservatoare in promovarea stereotipurilor de gen in viata publica si privata, nu doar in "celula familiei", ci si pe piata muncii, in scoala, mass media, institutii publice. Femeile se izbesc de bariere invizibile sau extrem de vizibile in angajare, promovare (vezi sexismul oferetelor de serviciu din mass media si cazurile de non-angajare raportate Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii de victimele femei ale discriminarii). Atata timp cat publicitatea isi fundamenteaza o campanie pe baza prejudecatilor si prejudiciilor de gen ("blondele proaste" - ca facilitator al consumului de telefoane mobile), presa scrisa se tabloidizeaza (Adevarul anului 2004 ofera un numar dublu de articole senzationale textualizand violenta impotriva femeii sau manifestarile de violenta ale femeii, in timp ce Libertatea continua promovarea fetei de la pagina 5, a rubricii meteo "dezbracate" si a superficialitatii feminine reduse la silicoane, defilari de moda sau rupturi amoroase).

Conform sloganului feminist "Cuvintul nu ti se da, el se ia", schimbarea nu poate veni din partea unui sistem patriarhal, paseist, ci din partea tinerelor generatii de femei educate sau mai putin educate care invata si doresc sa invete sa spuna nu oprimarii, inferiorizarii, dependentei.

Se spune ca o femeie are de luptat mai mult pentru a reusi in viata decat un barbat. Ce parere aveti despre aceasta afirmatie?
O femeie are de luptat cu prejudecatile: "Ce mai vrea si asta?" se va spune despre femeia politician, "ne-a ajuns Coana Leana"; "Rostul femeii e la cratita" - afirma parlamentari romani si soti "model". Mai are de luptat si cu timpul (cel putin doi ani de avans al colegilor barbati care nu isi intrerup traseul profesional si fireasca ascensiune pentru a se dedica familiei si copilului, handicap destul de greu de recuperat in societatea accelerata in care ne aflam). Dar mai ales are de luptat cu tripla sarcina: cea de superworker (o femeie trebuie sa demonstreze in fiecare zi ca este foarte buna, nu doar o data la patru ani, precum parlamentarii), supermother (femeia este "ingrijitorul" familiei: al batranilor, al sotului bolnav si bineinteles al copiilor) si superwoman (adepta industriilor frumusetii, chirurgiei estetice, asa cum dicteaza mitologia publicitara si societatea de consum).

Exista diferente esentiale si inevitabile intre femei si barbati? Care sunt acestea?
Dincolo de diferentele biologice, exista o diferentiere dramatica, izvorata din socializarea diferentiata care catalogheaza pe unii dupa ce sunt si pe altele dupa cum sunt, ignorand din campul expertizei majoritatea femeilor care au trecut de varsta unui top model. Ceea ce mi se pare extrem de nedrept este practicarea unor standarde duble in evaluarea femeilor si a barbatilor. Femeilor politician (de la noi, dar si din alte tari) le sunt cerute retete preferate de soti, culori sau hobby-uri atunci cand sunt intervievate; barbatii filosofeaza, propun strategii, "schimba" lumea. Probabil ca atunci cand in prefata unei carti va exista o femeie care va multumi partenerului sau pentru sprijinul oferit in familie atunci cand ea isi scria cartea, vom avea indicii clare ale unei schimbari de paradigma. In acelasi mod vad si prezenta unor experte necanonice (90-60-90) la televiziune, in emisiuni politice, economice, ca semne clare ale schimbarii, pentru ca daca putem vedea pe micul ecran un barbat de saizeci de ani, chel, cu burta, de ce sa nu acceptam ca si majoritatea minoritara poate imbatrani, dar poate imbatranind sa imbogateasca cu experienta sa comunitatea din care face parte.

Stiu ca ati aparut cel putin o data in revista Cosmopolitan, in rubrica femeilor "actuale, active, atractive". Care este pentru dumneavoastra imaginea femeii de succes?
Am aparut in acea rubrica datorita probabil unei brese in standardele reusitei feminine: profesor universitar la o varsta mai frageda decat pensia si manager de institutie universitara, ambele posturi nepermis de rare in Romania postcomunista, ca si altele de altminteri (femei in politica - 10%). Mentionez ca pentru femeile in stiinta si mediul academic nu exista inca statistici complete. In orice caz ,la vremea respectiva am facut amendamentul cuvenit: actuala datorita tinerilor din jurul meu si al disciplinelor predate (teoria semnelor lumii contemporane si analiza discursului), activa (in ONG-uri, asociatii profesionale) si atractiva poate in discurs, in sensul de atenta la feed-back-ul celorlalti, la semnele si semnalele lumii. Nu cred ca am o imagine tip de femeie de succes, poate modelul reprezentat de mama mea, excelent avocat, mama si sotie calda si obiectiva, generoasa si devotata, increzatoare in fortele proprii, in destinul celorlalti, in frumusetea lumii.

Care este activitatea dumneavoastra profesionala cea mai placuta?
Sunt multe momente in care simt ca nu fac umbra degeaba: cand povestesc studentilor si prietenilor despre viata semnelor, feminism sau centralitatea comunicarii, cand imi pregatesc interventia la o conferinta internationala, evaluez proiecte, dar cu siguranta cel mai bine ma simt in sala de curs, intr-un dialog viu, stimulant cu studentii.

Ati predat si in strainatate. Cum abordeaza studentii scoala acolo, in comparatie cu studentii romani?
Am predat la Departamentul de comunicare al Universitatii Quebec din Montreal la nivel bachelor si masterat. M-a impresionat placut pragmatismul si nevoia de concret a studentilor, de experienta autentica - si m-a intristat reticenta lor fata de modele, discutii "abstracte", elucidari conceptuale in perspectiva comparativa. Scoala este pentru ei fie o exigenta de insertie rapida in viata profesionala, fie un prim pas dintr-o lunga aventura intelectuala (doctorat, postdoc, chiar doctorate la plural); nu exista un caldut drum de mijloc, ci optiunea clara spre cercetare, speculatie, creatie sau presiunea finalizarii rapide cu debuseu profesional clar.

Ce va inspira? Fiecare din noi are lucruri care il hranesc sufleteste si genereaza idei noi. Care sunt acestea pentru dumneavoastra?
O zi frumoasa, o plimbare pe malul lacului impreuna cu cea mai buna prietena a mea - in acelasi timp si fiica mea, muzica lui Bach, Beethoven si Brahms.

Care sunt (daca exista) femeile pe care le admirati?
Am admirat-o si o admir pe filosoafa feminista Mihaela Miroiu pentru extraordinara sa viziune asupra lumii, pentru daruirea cu care traieste ideile, existenta, sentimentele.

Cum ati vrea sa va vada si sa va tina minte cei din jur?
As vrea sa ne vedem reciproc ca membrii unei orchestre ce doresc sa cante mult timp impreuna o beethoveniana oda a bucuriei; si cand spun asta ma gandesc la cei dragi din familie si la studenti, prieteni cu care imi doresc nespus sa rezonam polifonic si nu cacofonic.