Despre Orgoliu - Lise Bourbeau

Sunt foarte putini oameni carora le place sa auda vorbindu-se despre orgoliu. N-am intalnit inca pe nimeni care sa fi reusit sa-l stapaneasca in intregime. Orgoliul este una din numeroasele manifestari ale fricii, dar acesta are si o latura care tine de aspiratia spre perfectiune a omului. Acesta este constient de perfectiunea divina care exista in el, dar o exploateaza in mod gresit din dorinta de a avea intotdeauna dreptate, in detrimentul celorlalti. Orgoliul este o alta greseala a planului mental, a intelectului.

Orgoliosul se recunoaste dupa felul in care vrea, in orice imprejurare, sa aiba dreptate si sa le arate celor din jur ca ei gresesc. Vrea sa dea impresia ca el este singurul castigator. Dar puterea ce pare sa vina din orgoliu nu este decat o iluzie, caci, in realitate, orgoliosul pierde intotdeauna.
Se spune ca orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanitatii. El sta la originea marilor tulburari din viata sociala, a rivalitatii intre popoare, a razboaielor, intrigilor, urii si ranchiunei manifestate fata de altii. Orgoliul da nastere la ambitii pentru putere, dar inaspreste inima si ne impiedica sa ne iubim semenii.
Orgoliosul e convins ca el e intotdeauna drept si ceilalti nu. A incerca sa schimbi pe cineva e o forma de orgoliu. Cand, in sinea ta, crezi ca esti corect si ai dreptate in comparatie cu altul care, dupa tine, nu numai ca greseste, dar modul lui de gandire e complet deplasat, tu esti singurul care are de pierdut.
Daca te lasi stapanit de orgoliu, asta te va costa foarte mult in ceea ce priveste dragostea, relatiile, sanatatea si fericirea! Oare chiar merita?

Orgoliosul e cel care se cunoaste cel mai putin pe sine. E atat de plin de el, incat orice tentativa de a-l lamuri va fi sortita esecului. Nu vrea sa stie nimic. Nu suporta sa fie contrazis. ii place compania oamenilor care il flateaza. Binele pe care-l infaptuieste cineva cu dorinta secreta de a fi aplaudat si glorificat se intoarce intotdeauna impotriva autorului sau.
Din acest motiv, atatia oameni care incep un lucru cu bune intentii ,acesta, in final, se intoarce impotriva lor, caci, pe parcurs, orgoliul a pus stapanire pe ei.
Exista doua forme de orgoliu: mental si spiritual.

Orgoliul mental il caracterizeaza pe cel care crede ca stie totul. De indata ce i se pun la indoiala cunostintele, orgoliul iese la suprafata si acesta este inceputul unei indelungi lupte obstinate pentru a-l face pe interlocutor sa-i inteleaga punctul de vedere. Il putem recunoaste pe orgolios dupa felul lui de a fi. Vorbeste repede, intr-un stil grabit. Vrea cu orice pret sa aiba dreptate si incearca in toate felurile sa se faca inteles, pana cand interlocutorul exclama: “Aha, am inteles”. Trebuie sa-i dai dreptate!

O alta trasatura specifica orgoliosului este folosirea in mod curent a cuvintelor: “Da, stiam”. El stie totul. Daca intr-adevar stie totul, de ce se simte obligat sa o spuna? Ti se intampla de multe ori sa rostesti aceasta fraza? In aceasta situatie, cel mai important este sa fii tu insuti convins ca stii. Tu si numai tu!
Daca ai fost intrebat:”- Stiai?”, era cu totul altceva. Era o intrebare care astepta un raspuns. Nevoia de a spune ca stiai ceva, fara a fi fost intrebat, se naste din orgoliu.

Orgoliul te face sa rezisti oricarei transformari interioare. incearca mereu sa te impiedice sa-l vezi pe Dumnezeu in fiecare om, sa ierti, sa-ti exprimi emotiile si sentimentele, sa fii tu cu adevarat, sa inveti sa te cunosti si sa evoluezi. Daca in prezent esti suparat pe cineva si simti ca ti-e imposibil sa-i ceri iertare, in primul rand fiindca-i porti pica si fiindca n-ai incercat sa recunosti dragostea in gesturile sau cuvintele sale, inseamna ca lasi orgoliul sa te impiedice. Probabil gandesti in felul urmator: “Dar daca i-as cere iertare, asta ar insemna, nici mai mult nici mai putin, sa-i dau dreptate si sa recunosc ca am gresit!”.

Incearca sa privesti orgoliul ca pe o entitate exterioara care nu vrea decat sa te influenteze. Imagineaza-ti ca e o voce din capul tau care te deranjeaza continuu si nu te lasa sa traiesti. Hotaraste ca, de acum inainte, vrei sa-ti dirijezi singur viata, fara a mai asculta de vocea aceea.

Iti sugerez sa-i dai, ca si supraconstiintei tale, un nume, de exemplu, CANTA. De fiecare data cand ii simti prezenta, spune-i: CANTA, pleaca de aici, nu te-am invitat, dispari imediat! Vei vedea ca e foarte eficient. Cand esti stapanit de orgoliu, nu mai esti tu insuti, nu-l mai exprimi pe Dumnezeul tau interior. Te lasi influentat.

Orgoliul tau va face orice pentru a supravietui. Se va intoarce impotriva ta din momentul in care ai hotarat ca vrei sa-l stapanesti. Te va ataca mai ales in primele saptamani ce urmeaza deciziei tale. Dupa observatiile si experientele personale, pot sa-ti spun ca in primele trei saptamani va fi cel mai rau. Apoi, treptat, rezistenta sa incepe sa slabeasca si totul devine mult mai usor.

Orgoliului ii este frica. il putem compara cu o vecina care vine mereu la tine sa-ti impuie capul cu povesti infricosatoare. Tu o lasi sa te ameteasca astfel in orice moment al zilei. Cand, in sfarsit, te decizi sa-i spui: Pleaca de aici, nu mai am chef de povestile tale, ea intra in panica. isi pierde teritoriul unde putea oricand sa se defuleze. Dar va reveni, pentru a verifica adevarul spuselor tale. Asa se intampla si cu orgoliul. O vreme va face orice ca sa supravietuiasca, pentru a disparea apoi cu totul. Trebuie sa ramai in permanenta atent, sa fii stapan pe situatie.

E bine sa fii mai constient, pentru ca omul e in general foarte orgolios. Nu ne putem debarasa de azi pe maine de aceasta boala care exista de generatii intregi. Incepe prin a castiga mici victorii in fiecare zi, facand acte de dragoste!

Orgoliul reprezinta de fapt exaltarea eului inferior, a personalitatii, in contradictie cu eul superior, individualitatea. Pe masura ce o vei dezvolta pe aceasta din urma, orgoliul va avea tot mai putina putere asupra ta.

Atentie si la orgoliul spiritual. Pe masura ce o persoana evolueaza, ea devine tot mai constienta si pericolul de a se lasa stapanita de orgoliu va fi tot mai mare. Incepe sa se simta superioara celorlalti: “Eu sunt mai bun decat tine. El nu e atat de evoluat ca mine”. Aceste ganduri se nasc din orgoliul spiritual. Am cunoscut persoane care atinsesera un grad de evolutie ridicat dar, in momentul in care era vorba sa le fie de folos altora, s-au lasat stapanite de orgoliu si totul s-a intors impotriva lor.

Este foarte important sa fii atent in special cand devii mai constient. Faptul ca ai ajuns la un nivel mai ridicat decat altcineva nu inseamna neaparat ca acesta iti este inferior. Gradul lui de constiinta e inferior, dar puritatea sufletului sau e la fel de perfecta ca a ta. Numai exprimarea e diferita.

Daca ii privesti pe ceilalti ca fiind mai mici decat tine e ca si cum te-ai compara cu un elefant si i-ai considera pe ceilalti niste soareci. Crezi ca un elefant e mai valoros, ca animal, decat un soarece? E primejdios sa gandesti astfel. E ca si cum ai spune ca tu esti Dumnezeu si celalalt nu. Dar trebuie sa-l vezi pe Dumnezeu in fiecare om.

Ceea ce face deosebit de dificila munca pentru stapanirea orgoliului este faptul ca, de indata ce cineva se lasa cuprins de orgoliu, aceasta tinde sa scoata la iveala si orgoliul celuilalt. Cand doi orgoliosi se infrunta, rezultatul este inevitabil doi invinsi.

Cel mai bun mijloc de a invata sa-ti stapanesti orgoliul atunci cand discuti cu cineva care tine neaparat sa aiba dreptate este sa nu te incapatanezi. Accepta ideea ca, in momentul respectiv partenerul tau de discutie detine un adevar important pentru el. la fel de important ca al tau. Cine are dreptate? Amandoi, fara indoiala.

Deci, accepti in forul tau interior ca celalalt are dreptate, dar ca si adevarul tau e la fel de important. iti sugerez sa-i raspunzi urmatoarele:” Accept punctul tau de vedere, chiar daca este diferit de al meu si chiar daca nu-l inteleg. Accept ca pentru tine e important”. Celalalt va fi complet naucit. Orgoliosul vrea intotdeauna sa castige, sa aiba dreptate, sa aiba impresia ca celalalt a pierdut. Dar, dupa aceste cuvinte, se va gasi intr-o situatie in care adevarul sau este acceptat fara ca celalalt sa piarda. Vorbindu-i astfel, eviti sa te certi cu el sau sa i te supui.

Supunerea inseamna a-ti schimba punctul de vedere pentru a fi de acord cu celalalt. Si in acest caz, amandoi aveti de pierdut: tu fiindca, supunandu-te, ai impresia ca ti-ai pierdut toata energia, si celalalt, care se crede castigator, dar si-a castigat o falsa putere. Puterea lui trebuie sa vina din el insusi, nu din ceilalti. Oricine castiga prin orgoliu este in mod automat un invins.

Contrariul orgoliului il reprezinta umilinta. Dar, atentie, multi oameni se considera umili pentru a-si ascunde teama, caci in realitate ei sunt slabi. Le e atat de teama sa nu greseasca, incat se supun de buna voie. Da-le puterea si vei vedea ca se schimba imediat; umilinta lor dispare ca prin farmec… Este ceea ce numim falsa umilinta.

Sunt si oameni care se umilesc mereu si nu-si pot accepta talentele si calitatile. Se simt foarte incurcati cand cineva le face un compliment. Fac totul cu umilinta… Si asta este tot falsa umilinta, de fapt, tot o forma de orgoliu.

Cel mai bine este sa te compari cu cei care-ti sunt cu mult superiori si sa-ti dai seama ca, pur si simplu, ei stiu mai bine sa-l exprime pe Dumnezeu. Astfel realizezi ca mereu mai ai ceva de invatat si accepti mai usor ca orice om e atat de perfect pe cat poate fi el.

Orgoliul atrage dupa sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere si alte stari de spirit care nu sunt benefice. Exista doua forme de ipocrizie: cea a omului puternic care se da drept un oarecare si cea a omului obisnuit care se da mare. Ambele forme ne pun in incurcatura: unul prin falsa umilinta, celalalt prin vanitate.
Daca orgoliosul ar stii ce-l asteapta dupa moarte… si ce isi pregateste pentru viata viitoare…! Aceasta nu e o carte de spiritism, dar e bine sa reflectezi la tot ce ti-am spus. De aceea e important sa-ti stapanesti orgoliul, sa devii mai constient de motivatiile tale. Vrei sa te bucuri de glorie si sa fii flatat de ceilalti? Daca e asa, totul se va intoarce impotriva ta. E chiar asa de important sa ai intotdeauna dreptate? Observa cat te poate costa asta!

Poate ajuti pe cineva in speranta ca-ti va spune cat esti de bun si de minunat? Speri ca ajutorul pe care-l dai sa fie strigat in gura mare pe strada, de toata lumea? Observa ce se intampla cu tine! Sa presupunem ca ai ajutat pe cineva, dar persoana respectiva ti s-a parut ingrata, nerecunoscatoare. Nici macar nu ti-a multumit, in schimb a inceput sa povesteasca tuturor cum si-a luat viata in propriile maini si, astfel, s-a schimbat nebanuit de mult. Despre ajutorul tau n-a suflat nici o vorba! Te demoralizeaza, nu-i asa?! Ai fi preferat sa spuna ca totul ti se datoreaza tie? A astepta recunostinta din partea cuiva este o forma de orgoliu.

Poate vei fi tulburat citind aceste randuri, dandu-ti seama cat esti de orgolios! Dar scopul meu nu este sa te tulbur, ci sa te fac sa devii constient. Daca iti vei da seama ca esti o persoana orgolioasa, e vremea sa incepi sa lupti cu orgoliul tau, caci el este cel care te impiedica sa iubesti.

Tot mai multi oameni sunt afectati de boli grave de inima cum ar fi scleroza multipla. Orgoliul face ravagii. Ideal pentru ei ar fi sa-si lase inima libera sa iubeasca. Sa fie mai putin duri fata de ei insisi si fata de ceilalti.
Latura mentala trebuie folosita pentru a evolua si nu pentru a te umili pe tine si pe altii. Sinceritatea te va face sa traiesti o fericire cu mult mai mare decat aceea de a avea totdeauna dreptate.

Daca iti vei da seama ca n-ai taiat legaturile cu parintii tai, dupa ce ai trecut printr-o asemenea faza, si inca eziti sa o faci, e un semn de orgoliu. A cere iertare si a-ti arata dragostea fata de cineva nu te face sa pierzi nimic. Toti cei implicati sunt atat de perfecti pe cat stiu sa fie. Fiecare a facut asa cum s-a priceput mai bine. Pur si simplu, n-a stiut sa-si exprime dragostea. Pentru a o lua de la inceput, unul sau altul trebuie sa- si deschida inima si sa-si lase orgoliul deoparte. E cel mai bun lucru pe care il poate face un om pentru celalalt. A gandi sau a vorbi cu capul e o forma de orgoliu. in acel moment intri in contact cu mintea celuilalt si el iti raspunde tot cu capul, nu cu inima.

Totul revine mereu la acelasi lucru: dragostea. Fiecare semn de dragoste sfarseste prin a rezolva toate problemele si transforma totul in viata. Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala.

Acum iti dai seama probabil ca in spatele orgoliului se ascunde intotdeauna frica. Frica de a nu fi iubit, de a fi respins, judecat, criticat. Tema de a nu fi la inaltime intr-o situatie, teama de a pierde pe cineva sau ceva. Daca ai de-a face cu o persoana orgolioasa, incearca sa observi toata suferinta si teama ascunse in comportamentul sau. Poate ca va incerca sa te schimbe, sa-ti provoace teama prin atitudinea sa autoritara, transanta. Dar sa nu te lasi impresionat, caci in realitate este, probabil, mai speriata decat tine. Nu incerca sa-i raspunzi tot cu mintea. Vazandu-i suferinta, vei fi in masura sa ajungi la inima ei.
La sfarsitul acestui capitol, te sfatuiesc sa faci o retrospectiva a ultimelor trei zile. Scrie tot ce-ti amintesti in legatura cu contactele pe cate le-ai avut (cu cei apropiati sau cu altii) – prin ganduri, vorbe sau fapte.

Fii sincer cu tine insuti. Nimeni nu se va uita pe foaia ta de hartie. Daca vrei, arde-o dupa ce ai terminat. Observa de cate ori te-ai lasat stapanit de orgoliu. Poate fi vorba despre orgoliu mental: “Eu stiu mai bine” sau “Eu sunt mai bun”.

Exercitiul n-a fost conceput pentru a te face sa te simti vinovat, ci pentru a te ajuta sa devii constient, sa-ti dai seama unde esti si ce hotarare trebuie sa iei. Observa cat te-a costat in ceea ce priveste sanatatea, linistea interioara, relatiile, fericirea, dragostea fata de ceilalti. Esti pregatit sa platesti in continuare acest pret?

Cred ca, daca ai reusit sa citesti pana aici, ai intentia ferma sa fii propriul tau stapan, sa stii sa-ti recunosti adevaratele nevoi. E fundamental sa te ocupi de orgoliul tau. Observa ce schimbari se vor petrece in viata ta.Cand vei termina lista, studiaza fiecare situatie si du-te sa vorbesti cu persoana in cauza. Daca e cazul sa-ti ceri iertare, fa-o. Explica-i faptul ca te-ai lasat dominat de orgoliu. Spune-i ca nu erai cu adevarat tu cel care-i vorbeai, ca totul venea din orgoliu. Marturiseste-i ca ai decis sa fii propriul tau stapan, dar va trebui sa aiba rabdare cu tine, caci nimic nu se poate face de azi pe maine. Acest semn de dragoste te va ajuta, crede-ma. Iata afirmatia pe care trebuie s-o repeti cat mai des posibil:
MÃ ACCEPT CU ORGOLIUL MEU SI MÃ ELIBEREZ TREPTAT DE EL, INCERCÂND SÃ-L VÃD PE DUMNEZEU iN TOTI CEI CE MÃ iNCONJOARÃ.

(Lise Bourbeau)

440Hz , ARMĂ de CONTROL MENTAL*EMOȚIONAL în MASĂ, indiferent de piesa muzicală pe care o cântă

Conspiratie a sunetului 432hz vs 440hz-Bob Marley

Sunetul şi muzica sunt constituite din vibraţii, cu cat mai multe vibratii pe secunda, cu atat mai mare e "inaltimea-ridicarea'. Unitatea pentru aceasta este Hertz, notat Hz.
432 Hz este "muzica" naturala în univers, spre deosebire de 440 Hz, care este opusul si pe care il gasim în muzica dîn zilele noastre, de exemplu, albume de muzică si fişierele mp3
Vibratia, sunetele, sunt forma de organizare a Universului nostru. Stiinta numita Cimatica, arata ca -la trecerea sunetelor printr-un mediu (aer, lichide, pulbere solida, etc) provoaca asupra acelui mediu efecte in structurarea acestuia.


CONSPIRATIA
Imaginati-va ca o persoana incredibil de puternica si bogata, care in mod secret prospera de pe urma conflictelor, razboaielor, bolilor, afla ca anumite sunete (acele frecvente sonore care se divid la 2) creaza opozitia, discordia, conflictul, in timp ce sunetele ale caror vibratii se divid la 3, (care significa echilibru, reconciliere, politete, armonie..) produc simetrie, armonie vizuala, structuri placute ochiului. Acum imaginati-va ca acea persoana poate sa impuna tonul standard al tuturor instrumentelor muzicale din lumea Westica! Imaginati-va ca astfel el va structura intreaga creatie muzicala bazata pe game care induc stari de dezacord, conflict! Pare de domeniul fantastic numai ca... in Septembrie 1939 a iesit la suprafata ca exact asta a facut Rockefeller, (Illuminati) cand manat de interese financiare, a dictat ca vibratia standard pentru sunetul La (A) de deasupra lui Do (C) mijlociu, este "fix " 440Hz! Aceasta vibratie nefireasca, desprinsa de tonurile si sunetele sacre, a dus la stare de razboi in subconstientul omului european! Diapazonul de acordare a instrumentelor muzicale, a fost fixat sa vibreze la 440Hz -- vibratie para! -- si in consecinta toate celelalte note au fost afectate similar! In ciuda aparentei de "muzica dulce", o orchestra simfonica poate deveni cand toate instrumentele sunt acordate in baza "La "- 440Hz , o arma de control mental/emotional in masa, indiferent de piesa muzicala pe care o canta! Aceste vibratii influenteaza gandurile spre dizarmonie si conflict. In ultima instanta, este controlat creerul, care conduce la starea de razboi! Intr-o lucrare intitulata "Musical Cult Control " , Dr. Leonard Horowitz spune ca asemenea frecvente muzicale, pot conduce masele la agresiune, violenta, miscari sociale si in plan fizic la... boala! Culmea e ca in acelasi timp, agentii acestei conspiratii recomanda "terapii" bazate pe chimicale, tranchilizanti si alte medicamente, pentru afectiuni pe care tot ei le-au provocat! Vibratiile au impact asupra noastra prin mediul cel mai raspandit de propagare: apa. Suntem 70% apa, iar vibratiile se transmit celulelor din corp, care la randul lor comunica intre ele starea de sanatate sau boala a organismului. Lumina si sunetul, stau la baza comunicarii intercelulare.

Astfel s-a procedat incepand cu 1910, cand fundatia Rockeffeler, a facut o donatie catre American Federation of Musicians, pentru a adopta standardizarea sunetului La-440Hz, fiind apoi adoptata si generalizata in toata cultura West europeana! Dr. Leonard Horowitz concluzioneaza: "Muzica afecteaza bioenergetic chimia corpului, metabolismul, psihicul, starea de imunitate,. Astfel corpul e indus sa vibreze catre o stare de conflict si dizarmonie, in loc de armonie si iubire."

NOTA: Ce simplu ar fi fost... 441Hz, divizibil la 3 !

Mai vedeti si:
Demascarea Industriei Muzicale - Full video
Despre programare si celebritati
Control mental asupra celor mici - Justin Bieber - Cititi pana la capat
Prezenta Illuminati in industria muzicala
The Kabballah
Seria manipulari – Controlul total asupra individului
Masonii conduc lumea - Radu Cinamar fragmente din Viitor cu cap de mort

Gurdjieff despre iubirea conştientă

Iubirea este firul de aur care uneşte o inimă cu o alta, un suflet cu un alt suflet. Deşi iubirea este unică, noi o înţelegem şi o manifestăm diferit, în funcţie de capacitatea noastră de a o simţi, de nivelul de conştiinţă pe care îl avem. De aceea putem spune că ceea ce înţelege şi manifestă un om ca fiind iubire, este posibil să difere foarte mult de ceea ce crede un alt om că ar fi iubirea. Multe fiinţe umane au început încă din cele mai vechi timpuri să caute “forma” ideală a iubirii, formă care să fie aceeaşi în înţelegerea tuturor. S-a ajuns treptat să se vorbească despre existenţa unei iubiri pure, obiective, care diferă prin caracteristicile sale într-o măsură foarte mare de ceea ce înţelegem în mod curent prin iubire. Cei înţelepţi au ajuns la concluzia că singura modalitate de a iubi cu adevărat este să iubeşti în mod conştient.




Motivaţia iubirii conştiente, în starea sa evoluată, este dorinţa ca fiinţa iubită să ajungă la propriile ei perfecţiuni înnăscute, fără a ţine cont de consecinţele posibile ale acestui lucru, pentru cel care iubeşte. “Totul este ca ea să devină perfectă în sine, eu nu contez”, spune iubitul conştient. “Voi merge în infern, dacă prin aceasta ea va putea sa meargă în paradis.” Şi paradoxul sublim al unei asemenea iubiri este că ea evocă în mod necesar acelaşi lucru înapoi. Iubirea conştientă naşte iubire conştientă.




De ce acest fenomen este atât de rar printre oameni?

Primul motiv este că marea majoritate a omenilor rămân la stadiul de copii, doritori de a fi iubiţi, dar nu de a iubi. Al doilea este că perfecţiunea este rareori privită ca produsul propriu al iubirii adulte, deşi nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra nivelelor puerile sau animalice. Al treilea este că de obicei omul nu ştie, nici chiar atunci când este plin de dorinţa de a iubi, care ar fi binele obiectului iubirii sale; iar al patrulea motiv este că iubirea conştientă nu apare niciodată la întâmplare. Ea trebuie să fie obiectul unei alegeri conştiente şi al unei hotarâri ferme de a face eforturi în acest scop.

Aşa cum bushido şi celelalte ordine cavalereşti nu au aparut accidental, nici iubirea conştientă nu poate să apară şi să se dezvolte singură. Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă, iar iubirea conştientă de asemenea trebuie să fie operă de artă. Cel ce doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci prin a-şi face ucenicia, şi poate într-o zi el va atinge măiestria. El trebuie înainte de toate să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să-şi depăşească orice dorinţă personală şi orice prejudecăţi.




El contemplă chipul iubit: “Ce fel de femeie este ea?” Aici este un mister: se deschide o cale spre perfecţiune, al cărei parfum născând este adorabil. În ce mod această posibilitate ar putea fi realizată pentru slava preaiubitei sale şi a lui Dumnezeu, Creatorul ei?

Trebuie la acest punct sa ne întrebăm: voi fi eu capabil de asta fără să mă transform mai întâi pe mine însumi? Dacă sunt sincer trebuie să răspund evident: Nu. Un om care nu ştie să-şi trateze aşa cum trebuie câinii şi caii, o femeie care nu ştie să cultive flori, cum ar putea oare să trezească adormitele perfecţiuni în fiinţa iubită? O umilinţă şi o toleranţă la orice probă vor fi necesare pentru aceasta. Dacă nu sunt sigur de ceea ce ar fi mai bine pentru ea, trebuie măcar să o las liberă să-şi urmeze propriile înclinaţii, iar în acest timp voi studia ceea ce este şi poate să devină, ceea ce are nevoie, ceea ce cere sufletul ei fără a şti cu ce nume, destul de îndepărtat pentru a putea găsi ea însăşi lucrul dorit. A învăţa să prevăd pentru ea, încă de azi, nevoile sale de mâine, fără a mai gândi o clipă la dificultăţile ce ar putea sa le reprezinte acele lucruri pentru mine. Dar ce stăpânire şi disciplină de sine cere aceasta!




“Te iubesc”, spune el. “Este ciudat, că nu mă simt mai bine din cauza aceasta”, spune ea... Atâta timp cât nu v-aţi sudat o cunoaştere şi o forţă la înălţimea iubirii voastre, să fiţi jenaţi să mărturisiţi că sunteţi îndrăgostiţi. Iar dacă nu puteţi ascunde aceasta, iubiţi cu umilinţă, muncind să deveniţi înţelepţi şi puternici. Iubiţi? Trebuie sa fii demn de aşa ceva.

Fără ruşine, oamenii se vor lauda că au iubit, că iubesc sau speră să iubească. Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea păcatelor. Dar iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba de iubire conştientă (adică doritoare să devină atât înţeleaptă, cât şi capabilă de a-şi servi obiectul ei), nu depinde decât de afinităţi favorabile sau defavorabile. În astfel de cazuri, ea este la fel de inconştientă, adică fără control. A fi într-o asemenea stare de iubire este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celalalt sau pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de o uriaşă energie cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi, cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Este ca o dinamită pe care o vehiculăm de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor?

Să recunoaştem că fără cunoaştere şi putere, iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere ea îşi poate distruge obiectul. Cine n-a auzit diversele "prea iubite" spunând despre "iubiţii" lor: "Mă îmbolnăveşte, mă omoară." Iar fără putere, iubitul devine cea mai nefericită fiinţă, deoarece nu poate să facă ceea ce doreşte şi ştie că ar trebui să facă pentru binele ei.
Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienţa iubirii lipsită de înţelepciune şi forţă sau, dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa divină sa le ghideze iubire.

Starea de iubire nu este totdeauna resimţită numai faţă de o fiinţă. Cineva poate avea acest dar, de a eleva pe altcineva în planul iubirii, sau cu alte cuvinte poate face să treaca prin altcineva (el sau ea) energia naturală a iubirii, fără a urmări să capteze aceasta iubire în folosul său. Se povesteşte despre un anumit lama, că oamenii care-i vorbeau deveneau instantaneu îndrăgostiţi. Dar ei nu se îndrăgosteau de el, nici de altcineva în particular. Tot ce ei conştientizau era că, după ce vorbeau cu el, un spirit de iubire pură îi făcea să debordeze de o dorinţă de a servi, de a iubi, care era gata să se răspandească pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemănau fără îndoială cu acest lama.
Adevărul fundamental al acestei iubiri conştiente: ea este întotdeauna creatoare. Scopul iubirii conştiente este de a aduce renaşterea sau iubirea spirituală. Oricine care poate să vadă dincolo de cuvinte şi forme nu poate să nu remarce modificările şi transformările ce apar de obicei la bărbatul sau femeia care iubeşte, indiferent de vârstă. Aceasta are loc de obicei inconştient, dar nu este din acest motiv mai putin simbolică pentru transformarea mult mai minunată care apare atunci când un bărbat sau o femeie iubeşte conştient sau a putut recunoaşte că iubise conştient. Tinereţea, în asemenea cazuri, îmbracă un aer de eternitate şi aceasta este, într-adevăr, fântâna tinereţii care curge acum. Crearea unui astfel de “copil spiritual” în fiecare din cei doi iubiţi este o funcţie particulară a iubirii conştiente; iar aceasta nu are nimic de-a face cu căsătoria şi copiii.
Iubirea fără divinaţie este rudimentară. Un iubit trebuie să poata ''ghici'' sau ''divina'' dorinţele benefice ale iubitei sale cu mult timp înainte ca ea să devină conştientă de ele. Dacă vrea să o poată iubi mai mult decât se iubeşte ea însăşi, el trebuie să ajungă s-o cunoască mai bine decât se cunoaşte ea însăşi, în aşa fel încât ea să poată deveni perfect “ceea ce este”, chiar şi fără proriile ei eforturi conştiente în această direcţie. Eforturile ei conştiente, atunci când iubirea va fi mutuală, vor fi pentru el. Şi astfel, fiecare din ei va lucra în mod delicios pentru perfecţiunea celuilalt.

Dar aceasta stare superioară a iubirii conştiente nu e tangibilă decât la nivelele spirituale ale conştiinţei; ea nu poate fi decât un fruct al artei lucrului asupra ta însuţi. Toţi au nostalgia ei, chiar şi cei mai cinici, deşi marea majoritate a oamenilor pun la îndoială până şi posibilitatea ei. Cu toate acestea, o astfel de iubire este posibilă, cu condiţia ca cei doi iubiţi să fie dispuşi să înveţe cu umilinţă unul de la celălalt.
Cum sa înceapă? Îndrăgostitul, atunci când este pe punctul de a-şi întâlni iubita, să se întrebe ce ar putea el să-i aducă, să facă sau să spună pentru a-i crea o delicioasă surpriză. La început, nu va fi vorba de ceva care să o surprindă în întregime, vreau să spun că ea va şti că a avut acea dorinţă şi va fi cu siguranţă încântată că iubitul ei a ştiut să i-o ghicească. Mai tarziu, o altă “surpriză” va putea într-adevăr să o surprindă şi se va minuna: “Cum ai ştiut că asta mă va face atât de fericită, pentru că nici eu însămi nu am ştiut?”
Eforturile constante pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor benefice minunate ale iubitei (sau iubitului, în cazul femeii), atunci când n-au apărut încă în conştiinţa ei (lui) vor fi metoda iubirii conştiente.

Intraţi în această pădure fermecată, voi, care îndrăzniţi! Zeii se iubesc unii cu alţii conştient, iar iubiţii conştienţi devin zei.

VESELIA, FERICIREA SIMBOLUL ADEVARATEI REALIZARI SPIRITUALE - Arsenie Papacioc

“Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece” (Matei24:35).

Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.- Părintele Arsenie Papacioc

Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu! - Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată. Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei..- Părintele Arsenie Papacioc

DESPRE SIMBOL

"Semiinitiaţii, recunoscând nerealitatea relativa a Universului, isi imagineaza ca ei pot sfida legile sale; sint prosti nesocotiti si infumurati care se vor sfarima de stinci si pe care elementele ii vor distruge din pricina nebuniei lor. Adevaratul initiat, cunoscind natura universului, se serveste de lege contra legilor, a superiorului contra inferiorului si prin arta alchimiei el preface lucrurile fara valoare in lucruri pretioase. Astfel el invinge. Maestria nu se manifesta prin visuri anormale, viziuni şi idei fantastice, însă prin folosirea fortelor superioare contra fortelor inferioare, evitind suferintele planurilor inferioare, vibrind pe planurile superioare. Transmutatia nu este o negatie infumurata, este sabia Maestrului." Kybalion.

Simbolul este o poartă către alte realităţi pentru care nu avem reprezentări fizice, este modul în care putem cunoaşte tot ceea ce nu putem vedea, este poarta de acces între vizibil şi invizibil, sau acel loc dintre lumi pe care-l contemplăm pentru a înţelege mai bine.A simboliza este, într-un fel şi la un anumit nivel, a trăi împreună.
Simbolurile se află în centrul atenţiei noastre, ele fiind chiar inima vieţii imaginative, deoarece ele dezvăluie secretele inconştientului, subconştientului şi supraconştientului punând în mişcare resorturile cele mai ascunse ale fiinţei noastre şi oferind noi perspective asupra necunoscutului şi infinitului.
Omul, în fiecare clipă a existenţei sale, prin felul său de a vorbi, de a se mişca sau de a visa se foloseşte fără ştirea sa de simboluri. Simbolurile conferă concreteţe dorinţelor, ele declanşând anumite acţiuni, modelând comportamentul, alcătuind sâmburele din care se va ivi o izbândă sau o înfrângere. Se poate afirma că simbolurile revelează voalând şi voalează revelând.
Simbolul nu este nici alegorie, nici un simplu semn, pentru C.G.Jung, ci o imagine capabilă să desemneze cât mai bine natura spiritului pe care doar în străfundurile tainice ale fiinţei noastre o putem închipui. C.G.Jung: „Simbolul nu restrânge, nu explică. Trimite doar dincolo, către un sens aflat încă dincolo, un sens insesizabil şi doar vag presimţit, pe care nici un cuvânt din limba vorbită nu-l poate exprima în mod satisfăcător.“ Valoarea simbolului este afirmată prin depăşirea a ceea ce este cunoscut pentru a merge către necunoscut, şi ceea ce este exprimat pentru a te îndrepta către inefabil.
Simbolul este considerat o categorie transcendentă, a supra-terestrului, a infinitului ce se revelează, a omului considerat în totalitatea sa, deoarece el vorbeşte nu numai inteligenţei, ci şi sufletului, fiind acel paralimbaj care vorbeşte dincolo de cuvinte. Simbolismul este o dată imediată a conştiinţei totale, afirmă Mircea Eliade, cu alte cuvinte a omului care se descoperă om, a omului care devine conştient de poziţia sa în univers; iar aceste descoperiri primordiale sunt strâns şi organic legate de drama sa personală, încât acelaşi simbolism determină nu numai activitatea subconştientului său, ci şi cea a vieţii sale spirituale.

Atâta timp cât un simbol rămâne viu, el reprezintă cea mai bună expresie posibilă a unui anumit fapt. Simbolul este viu, trăieşte doar atât timp cât rămâne încărcat de semnificaţie. Când această semnificaţie nu se revelează, atunci simbolul moare; nu mai posedă decât o valoare istorică.
„Simbolul poate fi asemuit unui cristal ce restituie astfel lumina, în funcţie de faţeta care a primit-o. Se poate spune că simbolul este o fiinţă vie, o parcelă a fiinţei noastre în continuă mişcare şi transformare. Contemplându-l, luându-l drept subiect de meditaţie, contemplăm propria noastră traiectorie şi ne dăm seama spre ce se îndreaptă valul care ne va la cu el.“ (R. De Becker)
Descifrarea simbolului ne conduce, către descifrarea tainelor universului, deoarece simbolul anexează imaginii vizibile acea parte din invizibil, întrezărită doar ocult, mai precis simbolul este poarta tainică dintre vizibil şi invizibil, uşa prin care trecem din dimensiunea materială, terestră, în dimensiunea universală şi sacră.
Finalitatea simbolului poate fi considerată ca fiind cea care ne ajută la conştientizarea fiinţei umane în toate dimensiunile timpului şi spaţiului, dar şi de proiecţie în lumea de dincolo, conducându-ne la o înţelegere superioară a universului şi a tainelor sale.
Pliniu, un înţelept al Greciei antice, a afirmat: „Vedem prin mijlocirea spiritului." „A descifra un mesaj inseamnă a percepe o formă simbolică."

O carte veche de 1.000 de ani răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri de Dragoș Galbur

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor. Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris. Dăruită de un grof În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. “Scriere secretă” După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat”. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.
Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta. Solii şi cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. “Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc. “Jurământul tinerilor blaki” Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:
“O viaţă, tăciunele Şarpelui,
puternic veghetor,/
Înşelator, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!” Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător. Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei. Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media. Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se “vând” mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?
DACIA
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:
- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Şi ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii “romani”?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât “copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!
Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.
“Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii.
Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea
locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The History of Civilization” , “The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.,
(vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să
nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…
Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare… (Ion Enache)

URL: http://www.infobraila.ro/?p=11978

Superworker, supermother, superwoman Dialog feminist cu Daniela Roventa-Frumusani de Ana Sipciu

Profesor universitar, doctor in stiinte filologice, sef al Catedrei de Comunicare si Antropologie culturala la Facultate de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti. A publicat numeroase articole, studii si carti de semiotica, retorica si analiza discursului. Este co-autor al volumelor "Femei, cuvinte si imagini" si "Lexicon feminist".

Doamna Frumusani preda o disciplina foarte dificila: semiotica. Nu multi studenti reusesc sa tina pasul cu dansa la cursuri si mai ales la examene. Dar este unul dintre cel mai iubiti profesori si studentii ii amintesc numele cu drag, pentru ca are talentul unic de a-i incuraja pe cei din jur, de a-i inspira sa afle mai mult, sa asculte mai atent, sa priveasca lumea cu ochii larg deschisi - poate cea mai importanta calitate a unui dascal. Am rugat-o sa ne raspunda la cateva intrebari despre un subiect care, asa cum veti vedea, o pasioneaza.


Definiti feminismul, asa cum il vedeti dumneavoastra.
Feminismul este in opinia mea mai putin o doctrina, un ism (si in orice caz, este ismul cel mai putin nociv din istoria umanitatii), cat un proiect de parteneriat, un dialog si nu o lupta intre sexe. Eu cred in posibilitatea vocilor egale, a dorintei de a forma echipe mixte, creative, interesante si motivate. Feminismul este atitudinea femeilor si barbatilor moderni care cred in egalitate si in diferenta, care doresc si realizare profesionala a membrilor cuplului si realizare afectiva, care insotesc rationalitatea instrumentala de empatie, comunicare, afectivitate. Ceea ce doresc sa se intample este acea denaturalizare a practicilor sexiste promovata ferm si de Pierre Bourdieu in Dominarea masculina (de la invizibilizarea femeii ca actor in sfera publica sau prezentarea sa exclusiv ca anexa a unei personalitati masculine la unilateralizarea femininului asociat doar corporalitatii , perfectiunii fizice).

Ce credeti despre conditia femeii in Romania? Ce ar trebui sa se schimbe ori sa schimbam noi?
Cred ca Romania este revoltator de conservatoare in promovarea stereotipurilor de gen in viata publica si privata, nu doar in "celula familiei", ci si pe piata muncii, in scoala, mass media, institutii publice. Femeile se izbesc de bariere invizibile sau extrem de vizibile in angajare, promovare (vezi sexismul oferetelor de serviciu din mass media si cazurile de non-angajare raportate Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii de victimele femei ale discriminarii). Atata timp cat publicitatea isi fundamenteaza o campanie pe baza prejudecatilor si prejudiciilor de gen ("blondele proaste" - ca facilitator al consumului de telefoane mobile), presa scrisa se tabloidizeaza (Adevarul anului 2004 ofera un numar dublu de articole senzationale textualizand violenta impotriva femeii sau manifestarile de violenta ale femeii, in timp ce Libertatea continua promovarea fetei de la pagina 5, a rubricii meteo "dezbracate" si a superficialitatii feminine reduse la silicoane, defilari de moda sau rupturi amoroase).

Conform sloganului feminist "Cuvintul nu ti se da, el se ia", schimbarea nu poate veni din partea unui sistem patriarhal, paseist, ci din partea tinerelor generatii de femei educate sau mai putin educate care invata si doresc sa invete sa spuna nu oprimarii, inferiorizarii, dependentei.

Se spune ca o femeie are de luptat mai mult pentru a reusi in viata decat un barbat. Ce parere aveti despre aceasta afirmatie?
O femeie are de luptat cu prejudecatile: "Ce mai vrea si asta?" se va spune despre femeia politician, "ne-a ajuns Coana Leana"; "Rostul femeii e la cratita" - afirma parlamentari romani si soti "model". Mai are de luptat si cu timpul (cel putin doi ani de avans al colegilor barbati care nu isi intrerup traseul profesional si fireasca ascensiune pentru a se dedica familiei si copilului, handicap destul de greu de recuperat in societatea accelerata in care ne aflam). Dar mai ales are de luptat cu tripla sarcina: cea de superworker (o femeie trebuie sa demonstreze in fiecare zi ca este foarte buna, nu doar o data la patru ani, precum parlamentarii), supermother (femeia este "ingrijitorul" familiei: al batranilor, al sotului bolnav si bineinteles al copiilor) si superwoman (adepta industriilor frumusetii, chirurgiei estetice, asa cum dicteaza mitologia publicitara si societatea de consum).

Exista diferente esentiale si inevitabile intre femei si barbati? Care sunt acestea?
Dincolo de diferentele biologice, exista o diferentiere dramatica, izvorata din socializarea diferentiata care catalogheaza pe unii dupa ce sunt si pe altele dupa cum sunt, ignorand din campul expertizei majoritatea femeilor care au trecut de varsta unui top model. Ceea ce mi se pare extrem de nedrept este practicarea unor standarde duble in evaluarea femeilor si a barbatilor. Femeilor politician (de la noi, dar si din alte tari) le sunt cerute retete preferate de soti, culori sau hobby-uri atunci cand sunt intervievate; barbatii filosofeaza, propun strategii, "schimba" lumea. Probabil ca atunci cand in prefata unei carti va exista o femeie care va multumi partenerului sau pentru sprijinul oferit in familie atunci cand ea isi scria cartea, vom avea indicii clare ale unei schimbari de paradigma. In acelasi mod vad si prezenta unor experte necanonice (90-60-90) la televiziune, in emisiuni politice, economice, ca semne clare ale schimbarii, pentru ca daca putem vedea pe micul ecran un barbat de saizeci de ani, chel, cu burta, de ce sa nu acceptam ca si majoritatea minoritara poate imbatrani, dar poate imbatranind sa imbogateasca cu experienta sa comunitatea din care face parte.

Stiu ca ati aparut cel putin o data in revista Cosmopolitan, in rubrica femeilor "actuale, active, atractive". Care este pentru dumneavoastra imaginea femeii de succes?
Am aparut in acea rubrica datorita probabil unei brese in standardele reusitei feminine: profesor universitar la o varsta mai frageda decat pensia si manager de institutie universitara, ambele posturi nepermis de rare in Romania postcomunista, ca si altele de altminteri (femei in politica - 10%). Mentionez ca pentru femeile in stiinta si mediul academic nu exista inca statistici complete. In orice caz ,la vremea respectiva am facut amendamentul cuvenit: actuala datorita tinerilor din jurul meu si al disciplinelor predate (teoria semnelor lumii contemporane si analiza discursului), activa (in ONG-uri, asociatii profesionale) si atractiva poate in discurs, in sensul de atenta la feed-back-ul celorlalti, la semnele si semnalele lumii. Nu cred ca am o imagine tip de femeie de succes, poate modelul reprezentat de mama mea, excelent avocat, mama si sotie calda si obiectiva, generoasa si devotata, increzatoare in fortele proprii, in destinul celorlalti, in frumusetea lumii.

Care este activitatea dumneavoastra profesionala cea mai placuta?
Sunt multe momente in care simt ca nu fac umbra degeaba: cand povestesc studentilor si prietenilor despre viata semnelor, feminism sau centralitatea comunicarii, cand imi pregatesc interventia la o conferinta internationala, evaluez proiecte, dar cu siguranta cel mai bine ma simt in sala de curs, intr-un dialog viu, stimulant cu studentii.

Ati predat si in strainatate. Cum abordeaza studentii scoala acolo, in comparatie cu studentii romani?
Am predat la Departamentul de comunicare al Universitatii Quebec din Montreal la nivel bachelor si masterat. M-a impresionat placut pragmatismul si nevoia de concret a studentilor, de experienta autentica - si m-a intristat reticenta lor fata de modele, discutii "abstracte", elucidari conceptuale in perspectiva comparativa. Scoala este pentru ei fie o exigenta de insertie rapida in viata profesionala, fie un prim pas dintr-o lunga aventura intelectuala (doctorat, postdoc, chiar doctorate la plural); nu exista un caldut drum de mijloc, ci optiunea clara spre cercetare, speculatie, creatie sau presiunea finalizarii rapide cu debuseu profesional clar.

Ce va inspira? Fiecare din noi are lucruri care il hranesc sufleteste si genereaza idei noi. Care sunt acestea pentru dumneavoastra?
O zi frumoasa, o plimbare pe malul lacului impreuna cu cea mai buna prietena a mea - in acelasi timp si fiica mea, muzica lui Bach, Beethoven si Brahms.

Care sunt (daca exista) femeile pe care le admirati?
Am admirat-o si o admir pe filosoafa feminista Mihaela Miroiu pentru extraordinara sa viziune asupra lumii, pentru daruirea cu care traieste ideile, existenta, sentimentele.

Cum ati vrea sa va vada si sa va tina minte cei din jur?
As vrea sa ne vedem reciproc ca membrii unei orchestre ce doresc sa cante mult timp impreuna o beethoveniana oda a bucuriei; si cand spun asta ma gandesc la cei dragi din familie si la studenti, prieteni cu care imi doresc nespus sa rezonam polifonic si nu cacofonic.