Aaron Russo analizează în detaliu pentru prima dată mărturisirile uluitoare ale lui Nick Rockefeller

Regizorul şi realizatorul de documentare american Aaron Russo analizează în detaliu pentru prima dată mărturisirile uluitoare ale lui Nick Rockefeller, inclusiv predicţiile sale legate de evenimentele de la 11 septembrie şi înscenarea terorismului, fondarea de către familia Rockefeller a mişcării feministe şi planul ultim al elitei mondiale de reducere a populaţiei şi de implanturi cu microcipuri.

Într-un interviu, regizorul Aaron Russo povesteşte cum a verificat mărturisirile şocante ale lui Nick Rockefeller care i-a spus personal că scopul ultim al elitei mondiale este de a se ajunge la o populaţie controlată prin microcipuri şi că războiul împotriva terorismului e o înscenare. Rockefeller a prezis cu unsprezece luni înainte ״evenimentul״ din 11 septembrie care a declanşat invadarea Irakului şi Afganistanului. De asemenea, Rockefeller i-a spus lui Russo că familia sa a fondat şi finanţat mişcările feministe cu scopul de a distruge familiile şi că reducerea numărului populaţiei este un scop fundamental al elitei mondiale.

Rockefeller a încercat să-l recruteze pe Russo în elită

Aaron Russo este probabil cunoscut mai ales pentru realizarea filmului „Trading Places” – „Pariul”, în care joacă Eddie Murphy. Un alt proiect, însă, l-a adus în atenţia opiniei publice: documentarul său „America – From Freedom to Fascism” – “America – de la libertate la fascism”, despre infracţiunile de delapidare din sistemul de rezervă federală.

Deşi bolnav de cancer, Russo şi-a făcut timp între tratamente să realizeze interviuri cu Alex Jones, realizator de emisiuni radio şi documentarist ca şi el, lansând astfel o serie de declaraţii incendiare despre ceea ce Rockefeller îi spusese referitor la direcţia în care este lumea orientată în prezent de către elita mondială.

Cum a ajuns Russo să afle toate aceste informaţii de la Nick Rockefeller? După difuzarea unuia dintre filmele sale de succes, „Mad as Hell”, Russo s-a implicat în politică. În timpul campaniei electorale pentru fotoliul de guvernator al statului Nevada, Russo a fost remarcat de către Rockefeller şi i-a fost prezentat acestuia de către o femeie procuror. Observând pasiunea şi capacitatea lui Russo de a declanşa schimbări, Rockefeller a început o misiune subtilă de recrutare a lui Russo în această elită.

Ca membru al elitei, lui Russo i se promite un cip marcat special

În timpul unei conversaţii, Rockefeller l-a întrebat pe Russo dacă este interesat să intre în Consiliul Relaţiilor Externe (CRE) – Council on Foreign Relations (CFR), dar Russo a refuzat invitaţia, spunând că nu este interesat să asuprească oamenii; în replică, Rockefeller l-a întrebat cu sânge rece de ce i-ar păsa de „sclavi”.

„L-am întrebat care este rostul acestor lucruri”, spune Russo, „aveţi toţi banii din lume, aveţi toată puterea necesară, care e scopul final, atunci?” Rockefeller a răspuns (parafrazând): „Scopul final este să fie toţi implantaţi cu cipuri, să controlăm întreaga societate, iar bancherii şi elita să controleze lumea”.

Rockefeller chiar l-a asigurat pe Russo că dacă ar intra în elită, cipul său ar fi marcat special astfel încât să se evite controlul nedorit de către autorităţi.

Russo susţine că Rockefeller i-ar fi spus cu 11 luni înainte de 11 septembrie: „trebuie să se producă un eveniment în urma căruia să invadăm Afganistanul, să construim conducte de petrol prin marea Caspică, să invadăm Irakul, să ocupăm Orientul Mijlociu şi să mergem după Chavez în Venezuela”.

Rockefeller i-ar mai fi vorbit lui Russo despre faptul că în curând soldaţii îl vor căuta prin peşteri pe Osama bin Laden şi că va fi un „un război nesfârşit al terorii, în care nu va exista niciun duşman şi totul va fi o imensă cacealma, astfel încât guvernul să domine poporul american”, susţine Russo, care a mai precizat că Rockefeller râdea într-un mod cinic în timp ce îi făcea această predicţie uluitoare.

Mişcarea feministă sprijinită pentru distrugerea familiei tradiţionale

Într-o discuţie ulterioară Rockefeller l-a întrebat pe Russo ce crede despre mişcările de emancipare feministe. Russo a răspuns că el consideră că aceste mişcări luptă să obţină pentru femei drepturi egale cu cele ale bărbaţilor, de a munci şi de a fi plătite în mod egal, aşa cum s-a obţinut şi dreptul la vot. Acest răspuns i-a stârnit râsul lui Rockefeller: „Eşti fraier! Să-ţi spun despre ce este vorba, de fapt: noi, clanul Rockefeller am fondat mişcările feministe: noi! Noi deţinem toate ziarele şi toate televiziunile – Fundaţia Rockefeller”.

Rockefeller i-a explicat lui Russo care sunt cele două motive principale pentru care familia sa a finanţat mişcarea feministă: în primul rând, înainte de luptele pentru drepturi ale femeilor, bancherii nu puteau impune taxe pentru jumătate de populaţie; în al doilea rând, aceasta mişcare determină ca şcolarizarea copiilor să se facă de la vârste mult mai mici, devenind posibilă mult mai uşor îndoctrinarea copiilor care sunt învăţaţi să privească statul drept prima familie, desfiinţând astfel modelul familiei tradiţionale.

Această revelaţie completează afirmaţiile anterioare ale pionierei feministe Gloria Steinem, conform cărora CIA a finanţat revista Ms. Magazine, în cadrul aceleiaşi strategii de distrugere a modelelor tradiţionale de familie.

Reducerea populaţiei la jumătate

Rockefeller a subliniat în repetate rânduri că „oamenii trebuie să fie conduşi” de o elită, iar unul din mijloacele care ar duce la această stăpânire este reducerea populaţiei. „Sunt prea mulţi oameni în lume” zicea el şi numărul oamenilor trebuie redus la cel puţin jumătate.

O problemă care a scăpat de sub controlul elitei, după cum reiese din conversaţiile lui Rockefeller cu Russo, este conflictul dintre Israel si Palestina. La un moment dat soluţia gravita în jurul ideii de a da fiecărui cetăţean israelian câte un milion de dolari şi de a-i muta în statul Arizona.

preluat de pe http://www.prisonplanet.com/

Cand Mos Craciun devine idol-anonimous

An de an, pe 25 decembrie se pogoară Domnul pe pământ. Aduce neîmpuţinata Sa
dragoste, mereu gata să ducă tot greul nostru pentru a ne ridica. Însă de câteva
veacuri ne găseşte Pruncul Iisus dănţuind, asemeni evreilor, în jurul unui alt
“viţel”. Un moş cu haine roşii şi barbă albă, inventat cu un secol în urmă. Îl
slăvim şi îl aşteptăm în casele noastre mai mult decât pe Pruncul ce se naşte
pentru noi în iesle. Moş Crăciun devine un nou dumnezeu.

Moş Crăciun s-a născut în presă, în anul 1860, fiind o creaţie a publicaţiei
Harperâs Illustrated Weekly. Cu toate acestea, cu ceva decenii înainte,
mass-media americană a tot publicat un frumos poem al pastorului Clement Clarke
Moore, care îl descria pe Sfântul Nicolae. Timp de 30 de ani, caricaturistul de
la Harperâs Illustrated a tot redesenat personajul care aduce daruri copiilor,
adăugând noi legende. Aşa se face că Moşul primeşte faimoasa haină roşie cu
nasturi negri şi curea lată din piele, fiindu-i oferit drept locuinţă teritoriul
Polului Nord. După anul 1930, personajul avea să fie împrumutat de compania Coca
Cola pentru a crea o nouă strategie de marketing necesară celui mai slab sezon
al vânzărilor de băuturi răcoritoare. Desenatorul Haddon Sundblom este cel care
îl ilustrează pe Moşul jovial în culorile companiei – alb şi roşu. Devenit
caracterul principal al campaniei publicitare de iarnă, Moş Crăciun avea să fie
popularizat întregii lumi. An de an, Moşul s-a îmbogăţit cu noi accesorii –
sania trasă de reni, spiriduşii care îl ajută să confecţioneze jucăriile şi
celebra listă cu nume. A primit mai apoi şi o Crăciuniţă, un brad împodobit sau
şosete uriaşe agăţate de şemineu, pentru a-şi atârna darurile. A jucat în
filmele americane. S-au umplut magazinele cu faimosul său chip. Graţie
mijloacelor de comunicare în masă şi publicităţii, creaţia americană a căpătat
proporţii din ce în ce mai răspândite, adăugându-i-se mituri din toate culturile
lumii.
Legenda lui Crăciun
Creştinismul l-a acceptat pe Moşul modern care este celebrat chiar pe 25
decembrie când omenirea sărbătoreşte Naşterea Pruncului Iisus. Din dorinţa de a
găsi o conotaţie creştină, se naşte legenda conform căreia Crăciun este cel care
refuză să o găzduiască în Betleem pe Maica Domnului aflată la vremea naşterii.
Se spune că soţia sa este cea care oferă, în ascuns, grajdul familiei drept loc
de odihnă pentru Fecioara Maria şi dreptul Iosif. Aici avea să se nască
Împăratul lumii. Pentru acest gest, femeia îşi pierde braţele, tăiate de crudul
său soţ. Se mai spune că însăşi Maica Domnului a vindecat mâinile Crăciuniţei,
fapt care a dus la convertirea lui Crăciun. În fapt, nici o Evanghelie nu
menţionează existenţa lui Crăciun sau a soţiei sale. Sfântul Apostol şi
Evanghelist Luca consemnează doar drumul spre Betleem al Maicii Domnului
însoţită de Iosif. Este specificată ieslea ca loc de odihnă pentru Iisus Hristos
şi se vorbeşte despre păstorii cărora îngerii le vestesc naşterea Mântuitorului.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei menţionează vizita în Iudeea a magilor
veniţi în căutarea Fiului de Împărat. E la fel de reală furia cu care Irod
primeşte vestea naşterii lui Mesia şi măcelul pruncilor de până la doi ani
produs de teama de a nu-şi pierde tronul. Nu e o legendă că Pruncul Iisus a
primit ca dar de la magi aur, smirnă şi tămâie şi că în drumul lor spre Betleem
au fost călăuziţi de o stea.
Moşul creştinilor
E adevărat că, de prin secolul al IV-lea, omenirea, şi în special creştinătatea,
a sărbătorit un “moş al darurilor”. Acesta este nimeni altul decât Sfântul
Nicolae, cel care avea obiceiul de a lăsa milostenii, în ascuns, nevoiaşilor.
Viaţa sfântului consemnează ajutorul oferit unei familii care, din cauza
sărăciei, înclina să cadă în păcatul desfrâului. Pungile cu galbeni strecurate
periodic de către episcopul Mirei aveau să salveze situaţia, însă “filantropul”
este descoperit. Câte familii nu a ajutat însă Sfântul Nicolae fără ca
minunatele fapte să fi fost consemnate? Pentru ajutorul primit în nenumărate
rânduri şi graba cu care sfântul a răspuns mereu la rugăciuni, cultul său s-a
răspândit în întreaga creştinătate. În amintirea dărniciei sale, părinţii şi-au
mângâiat copiii cu mici daruri. Secolul marketingului l-a transformat însă pe
Sfântul Nicolae într-un personaj mai puţin creştin, coborât mai degrabă din
platourile de la Hollywood decât din icoană.
În uitarea ei de Dumnezeu, omenirea l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae cu un moş
păgân. În fapt, un idol pe care îl aşteptăm cu atât de multă nerăbdare tocmai
când se naşte cel mai mare Dar al omenirii, însuşi Domnul Iisus Hristos. În
neuitarea noastră, în decembrie, începem să forfotăm. Străzile sunt luminate,
magazinele îşi umplu rafturile, iar în pieţele cetăţilor de astăzi tronează câte
un brad. Copiii îşi pregătesc în avans câte o listă cu daruri; chiar şi modestă,
tot listă e. Îşi creează aşteptări şi visuri alimentate de Moşul de la
Hollywood. Trăiesc cu emoţie întâlnirea cu acest personaj la grădiniţă sau la
şcoală. Mai apoi, peste ani, tot balonul de săpun se sparge şi micuţii prind
minciuna. “Moşul sunt părinţii, toate sunt legende”. Moşul cel vesel şi frumos
îmbrăcat nu există, Crăciun, cel de la Betleem, e şi el un mit. Bulversaţi de o
lume a consumismului, ajungem să luptăm pentru a distinge între realitate şi
marketing. Ori de câte ori punem mai mult suflet în goana după cadouri, în
aşteptarea aproape pătimaşă a Moşului, să ne gândim că în fapt merităm doar o
nuieluşă. Şi dacă sub bradul german nu vom găsi nici un dar, să ne îndreptăm
inimile spre ieslea din Betleem, acolo unde se află cel mai frumos cadou primit
de întreaga omenire. În fapt, e şi darul meu, şi al vecinului de bloc sau al
celui mai uitat beduin din ţinuturile arse ale Sinaiului. E însuşi Dumnezeu,
venit, aşa cum spune colindul, Mititel Înfăşăţel şi pentru care Măicuţa Sfântă
n-a avut nici măcar scutecele.
A dărui e un sentiment nemaipomenit
Trăiesc de ceva vreme experienţa Crăciunului în Occident. În Marea Britanie, loc
ce mi-a devenit ca trăire extrem de cunoscut, am avut dezamăgirea să descopăr
copii care nu cred în naşterea lui Iisus ca Dumnezeu. Cu mare tristeţe a trebuit
să realizez că pentru ei Iisus Hristos e un personaj istoric şi oarecum enigmatic. La vremea copilăriei, am scotocit ani de-a rândul casa mamei pentru a găsi darurile de Crăciun cu mult timp înainte.
De multe ori, mi-am stricat singură surpriza. E uimitor să întâlnesc în Londra
copii de 10 anişori care încă mai cred cu tărie în existenţa unui moş extrem de
darnic, cu puteri magice. Copiii îşi pun dorinţe şi se roagă acestui moş. Am întâlnit chiar şi adulţi care au cerut de la Moş Crăciun un an mai bun, fără
şocuri economice sau chiar l-au rugat să aducă sănătate. Occidentalii, fără
tendinţă de generalizare, îşi îndreaptă oarecum busola într-o direcţie ce nu
aduce decât efemer.
Dincolo de toate însă, a dărui e un sentiment nemaipomenit pe care l-au experimentat mai toţi sfinţii Ortodoxiei. Însă, cum recent îmi spunea un părinte grec, trebuie să fim atenţi în numele cui o facem.

4298eda1

Swami Vivekananda- opere, vol. 7

LUNI, 24 IUNIE, 1895. (Opera din care a citit astăzi a fost Bhakti-Sutras de Nârada.)

"Iubirea cea mai profundă faţă de Dumnezeu Tatăl se numeşte Bhakti, iar despre aceasta se poate spune că este iubirea nemuritoare, care-l face pe om perfect mulţumit, detaşat de orice fel de pierdere şi niciodată gelos, ştiind cum este să treci prin starea de nebunie a ataşamentului."
Maestrul meu obişnuia să spună, "Această lume este ca un imens azil în care toţi oamenii sunt nebuni, unii după bani, unii după femei, unii după nume sau faimă, dar foarte puţini după Dumnezeu. Prefer să fiu nebun după Dumnezeu. Dumnezeu este piatra filozofală care ne transformă în aur instantaneu; forma rămâne dar natura este transformată – forma umană rămâne, dar nu mai poate răni sau păcătui."
"Gândul la Dumnezeu, lacrimile pentru El, cântecele pentru El, Zâmbetele pentru El, lucrurile minunate pentru El, nu vorbesc toate decât despre Dumnezeu."
Profeţii predică, dar Încarnările divine (Avatarurile) precum Iisus, Buddha, Ramakrishna, sunt creatorii de religii: o privire, o atingere şi este suficient. Aceasta este puterea Duhului Sfânt, "purtatul pe palme"; puterea a fost transmisă discipolilor de către Maestru -" linia de putere a lui Guru". Astfel, adevăratul botez, a fost realizat din vremuri îndepărtate.

"Bhakti nu poate fi utilizată pentru împlinirea oricăror dorinţe, deoarece trebuie să fie împlinită dincolo de orice dorinţă." Narada ne-a lăsat acest cânt al iubirii: "Când toate gândurile, toate cuvintele, şi toate dorinţele sunt oferite Domnului, iar înfinita compasiune divină ne face să ne simţim foarte mizerabili, de abia atunci începe iubirea."
"Aceasta este cea mai înaltă formă de iubire deoarece nu are în ea nici o dorinţă de reciprocitate, care de obicei există în orice iubire umană."
"Un bărbat care s-a detaşat de orice aspecte sociale, dar şi de folosirea scripturilor, se numeşte Sannyasin. Atunci când tot sufletul merge către Dumnezeu, atunci când pentru suflet singurul refugiu este Dumnezeu, doar atunci ştim că suntem pe cale să cunoaştem acea iubire."

Urmaţi şi ascultaţi scripturile până când sunteţi suficient de puternici astfel încât să puteţi să vă conduceţi viaţa dincolo de ele; doar atunci veţi putea să treceţi dincolo de ele. Cărţile nu sunt un capăt. Verificarea este doar o dovadă a Adevărului religios. Fiecare trebuie să se verifice pe sine; iar atunci nici un învăţător nu va mai putea spune "Eu am văzut, dar tu nu ai văzut.", ca o probă de încredere, pentru că trebuie crezut doar cel care spune "Poţi vedea şi tu." Toate scripturile, toate adevărurile sunt Veda-ele, care pot apărea în orice ţară, deoarece Adevărul este făcut pentru a fi văzut şi revelat şi oricine îl poate descoperi. "

"Atunci când un avatar divin apare la orizont, atunci ne dorim să ne oferim toate acţiunile lui Dumnezeu; iar când uităm de El un moment, el pare că ne iubeşte mai mult."

Nu lăsaţi nimic să fie între Dumnezeu şi iubirea voastră pentru El. Iubiţi-L, iubiţi-L, iubiţi-L; şi lăsaţi lumea să spună tot ceea ce vrea. Iubirea este de 3 tipuri – a celui care cere, dar nu oferă nimic în schimb; al doilea este la schimb; iar al treile tip de iubire este iubirea care nu cere nimic în schimb – iubirea care este ca un mod de a transmite lumina.

" Iubirea este mai mult decât orice muncă, decât Yoga, decât cunoaşterea."

Munca este mai mult ca o cale a şcolarului pentru cel care o realizează; nu face neapărat bine celorlalţi. Este necesar să muncim mai mult la problemele pe care le avem; profeţii ne arată doar, modul cel mai efficient în care trebuie să muncim. "Ceea ce gândeşti, aceea devii", astfel încât dacă îţi arunci povara pe umerii lui Iisus, te gândeşti la El şi devii asemănător Lui- ÎL iubeşti!

"Dragostea infinită este cea mai înaltă cunoaştere sunt identice."
Simpla teoretizare a conceptului de Dumnezeu nu va produce nici o transformare în fiinţa umană; pentru ca tarnsformarea să se producă este necesar să iubim şi să muncim. Renunţaţi la lume şi la toiate lucrurile lumeşti, mai ales atunci când "planta" este tânără. Ziua şi noaptea gândiţi-vă la Dumnezeu şi la nimic altceva, dacă va fi posibil. Gândurile zilnice necesare pot fi îndreptate (oferite lui) către Dumnezeu. Mâncaţi pentru El, dormiţi pentru El, vedeţi pentru El, urmăriţi să-L vedeţi în tot. Vorbiţi cu Dumnezeu(scânteia divină) din ceilalţi; este cel mai benefic lucru care vi se poate produce.
Invocaţi graţia lui Dumnezeu şi a copiilor Lui cei mai mari: acestea sunt căile cele mai directe către Dumnezeu. Compania acestor copii de lumină ai Lui este greu de dobândit; dar 5 minute petrecute în copania lor vă pot transforma definitiv întrega viaţă; iar dacă doriţi suficient de mult asta, unul dintre copiii lui Dumnezeu va veni la voi. Prezenţa celor care-L iubesc pe Dumnezeu sfinţeşte locul în care aceştia se află, "atât de mare este gloria copiilor lui Dumnezeu". Ei sunt El; iar când ei vorbesc, cuvintele lor sunt identice cu cele din scripturi. Locul în care ei trăiesc se umple de vibraţiile lor, iar cei care merg să simtă acele vibraţii au tendinşa de a deveni şi ei sfinţi.
"Pentru aceste fiinţe îndrăgostite în eternitate de El nu există diferenţă de castă, frumuseţe, naştere, bogăţie sau ocupaţie; deoarece toate sunt El."’
Renunţaţi la toate companiile nespirituale, mai ales la începutul practicii. Evitaţi prietenii a căror orientare este îndreptată exclusive către partea materială a vieţii, care vă vor distrage mintea de la ceea ce este spiritual. Renunţaţi la tot ceea ce poate fi "eu şi al meu". La cel care este detaşat de toate posesiunile materiale graţia lui Dumnezeu coboară. Tăiaţi învelişul tuturor afecţiunilor lumeşti; mergeşi dincolo de comoditate şi urmăriţi ca singura voastră preocupare să fie cea a devenirii voatre spirituale. Nu vă întoarceţi niciodată pentru a vedea rezultatele acţiunilor voastre. Oferiţi totul lui Dumnezeu şi continuaţi să acţionaţi în numele Lui, fără a vă gândi la rezultate. Sufletul pătrunde în curentul continuu al lui Dumnzeu; nu este timp să mai căutaţi bani, prestigiu, faimă, nu mai este timp decât să vă gândiţi la Dumnezeu; astfel se va revărsa în inimile voastre infinitul şi minunatul extaz al Iubirii divine. Toate celelalte dorinţe nu sunt decât bule de săpun. Iubirea lui Dumnezeu creşte în fiecare moment şi este mereu nouă, gata de a fi cunoscută şi simţită în fiecare moment. Iubirea este cea mai uşoară dintre căile de cunoaştere a lui Dumnezeu, nu are nevoie de logică, este naturală. Nu avem nevoie de nici o demonstraţie, de nici o dovadă. Gândirea ne limitează la propria noastră minte. Aruncăm un năvod şi prindem ceva, iar apoi spunem că am găsit demonstraţia, dar NICIODATĂ nu-L vom putea prinde de Dumnezeu într-un năvod.
Iubirea trebuie să fie necondiţionată. Chiar atunci când iubim pe cine nu trebuie, aceasta este iubire adevărată, adevărat extaz; puterea iubirii este aceeaşi, dar o putem folosi cum dorim. Adevărata natură a Iubirii este pacea şi extazul. Atunci când îşi sărută copilul, criminalul uită pentru un moment de orice altceva, în afară de iubire. Renunţaţi la sine, la tot egoismul şi oferiţi toată furia şi plăcerea voastră lui Dumnezeu. "Eu nu sunt, dar arta Lui există; bătrânul a plecat, dar El rămâne. Eu sunt El." Nu judecaţi pe nimeni; iar dacă răul vine(apare în viaţa voastră), atunci să ştiţi că Dumnezeu se joacă cu voi şi fiţi extreme de bucuroşi. Iubirea este dincolo de timp şi spaţiu, ea este absolută.

Alchimie si alchimisti

Alchimia - Stramosul chimiei analitice

Alchimia, stramosul chimiei pe care o cunoastem azi, a fost cunoscuta inca din antichitatea timpurie, din China pana in America precolumbiana. In zona mediteraneana cei mai inaintati in acest domeniu au fost egiptenii si grecii. In limba greaca "chimia" insemna magie neagra si multi dintre filosofii Eladei antice s-au ocupat cu acest tip de cunoastere esoterica.
Cei care aduc alchimia in Europa medievala crestina, prin secolul al IX-lea, sunt arabii. Ei revigorasera traditia filosofica greaca clasica pentru propria lor cultura, iar prin cuceririle militare pe care le-au facut in nordul Africii pana in Spania, au transporat aceste cunostinte in Occidentul european.
Gloria alchimiei pe batranul continent se consuma intre secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, dupa care se impune definitiv chimia analitica. Sunt doua moduri de gandire diferentiate doar formal, pana la un moment dat. In cazul alchimiei vorbim exclusiv de scopuri spirituale, pe cand in cazaul chimiei doar de eficienta economica.
In descifrarea acestor texte alchimice, in primul rand trebuie sa avem o viziune de ansamblu asupra creatiei, sa-i intelegem regulile, apoi prin comparatie sa urmarim sa deslusim la scara mai mica procesele care ne intereseaza. Textele sunt destul de criptice si pot fi decriptate, sau nu, prin citirea lor de mai multe ori, pana cand patrunsi de inspiratie in urma meditatiilor asupra proceselor,sa ne dam seama ca adevarul s-a aflat mereu in fata noastra.Textele sunt simple,dar expuse intr-un mod simbolic laborios si metaforic.

Alchimisti
Sunt multe scrieri ramase despre alchimisti si realizarile lor. Intre sfarsitul secolului al XVI-lea si sfarsitul secolului al XVIII-lea sunt mentionate aparitiile catorva alchimisti cu varste intre 40 – 50 de ani, care pareau sa nu imbatraneasca, aveau infatisare si intonatie mediteraneene, erau certareti, refuzau mancarea si refuzau relatiile sexuale. Dispareau la fel de brusc pe cum apareau in scena publica a vremii.
Primul a fost Signor Geraldi, (1687-1690), cel care l-a determinat pe Helvetius sa devina alchimist. Johann Fridich Helvetius (Schweitzer pe numele real), a fost medic personal al Printului de Orange in Tarile de Jos. Suspicios fata de alchimie, a fost vizitat de Geraldi care l-a sacait cu o pudra transmutatorie pana i-a atatat curiozitatea.
Impreuna cu sotia sa, Helvetius a incercat pulberea pe o bucata de teava de plumb, incalzind-o intr-un creuzet, pentru a constata, dupa cateva schimbari de culoare lugubre si fasaieli sonore, ca teava se transformase complet in aur, intr-un sfert de ora. A vrut sa afle amanunte despre praf, dar Geraldi disparuse, se pare in Tara Sfanta.
Helvetius a pastrat insemnari meticuloase ale acestei experiente alchimice, inclusiv expertiza argintarului Brechtil si a sefului monetariei. Cazul a facut valva in toata Haga. Chiar si Spinoza, scepticul scepticilor, scriindu-i lui Jarrig Jellis, a fost nevoit sa accepte dovezile lui Helvetius. Raportul acestuia a fost publicat in Vitulus Aureus (1667) si in Biblioteca Chemica Curiosa (1702).

Lascaris este alt alchimist care a aparut si apoi a disparut misterios. In urma numeroaselor demonstratii practice cu „pulberea de proiectie", Lascaris a fost parat Electorului Palatin din Leiptzich, care a hotarat sa-l aresteze. Probabil din curozitate, dar cel mai probabil din lacomie. Prevenit de intentiile Electorului a cerut azil in casa contesei Anna Sophia von Erbach.
Dupa ce pericolul a trecut, drept rasplata pentru generozitatea ei, Lascarius i-a transformat o mare parte din argintarie in aur, intreprindere confirmata de aurarul local. Veste s-a raspandit imediat, ajungand la urechile fostului sot al contesei, care i-a cerut acesteia jumatate din aurul alchimic. Cazul a ajuns in fata tribunalului din Leiptzich, in 1753.
Instanta a hotarat ca aurul sa-i ramana contesei, fiindca argintul ii apartinuse tot ei. Dupa asta Lascarius a avut intelepciunea sa dispara.

Sa invatam sa ascultam

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:

- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile,
URECHEA CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU se formeaza pe tot ce este urit, rau. Ni se impregneaza FRICA!

Devnim neputinciosi, tematori ( de avion, de frig, de vint, de mincare, de oamenii de linga noi, de sentimentele noastre SI NU STIM DE UNDE, CIND SI CUM.

UITE ASA: ascultind asa zisele informatii, care de fapt sunt praf in urechile fraierilor! Dupa care spunem: e greu, oamenii sunt rai, traim intr-o lume nesigura, urita, nu mai am incredere in nimeni, etc.

Intre timp greierii cinta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim.

Viata este frumoasa si merita traita!

Hraneste-ti sufletul ascultind tot ce te unge la suflet, nu ce te raneste! Dumnezeu ne-a dat sufletul sa il hranim, sa il curatam, sa avem grija de el.

Ananda K Coomaraswamy

"I actually think in both Eastern and Christian terms—Greek, Latin, Sanskrit, Pali, and to some extent Persian and Chinese."-AK Coomaraswamy –

The artist is not a special kind of man, but every man is a special kind of artist.

Toate tradiţiile vorbesc în ultimă analiză despre Dumnezeu că este Identitate simplă perfectă, dar şi că această Supremă Identitate este o identitate a două principii contrastate, de distins în toate lucrurile compuse, dar care coincid fără compunere în Unul care nu este nici un lucru. Identitatea este a Esenţei şi Naturii, Fiinţei şi NeFiinţei, Dumnezeu şi Dumnezeire – masculinului şi femininului. Natura naturans, Creatrix universalis est Deus. Pe de o parte, o divizare a Esenţei de Natură, Cer de Pământ, subiect de obiect, este un sine qua non al existenţei lucrurilor compuse.
Natura se retrage astfel din asemănarea cu Dumnezeu, reţinând o anumită asemănare cu fiinţa. De aici, Esenţa este Creatorul şi puterea activă, Natura: mijloacele creaţiei şi recipientul pasiv al formei – Natura ca fiinţă prin care generatorul generează. Relaţia bărbatului cu femeia este o asemănare: relaţia mariajului este un sacrament şi un rit deoarece este un simbol adecvat şi o reflectare a identităţii Esenţei şi Naturii in divinis.
Noţiunea de polaritate bisexuală în Zeitate sugerată mai sus, a fost văzută uneori ca o caracteristică a sistemelor tantrice hinduse şi buddhiste medievale din India, în care este foarte clar enunţată şi realizată pe baza unui simbolism şi ritual vizual. Măsura în care Tantrismul şi Shâktismul trebuie identificate a fost larg discutată de Glasenapp care concluzionează că punctul de plecare pentru doctrinele Shâkta este dat în filozofia „Glasului” (vâc) a Mantra-Shâstrelor.
În doctrinele hinduse se vorbeşte astfel despre Intelect:
Intelectul este virtual Prajapati, aici „Intelect (manas)” este identificat cu „Acela care era la început nici NeFiinţă, nici Fiinţă”. Intelectul emană Cuvântul. Tatăl este Intelect (manas), Mama, Cuvântul (vac); Copilul, Spiritul sau Viaţa (prana).
Intelectul şi Cuvântul, Cerul şi Pământul, ca drept Cunoscător şi Cunoscut, sunt părinţii universali ai universului conceptual.
Intelectul (manas, buddhi) şi voinţa (vasa, kama), coincid in divinis=adhidevatam, procederea divină este „conceptuală” în ambele sensuri ale cuvântului.
Deşi procederea Cuvântului (actul Intelectului Divin) şi procederea Spiritului (actul Voinţei Divine) coincid, ele sunt logic de indistins, procederea Cuvântului şi procederea per artem nu sunt doar coincidente ci şi logic de indistins. De aceea Christos este numit „arta lui Dumnezeu” (Augustin, „De trinitate”).
Procederea sau creaţia per artem (=tastaiva) este în mod esenţial o operaţie intelectuală.
Expresiile scolastice „per verbum in intellectu conceptum”; „per artem et ex voluntate” sunt echivalente cu „manasa iva vacam mithunam samabhavat, sa garbhy abhavat... asrjata”.
În tradiţia vedică, Identitatea Supremă (tad ekam) este „în acelaşi timp spirantă şi despirată” (ânit avâtam), „Fiinţă şi NeFiinţă (sad-asat) în înaltul Empireu, în pântecele Infinitului. În acelaşi mod în Mundakya Upanishad, supralogicul Brahma este „Fiinţă şi NeFiinţă… Intelect şi Voce (sad-asat… vâg-manas).
Coincidenţa non-supremului şi supremului (apara şi para) Brahma din Upanishade este cea a lui Mitrâvarunau din Vede. Identitatea Supremă este în mod egal bipolară fie că „Ea” este concepută ca masculină sau feminină; despre Magna Mater, Natura Naturans Creatrix, Infinitul (virâj, aditi) se poate întreba: „Cine-I cunoaşte dualitatea progenitivă?” (mithnavatvam) şi invers: „El (Brahma) este un pântece (yonis ca gîyate).
Dar dacă aceste două principii sunt considerate în reciprocitatea lor, Dumnezeu manifestat este cel masculin şi Dumnezeirea nemanifestată este puterea feminină, fiind rezervorul inepuizabil al atotposibilităţii, inclusiv cea a manifestării, este deci vorba aici de Mitra care inseminează pe Varuna, Krishna care „depune embrionul în Marele Brahma, pântecele meu… Natura mea supremă (para prakrti), pântecele întregii existenţe” şi „În pântecele Infinitului în care Soma pune embrionul”, „Apele purtau embrionul universal”, adică „Germenele de Aur”, Hiranyagarbha.

Doctrina creştină, la fel ca cea indiană, are în vedere reunirea supremă a principiilor divizate: „nu e nici bărbat nici femeie: toţi suntem Un (sankr. eki-bhuta) în IH (Iisus Cristos)” (Gal. 3:28).
Deci, este vorba mai sus nici despre bărbat, nici despre femeie, nici despre vreo existenţă, ci despre forma fiinţei care este „ca aceea a unui bărbat şi a unei femei intim îmbrăţişaţi”, este vorba despre Omul Universal la care s-a ridicat şi IH. Imaginea lui Dumnezeu aparţine ambelor sexe, deoarece este în minte, acolo unde nu exista nici o diferentiere sexuală.
Principiile conjuncte, cum sunt Cerul şi Pământul, Soarele şi Luna, bărbatul şi femeia, erau la origine unul singur. Din punct de vedere ontologic, împreunarea lor constituie o operaţie vitală, care produce un al treilea, după chipul celui dintâi şi natura celui de-al doilea. Aşa cum împreunarea Intelectului (manas) cu Glasul, Vocea (vâ) dă naştere unui concept (sankalpa), la fel şi împreunarea Cerului cu Pământul aprinde Focul, a cărui naştere îi desparte pe părinţii săi unul de celălalt şi umple de lumină Spaţiul intermediar (antariksha), tot astfel, la nivel microcosmic, fiind aprins în spaţiul din inimă, el îi este lumina.
Străluceşte în pântecele Mamei sale, deplin stăpân pe toate puterile lui. Abia născut, străbate Cele Şapte Lumi, urcă spre a trece prin Poarta Soarelui, aşa cum fumul care se ridică de pe altar sau din vatra din mijlocul casei, adică din afară sau dinăuntrul tău, urcă spre a trece prin ochiul cupolei.
Acest Agni este în acelaşi timp mesagerul Zeului, oaspetele din toate casele oamenilor, fie ele clădite ori trupeşti; este principiul pneumatic luminos al vieţii, şi preotul oficiant care trimite aroma ofrandei aduse în foc din această lume până dincolo de bolta Cerului, prin care nu se poate trece decât pe „Calea Zeilor”.
Calea trebuie străbătută pe urmele paşilor Înainte-mergătorului – aşa cum ne-o aminteşte însuşi cuvântul „Cale” – de către toţi cei care doresc să ajungă la „celălalt ţărm” al luminosului fluviu cosmic al vieţii, care desparte tărâmul pământesc de cel ceresc.
În Scripuri Înainte-mergătorul este Ioan, iar IH este Calea...
În (1,6-7) se spune despre cel care era martor la acea lumină:
„A fost un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el” (1,6-7).
Apoi se face distincţia dintre lumina lui Christos şi lumina lui Ioan Botezătorul:
„Nu era el lumina, ci ca să dea mărturie despre lumină” (1,8).
„El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” (3,30)
„Acesta este Cel despre care am spus: Cel care vine în urma mea a fost înaintea mea, pentru că înainte de mine era.” (1,15)
Mârga = „Cale”, de la mrg=ichneo, „a lua urma”, „a vâna”. Înainte-mergătorii pot fi urmaţi până la Poarta Soarelui, Capătul Drumului, de aici înainte, nu li se mai poate lua urma.