24 Iunie: Drăgaica, Sânzienele, Cununa Grâului, Sfântul Ioan de Vară

http://www.sibiul.ro/evenimente-culturale/24-iunie-dr-agaica-sanzienele-cununa-graului-sfantul-ioan-de-var-a.html 24 IUNIE este o zi din calendarul satului tradiţional românesc cu multiple valenţe, „în straturi”, predominant fiind unul sau altul în funcţie de zona etnografică. În Bucovina sărbătoarea este dedicată Sfântului Ioan cel Nou (Sfântul Ioan de Vară), ale cărui moaşte se află la Suceava. În Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş „greutatea” zilei este dată de relaţia cu Sânzienele (lat. Sancta Diana), zânele bune care dau noroc pentru holde şi sănătate. În Muntenia, Dobrogea sudul şi centrul Moldovei obiceiul se numeşte Drăgaică (bg. Dragaika) şi mai multe fete se fac Drăgăici. Cea mai frumoasă dintre ele se îmbracă în mireasă şi are puteri nelimitate... dă bob grâului, miros florilor, sănătate bolnavilor, apără holdele de furtuni şi grindină, urseşte fetele de măritat. Însă îi trebuiesc trei ani să se cureţe de forţele ce i-au fost impregnate astăzi – trei ani nu se poate căsători. La 24 iunie scade lungimea zilei şi se măreşte noaptea, fiind „mare răscruce în cursa soarelui”, se usucă rădăcina grâului odată cu coacerea spicului, răsare pe cer Cloşca cu Pui, florile îşi pierd mirosul şi puterea tămăduitoare, cucul încetează să mai cânte - se înneacă cu un bob de orz şi se transformă în uliu..., apare licuriciul (făclieş, scânteiuţă sau focul lui Dumnezeu), adică Îngerul îndrăgostit de fata unui păstor. Este, ca toate solstiiţiile sau echinocţiile, o perioadă „de criză”, dar şi de intensă comunicare între lumea viilor şi morţilor, dominată de primejdii dar şi de multiple posibilităţi de intervenire „în mersul firii şi al lucrurilor”. De Sânziene/Drăgaică fetele culeg flori albe sau galbene din care îşi fac cingători şi cununi. Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri. Cununile (sau „colacul” de flori) , câte una pentru fiecare membru al familiei, este aruncată pe casă – după cum se usucă, sunt luate de vânt sau cad se vesteşte norocul de peste an sau căsătoria sau chiar moartea. La Sânziene/Drăgaică se culeg plantele de leac pentru tot felul de boli, dar şi pentru vrăji. În această noapte se găseşte iarba fiarelor. Termenul de Drăgaică denumeşte nu numai obiceiul ci şi sărbătoarea populară ce are loc la 24 iunie. Termenul definşte şi o plantă galliun verum care îşi are rosturile ei în cadrul sărbătorii precum şi în practica medicală empirircă, dar şi „târgul” sau „iarmarocul” ce are loc la această dată ca şi jocul ce se făcea la acest iarmaroc. Drăgaică se numeşte şi fiinţa fantastică, asemănătoare ielelor, care îi pedepseşte într-un mod similar pe cei ce lucrează de ziua ei „te loveşte din Drăgaică” sau numele bolii pe care îl produce. Potrivit altor mărturii populare Drăgăicile sunt şi „fiinţe vii care au puterea de a face ca buruienile să fie de leac” sau fiinţe cereşti care dau roadă seminţelor”.Polisemnatismul termenului şi pătrunderea lui în expresiile populare indică marea vechime în limba română. Drăgaica se numără printre obiceiurile noastre tradiţionale puţin cercetate, nebenifiicind de nici un studiu monografic fiind doar menţionată sau tratată în treacăt în cadrul unor sinteze folclorice cuprinzătoare. Interesul redus se eplică şi prin faptul că de la începutul preocuprilor folcloristice la noi Drăgaica se afla în faza ei crepusculară de existenţă, dezintegrându-se treptat şi şi restrângându-şi aria de circulaţie. Interpetările ce i s-au dat Drăgăicii urmează, de regulă, pe ce a lui Dimitrie Cantemir sau mărturii folclorice târzii. De fapt, ne găsim în faţa unui obicei de sorginte străveche, care a avut un rol cu mult mai important decât sugerează puţinele consideraţii teoretice apărute până acum pe marginea lui. Dimitrie Cantemir consemna şi interpreta astfel: „după cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă sămănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căruia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună gătită din spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe”. Anton Maria del Chiaro adaugă noi informaţii pentru varianta din Muntenia. Iordache Golescu menţiona că obiceiul „închipuieşte jocul ce a jucat fata Irodiadei, când spre mulţumire a cerut de la Irod-Împărat, după povaţa mumei-sale, capul Sfântului Ioan pe tipsie”. 24 iunie este şi momentul sfârşitului anului agrar – acum începe secerişul. Cântecele de seceră ca şi colindele (ce marcau începutul anului nou agrar) se bazează pe magia cuvântului şi reprezintă demersuri magice ce vizează fertilitatea şi rodirea câmpurilor.

Interviu cu Eckhart Tolle – Starea de neconditionare

Mary: Traim timpuri incredibile, timpuri in care tot mai multi oameni se trezesc la viata, accesand acel camp al Prezentei Divine, care ne este pus la dispozitie in momentul prezent. In acest proces de trezire a constiintei, noi suntem pregatiti sa renuntam la autodefinirea pe baza continutului gandirii noastre si sa descoperim ca suntem ceva mult mai amplu si mai maret decat ceea ce gandim despre noi insine. Tolle: Da. De mii si mii de ani, am trait identificandu-ne cu mintea conditionata, din care a rezultat un simt limitat si iluzoriu al sinelui, un eu infim, care se lupta in permanenta, fiind vesnic temator, nelinistit si in conflict cu el insusi si cu ceilalti. Acum ne deschidem catre starea naturala a sinelui nostru, unificat cu Prezenta Divina – vastul taram al constiintei sau inteligenta universala insasi, in care mintea ganditoare este doar un mic aspect. Acesta este taramul pacii launtrice, din care iau nastere toate aspectele care fac ca viata sa merite a fi traita: creativitatea, pacea, vioiciunea, bucuria, iubirea. Mary: Fiecare din noi ne-am trezit in mod diferit la starea de neconditionare. Experienta ta a fost o trezire spontana a constiintei. Eu am trait experienta unei treziri initiale, ce a fost urmata de o calatorie care a durat multi ani, in care a trebuit sa-mi observ mintea conditionata si sa ma detasez de ea. Tolle: Pentru majoritatea oamenilor, acesta este un proces gradual, asemanator celui pe care l-ai parcurs tu. Aceasta dimensiune apare din lumea lor launtrica, din dorinta ei de a iesi la iveala. In ceea ce ma priveste, totul s-a intamplat brusc, la varsta de 29 de ani. Eram prins in valtoarea unei depresii suicidale, cand ma gandeam cum sa-mi curm viata. Gandul ca nu mai pot trai cu mine insumi se tot repeta in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am constientizat ciudatenia acelui gand. Daca Eu nu pot trai cu mine insumi, trebuie sa existe doi eu: Eu si acel eu insumi, cu care nu mai puteam trai. In acel moment, constiinta mea a incetat sa se identifice cu sinele meu cel nefericit, profund conditionat si atat de coplesit de frica. Aceasta detasare a fost atat de totala, incat acel sine fals, plin de suferinta, s-a naruit complet, asemenea unei jucarii gonflabile careia i s-a scos dopul. Ceea ce a ramas a fost natura mea reala, sub forma prezentei eterne EU SUNT: constiinta in starea ei pura, premergatoare identificarii cu forma. A doua zi, m-am trezit in starea de extaz, care apare si dispare. Insa, de atunci, fluxul adanc al pacii nu m-a mai parasit niciodata. Mary: Dupa parerea ta, care este obstacolul major in cunoasterea constiintei neconditionate? Tolle: Sa nu poti inceta sa gandesti. Acesta este un chin cumplit, dar noi nu realizam acest lucru, fiindca aproape toti oamenii sufera din aceasta cauza. De aceea il considera normal. Acest zgomot mental continuu te impiedica sa descoperi acel taram al pacii interioare, care este inseparabil de Prezenta Divina. De asemenea, el creeaza un sine fals, care este produs de minte si care emite umbra fricii si a suferintei. Mary: In cazul meu, mintea mea conditionata era plina de frica. Am incercat din rasputeri sa o pun in ordine si sa ma descotorosesc de frica. Acest demers nu a facut altceva decat sa ma inhibe si mai mult si sa ma separe de viata. Doar atunci cand am reusit sa fiu in starea de pace m-am deschis din nou catre viata. Tolle: Deschiderea catre viata presupune ca tu nu mai interpretezi in niciun fel momentul prezent. Aceasta este starea de libertate! Cand ii poti permite acestui moment sa fie asa cum este, fara a simti nevoia de a-l eticheta, in dorinta de a-l face sa fie altfel decat este, descatusezi enorma putere ascunsa in momentul prezent. Ea a fost dintotdeauna acolo, dar a fost ascunsa. Aceasta descatusare nu depinde de circumstantele actuale din viata ta. De fapt, multi oameni traiesc aceasta experienta, in momente in care circumstantele exterioare sunt, dupa cum se spune, rele. Motivul este pur si simplu faptul ca i-ai permis acestui moment sa fie asa cum este. Mary: In cartea mea, eu descriu cu pasiune si detaliat simturile, fiindca ele sunt un portal pentru intoarcerea la Prezenta Divina. Odata ce oamenii se elibereaza de preocuparile vietii si isi cultiva simturile, ei se trezesc din nou la viata, capabili de a trai bucuria pura a momentului prezent. Tolle: Constientizarea simturilor reprezinta o poarta de intrare in momentul prezent, in starea de prezenta. Acest lucru face ca mintea sa se linisteasca, in acel moment de constientizare profunda. Aceasta este starea de constiinta libera de gandire, iar aceasta este lucrul cel mai de pret care ti s-a intamplat vreodata. Unii oameni traiesc aceasta experienta in mod intamplator, intr-un moment de pericol, de beatitudine sau de epuizare fizica. Acum, intelegem ca putem alege, in mod constient, sa intram in aceasta stare. Mary: In procesul meu de trezire, unele dintre cele mai dificile probleme cu care m-am confruntat au fost deschiderea si inchiderea, reamintirea si uitarea. Experienta starii de Prezenta EU SUNT, urmata de observarea mintii conditionate, creeaza din nou o problema dureroasa. Tolle: Problemele fac parte din structura profunda a mintii conditionate. Pentru a supravietui si a detine controlul, mintea are nevoie de probleme. Ea nu va recunoaste niciodata acest lucru, in mod deschis. Ea va spune: Nu vreau sa am probleme, dar va crea, in permanenta, probleme. Cand observi ca apar probleme, un mod rapid de reactie este sa te intrebi: Care este problema in acest moment? Apoi, sa devii foarte alert fata de realitatea acestui moment si sa vezi daca problema respectiva are vreo legatura cu realitatea prezentului. Mary: Si, de obicei, nu are nicio legatura! Acum, imi pot observa mintea zbuciumata cu o mare tandrete. Cred ca o pot vedea atat de clar, pentru ca inima mea este deschisa catre ea. Am multa ingaduinta fata de aceasta minte, care vrea, cu disperare, sa ma mentina in siguranta, pana cand voi deveni suficient de constienta de faptul ca sunt in siguranta. Tolle: Recunoasterea faptului ca nu exista niciodata probleme in momentul prezent este o realizare revolutionara! Uneori, mintea interpreteaza gresit acest lucru. Ea spune ca tu refuzi sa recunosti realitatea, pentru ca nu te concentrezi pe aceste probleme. Capacitatea de a gestiona provocarile este mult mai mare atunci cand atentia este totalmente in acum si nu in starea de a opune rezistenta. Prin urmare, te poti intreba: In acest moment, oare, as putea face ceva? Daca raspunsul este pozitiv, atunci treci la actiune! Sau poate nu e nimic de facut in acel moment – iar atunci momentul respectiv trebuie acceptat asa cum este el. Aceasta abordare simplifica enorm de mult viata. Provocarile nu se mai transforma in probleme, iar greutatile dispar din viata ta. Mary: Un alt lucru care a contribuit enorm la trezirea mea a fost faptul ca nu am opus rezistenta la ceea ce se intampla. Tolle: A accepta tot ceea ce apare in acest moment este o practica spirituala esentiala! Chiar daca practici doar acest lucru, nu vei mai avea nevoie sa citesti o multime de carti sau sa inveti alte tehnici de meditatie. Acceptarea lucrurilor care apar in afara si inlauntrul tau iti ofera libertatea. Mintea conditionata iti va spune sa nu faci acest lucru, pentru ca ea crede ca opunand rezistenta va deveni libera. Lucrurile stau exact invers! Daca opui rezistenta, te blochezi si mai mult. Cand incetezi sa crezi ceea ce iti spune mintea, realizezi ca cea mai rapida transformare poate avea loc atunci cand accepti ceea ce este, asa cum este. In acel moment, viata se poate misca liber prin tine. Mintea conditionata nu mai obstructioneaza viata. Mary: Cand ne referim la cultivarea momentului de acum, ne este usor sa ne gandim ca reducem la tacere mintea si credintele sale despre trecut si viitor. Acest lucru nu e deloc adevarat! Mintea este un excelent instrument cu ajutorul caruia actionam prin viata, dar pentru cei mai multi dintre noi ea a pus stapanire pe vietile noastre! Tolle: Identificarea sinelui cu mintea este cea care cauzeaza suferinta. Atunci cand se intampla acest lucru, mintea capata un caracter coercitiv. Cand reusesti sa scapi de acest lucru, atunci mintea este doar un instrument minunat care poate exprima ceea ce apare de la nivelurile cele mai profunde. In viata de zi cu zi, ai nevoie de trecut si de viitor, dar identitatea ta nu trebuie sa provina din ele. Iluzia apare atunci cand iti cauti identitatea in trecut, cand crezi ca tu esti trecutul tau! Cealalta iluzie apare cand iti cauti implinirea in viitor: Trebuie sa devin ceva anume, sa devin mai intreg; intr-o zi, voi ajunge acolo! Pana si iluminarea poate deveni o iluzie, daca o cauti ca pe o stare viitoare. Atunci cand cultivi momentul acum, iti amintesti in continuare lucruri din trecut, dar cautarea de sine s-a detasat de aceasta reamintire. Si inca folosesti viitorul, pentru chestiuni practice. Puterea dominanta a mintii, care este reteta neimplinirii, se risipeste! Mary: Cu cat traiesc mai mult in acum, cu atat simt mai multa bucurie. Intregul meu corp radiaza energie, pe masura ce ma linistesc si ma deschid catre viata. Tolle: Eu numesc experienta pe care o traiesti tu corp launtric. Unii oameni il numesc corp de lumina. Este o senzatie generala de insufletire, in fiecare celula a corpului. Starea de a fi in prezent nu e o stare a mintii; intreaga fiinta participa la ea. Mary: Vara trecuta, cand am ascultat conferinta ta, am incetat sa-ti ascult cuvintele si m-am deschis catre acest corp de lumina. Tolle: Atunci cand cineva vorbeste din starea de liniste, cuvintele poarta o transmisie de energie, o vibratie. Este ca si cum cuvintele ar fi pe planul al doilea. Cunoasterea este transmisa de energia pe care o poarta cuvintele – sau, mai degraba, de linistea din spatele cuvintelor. Mary: Care ar fi mesajul tau de final al acestui interviu? Tolle: Oamenii spun ca e greu sa traiesti in acum – dar lucrurile stau exact invers. Calea normala este dificila – si nu a trai in acum. Acceptarea prezentului este acceptarea vietii insesi, fiindca momentul de acum este inseparabil de viata. Asadar, nu va faceti un dusman din momentul de acum. Imprieteniti-va cu el! Cu alte cuvinte, acceptati fiecare moment si tot ceea contine el, ca si cand ar fi alegerea voastra. Imediat, viata va incepe sa lucreze in favoarea, si nu impotriva voastra! Apoi, priviti miracolul pe care il dezvaluie viata! . . Mary O’Malley este consilier si profesor de spiritualitate in Kirkland, Washington, si autor al cartii Belonging to Life: The Journey of A wakening (Sa-i apartii vietii: Calatoria trezirii). http://www.maryomalley.com http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/messages . . .

Românul care a renunţat la o carieră de vis şi s-a dus să mediteze în India. Povestea lui Sega Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/publicitarul-roman-care-a-renuntat-la-tot-si-a-plecat-in-aventuri-spirituale-in-india-si-nepal

http://www.realitatea.net/publicitarul-roman-care-a-renuntat-la-tot-si-a-plecat-in-aventuri-spirituale-in-india-si-nepal_947225.html#ixzz1wXaEyJym În anul 2008, Octavian Segărceanu (Sega) era unul dintre personajele-cheie din industria publicitară românească. Avea un salariu foarte bun şi o carieră de invidiat, conducea un SUV şi câştigase premii de advertising. A renunţat însă la toate pentru a călători în India, pentru a se găsi pe sine. A transpus experienţele trăite acolo în cartea "Un roman de aventuri spirituale în India", publicată de Editura Humanitas. Romanul va fi lansat sâmbătă, 2 iunie, la Bookfest (standul Humanitas), de la ora 19:30. Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/publicitarul-roman-care-a-renuntat-la-tot-si-a-plecat-in-aventuri-spirituale-in-india-si-nepal_947225.html#ixzz1wZGyoeim În 2008, Octavian Segărceanu (Sega) lucra în cea mai râvnită industrie de atunci pentru tineri, publicitatea. În 11 ani de zile, trecuse de la poziţia de copywriter la cea de Group Creative Director la McCann Erickson România şi la cea de regizor de spoturi publicitare. Pe măsură ce anii au trecut, şi-a dat însă seama că publicitatea era de fapt un drog de care devenise dependent. Şi-a dat seama că trăia într-o "imensă minicună", că în tot acest timp confundase efemerul cu eternul. Aşa că a decis să renunţe la funcţia pe care o avea la McCann Erickson şi să călătorească în India. Plănuise iniţial să stea acolo doar trei luni, însă nu s-a putut mulţumi cu atât. A călătorit ulterior în Nepal, la locul naşterii lui Buddha, în Coreea de Sud, în Thailanda şi din nou în India. A hotărât să scrie o carte despre experienţa sa asiatică, parţial pentru a o înţelege mai bine, parţial împins de la spate de prietenii săi, iar romanul care a rezultat a fost publicat de Editura Humanitas: "Un roman de aventuri spirituale în India". Va fi lansat la Bookfest (standul Humanitas), sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 19:30. Într-un interviu acordat REALITATEA.NET, Sega a vorbit despre aventurile spirituale pe care le-a trăit: De ce ai renunţat la o carieră de succes într-o industrie extrem de în vogă pe atunci (2008) şi ai ales să călătoreşti în Asia? Îţi făcuseşi pe atunci un plan despre cât urma să dureze călătoria? Adevărul e că nu mai aveam unde să mă ascund. Nu mai găseam cu ce să mă păcălesc că sunt în regulă. Nu mai funcționa nici un subterfugiu. Din reflex, căutam să mă agăț de lucrurile exterioare pentru că mi-era frică să privesc înăuntru. Eram plin de realizări, dar gol pe dinăuntru... Treptat, nu am mai găsit de ce să mă agăț. Toate cedau sub greutatea mea, câci greutatea mea crescuse de-a lungul anilor... M-am prăbușit în gol. Și mă îngrozea faptul că nu vedeam capătul... Nu am ales Asia așa, închizând ochii și punând degetul pe hartă... Am plecat spre India după ce m-am perpelit îndelung. Nu îmi venea să fac deloc pasul, după ce călugării de pe Muntele Athos mi-au spus că India e Țara Diavolului și că un creștin nu are ce căuta acolo... Cu toate spaimele creștinești în cap, dus am fost. Simțeam că trebuie să ajung acolo, la Pune, în Parcul Koregaon nr. 17, în ashramul lui Osho, fie ce-o fi... Descoperisem o carte într-o librărie, Cartea despre EGO. De la primele pagini, m-am dat seama că era cartea despre mine. Am simțit că trebuie să ajung neapărat acolo, în locul unde s-a plămădit cartea aceea despre mine. Planul meu era să stau acolo doar 3 luni, cât dura Programul Work as Meditation la care mă înscrisesem. La sfârșitul programului, văzând că nu mi-am pierdut încă mințile (de tot) și că diavolii indieni nu mi-au intrat sub piele (deloc), am hotărât să îmi forțez norocul și să mai rămîn prin zonă, așa că am împins data de întoarcere la un an de la plecare, m-am suit în primul avion low cost și am zburat în Nepal, să îmi prelungesc viza pentru India. Descrie-mi, te rog, pe scurt, care a fost traseul tău, de atunci până în prezent. Cât a durat călătoria ta? 3 luni la Osho International Meditation Resort, în Pune; 1 luna și jumătate în Nepal, de la Kathmandu în junglă, din junglă la poalele Annapurnei, de la poalele Annapurnei la un curs de meditație intensivă în izolare, de la cursul de meditație la Lumbini, locul nașterii lui Buddha, de la Lumbini pe cărări de munte cu un ghid local nebun, fratele nepalez al lui Zorba, grecul; 4 luni înapoi în India, de la nord la sud, trecând prin Dharamsala (unde stă Dalai Lama), Rishikesh (the World Capital of Yoga), Varanasi (orasul sfant, unde Gangele are gust de cenușă), Bodh Gaya (unde Siddhartha Gautama s-a descoperit Buddha), Goa (unde am cunoscut iubirea care avea să mă ducă în Coreea de Sud), Puttaparthi (orășelul lui Sai Baba), Kerala (patria mirodeniilor), Kanyakumari (cel mai sudic punct al Indiei, unde soarele răsare din Oceanul Indian și apune în Marea Arabiei); 2 luni în Coreea de Sud (țara dimineților mele liniștite); 1 luna și jumătate în Thailanda, de la nord la sud, din Chiang Mai până la Bangkok, de la Bangkok până în Krabi, din Krabi până în Koh Samui. Înapoi în India, la Calcutta, de unde am luat un avion spre Mumbai, de unde am luat alt avion spre România. Așa a trecut un an. Pe scurt. Din nefericire, aveam să constat că plecasem spre India bou și mă întorsesem vacă, nicidecum una sfănta, ci una confuză, cu burta plină de tot felul de lucruri nerumegate. Au urmat câteva luni chinuitoare, căci mă simțeam pe nicăieri, nu îmi mai găseam locul. L-am găsit abia când m-am așezat să rumeg și să scriu, să-mi povestesc mie însumi desore mine însumi... Am continuat să fac asta până astăzi, în izolare aproape totală. Cam așa mi-am petrecut ăștia 3 ani, de când m-am întors. Tot pe scurt. Călătoria nu s-a încheiat, e abia la început. Care a fost primul lucru care te-a impresionat în India? Dar în Nepal? Cu ce diferă cel mai mult lumea lor de lumea noastră? Mirosul a fost primul lucru care m-a impresionat când am ajuns în India. I-am și dedicat un capitol. Puteţi citi AICI capitolul dedicat mirosului din India. Înainte să aterizez în Nepal, la Kathmandu am avut impresia că zbor deasupra Bunlocului și că mă apropii de Brașov. Probabil eram cam năuc, tocmai văzusem Everestul străpungând norii în zare... La Kathmandu m-a impresionat poluarea, dar "impresionat" e un eufemism. Am făcut primii pași în Kathmandu ca într-o cameră de gazare. Diferențele între cele două lumi sunt atât de mari cât să-ți dai seama că toți suntem la fel după ce râcâi suprafața, care te poate fascina sau oripila, după caz... Cu cât călătorești mai mult, cu atât vezi mai bine asta. Cum te-a schimbat meditaţia? E o experienţă de care au şanse să se bucure toţi sau trebuie să ai o alcătuire specială ca să culegi roadele spirituale din ea? Meditația m-a întors cu fața de la minciună la adevăr, chiar dacă adevărul nu a fost plăcut... M-a întors de la halucinație la realitate. De la agresivitate la blândețe. De la poftă la echilibru. De la respingere la acceptare. Meditația m-a întors pe dos, ce să mai discutăm. Pentru meditație nu îți trebuie nici alcătuire specială, nici echipament special. Ceva special însă tot îți trebuie: sinceritate. Ești dispus să fii sincer cu tine, cu orice preț, până la capăt? Căci nu există cale de întoarcere și de ascuns nu te vei mai putea ascunde nici în gaură de șarpe. Unde locuieşti acum şi ce planuri de viitor ai? Am văzut că te-ai căsătorit între timp, felicitări! Poţi să ne dai detalii legate de cum ai cunoscut-o pe soţia ta şi de nuntă? Încerc să locuiesc în mine însumi și câteodată chiar reușesc. În rest, stau în București, lângă Circ. Când nu stau în casă, mă găsești în Parcul Circului. De însurat, m-am însurat anul trecut, în aprilie. Ea e din Mongolia, dar ne-am cunoscut aici... Nu îmi plac nunțile, a fost o ceremonie intimă, scurtă și veselă. Ca să abordăm şi partea meschină a aventurilor spirituale: din ce ai trăit pe perioada călătoriilor tale? Cu ce te ocupi acum? Înainte să plec, mi-am vîndut mașina. Un superb Jeep Cherokee din 2002, albastru metalizat. L-am cheltuit pe tot, până la ultima roată. Mă ocup cu scrisul. Am început să scriu în octombrie 2009 și mi-am închipuit că o să termin până la primăvară. Au trecut trei primăveri de atunci și încă nu am terminat. Scriu în continuare, romanul de aventuri spirituale în India publicat la Humanitas reprezintă abia primul volum. Mai urmează două, unul "în Nepal", celălalt "înapoi în India". Când şi de ce te-ai decis să scrii o carte despre experienţele tale? Am răspuns parțial mai sus. Nu a fost o decizie, ci sentimentul că nu am încotro. Simțeam că trebuie să mă povestesc pe mine mie însumi, ca să înțeleg unde ajunsesem, dacă ajunsesem undeva... Totuși, nu m-am apucat de scris decât împins de la spate, de niște prieteni buni. Ei m-au încurajat, căci nu îndrăzneam să mă încumet la un asemenea drum... A fost greu până am trecut de primele pagini, după aceea am simțit că din mine se naște o entitate vie, cu atât mai vie, cu cât eram mai sincer. Curând aveam să-mi aud vocea, treptat aveam să descopăr că nu m-am rătăcit... Și am scris departe de lume, în singurătate. Spune-mi te rog mai mult despre carte, un roman despre aventuri spirituale. Ce se ascunde de fapt în spatele titulaturii acesteia oarecum oximoronice? E un jurnal de călătorie/ roman de dragoste/ călătorie iniţiatică? E atât de greu să vorbești despre propria ta carte... Consider că am spus acolo totul, atât cât am putut... "Namaste" nu e o carte cu ascunzișuri, totul e la vedere. E un exercițiu de sinceritate, o încercare de demistificare... E atât de tentant să mistifici, mai ales când te întorci de departe, e atât de ispititor să spui povești marinărești... Dar nu, "Namaste" nu e manualul micului iluminat. Nici un tratat de spiritualitate nu e, ci un palpitant "roman de aventuri", unde aventurile sunt spirituale. Sega - personajul principal - e un aventurier, un căutător, un rătăcitor, un bâjbâitor, un calcă în străchini. Un est-european confuz, lipsit de repere reale care își ia inima în dinți și pleacă până la capătul pământului să afle cine sau ce naiba e cu adevărat. Află până la urmă? Găsește ce caută sau cu totul altceva? Experiențele de care am avut parte acolo parcă mă așteptau de mult și parcă eu așteptam de mult să le trăiesc. A fost un an inițiatic, într-adevăr. Am plecat copil și m-am întors tot copil, dar măcar mai conștient de asta :) În opinia ta, care sunt cele mai importante lucruri în viaţă? Crezi că fericirea este posibilă? Cum poate fi atinsă ea? Fericirea este o stare lăuntrică, nu ceva din exteriorul nostru care trebuie apucat. Această stare nu vine din acumulări, ci din renunțări. Nu din minciună, ci din sinceritate. Nu din ură, ci din blândețe. Nu din poftă, ci din echilibru. Când învățăm să renunțăm și să nu ne mai cramponăm, când încetăm să ne mai mințim și să ne mai ascundem, când ne punem poftele-n cui ca pe niște haine vechi, de iarnă, când descoperim că putem fi și blânzi (în primul rând cu noi înșine), fericirea, ca și iubirea, se manifestă natural și spontan. Cele mai importante lucruri în viață nu se găsesc în afara ta, ci în interiorul tău. Cel mai important este să vezi lucrurile așa cum sunt în realitate, nu cum ți se par, nu cum îți închipui tu că sunt, nu cum ai vrea tu să fie. Și nu ai cum să vezi asta dacă trăiești pe pilot automat, pentru că ăsta e rolul pilotului automat - să conducă el în timp ce tu dormi. E, într-adevăr, înfricoșător atunci când decuplezi pilotul automat, pentru că abia atunci constați că nu știi ce să faci cu manșa, dar nu îți face griji. Înveți în timp ce te prăbușești. Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/publicitarul-roman-care-a-renuntat-la-tot-si-a-plecat-in-aventuri-spirituale-in-india-si-nepal_947225.html#ixzz1wZHACiyP

Mesajul celor 7 Sfinti de la Muntele Athos

Acest mesaj a aparut in anul 2010 in cartea "Profetii despre Romania" si este intitulat: "Sfaturi utile si intelepte ce au multa putere harica pentru a-i ajuta pe cei drept credinciosi sa treaca cu bine si nevatamati vremurile apocalipsei pe care le traim" Iata acest mesaj: "Dragi copii ai Tatalui Ceresc, dupa o adanca chibzuinta si o mare perioada de ruga catre Tatal Nostru ceresc si catre Fiul Sau Preasfant cu ajutorul si prin mijlocirea milenara a lacrimilor sfinte ale Preasfintei Fecioarei Maria prin glasul fara numar al multimii si al ingerilor, va aducem voua celor care traiti in aceste timpuri binecuvantate, dar care totodata sunt si vremuri de mari incercari si sunt pline de mari daruri ceresti pentru eternitate, cateva sfaturi care va pot servi ca scut si pavaza impotriva oricarui rau. Prin puterea lor nebanuita aceste sfaturi vor intari mult rugaciunea voastra anemica atunci cand ea nu este rostita cu toata taria gandului sau cand nu are toata trezirea inimii in ea fiind slabita ca forta in felurite tulburari ale trupului tocmai pentru ca trebuie sa stiti ca este necesar sa deveniti fara pata pentru a intra in imparatia Tatalui prin ajutorul Fiului sau Iisus Hristos. Aflati ca orice viciu, orice gand rau, orice vorba urata ce iese din voi si pe care le tineti cu buna stiinta in mintea, in inima si in trupul vostru hranindu-le, va vor duce pe multi dintre voi la pierzanie in zilele luptei nevazute din urma si pentru aceasta trebuie neintarziat sa luati aminte si sa renuntati inca de pe acum la toate viciile voastre, la toate vorbele urate si la toate sentimentele rele care salasluiesc inca in voi cu acordul vostru. Ele se realizeaza fie cu voia voastra, fie fara voia voastra, fiind pentru fiecare dintre voi porti prin care demonii intra in voi si in fiinta voastra pentru ca in felul acesta sa-i hraniti cu fiecare fapta rea, cu fiecare vorba sau cugetare rea, inchizand in felul acesta tot mai mult in voi insiva poarta raiului. Acesta este sensul profund al indemnului duhovnicesc milenar – pocaiti-va si intorceti-va cat mai repede catre Tatal Ceresc. Trebuie sa va umpleti viata cu taina hristica a consacrarii si a oferirii a tot ceea ce faceti bun, a tot ceea ce ganditi si traiti doar in Dumnezeu, pentru Dumnezeu si catre Dumnezeu Tatal. Luati aminte ca fiecare trebuie sa spuneti asa: "Doamne Dumnezeule Tata ceresc tie iti consacru in totalitate aceasta zi". Dimineata cand va treziti trebuie sa faceti aceasta actiune iar cand veti vrea sa infaptuiti orice lucru important rostiti aceasta chiar si pentru ceea ce urmeaza sa mancati, rostiti aceasta cu multa iubire chiar si atunci cand veti iubi si veti incheia in felul acesta: "Faca-se voia Ta atotputernica Tata ceresc. Amin" Si daca veti simti harul Dumnezeiesc coborand ca un raspuns asemeni unei adieri din crestet pana in inima, daca nu pana in talpi, sa stiti ca aceasta fapta este primita de Tatal Ceresc si o veti putea face fiind protejati si ajutati de El, altfel nu!. Daca nu veti primi raspuns, aceasta nici pentru a treia oara, sa va paziti pentru ca acea fapta este pentru voi inoportuna. In felul acesta, dragi purtatori de lumina sfanta, daca la inceput v-ati lepadat de orice viciu, de orice fapta rea si de orice vorba rea dupa ce ati primit harul Dumnezeiesc si discernamantul divin al faptelor si integrarilor Dumnezeiesti, va vom trimite inca 3 arme de lumina inexpugnabile si de neanfrant ce provin din cerul ierarhiilor ceresti. Taina binecuvantarii cu har divin este acum deschisa si de mare trebuinta pentru fiecare crestin si iubitor de Dumnezeu. Cu ajutorul ei veti putea proteja, binecuvanta si umple in felul acesta de lumina divina toate faptele, gandurile si scopurile voastre cele bune si placute lui Dumnezeu. Pentru aceasta veti spune in inima voastra dupa ce veti ridica mana dreapta la umarul vostru cu degetele desfacute: "Doamne Dumnezeule Tata Ceresc daca este cu putinta binecuvanteaza aceasta fiinta care are numele ... sau acest lucru, sau aceasta fapta/ mancare, faca-se numai Voia Ta Atotputernica. Amin." Si veti simti atunci cum harul Dumenzeiesc va binecuvanta prin voi si va va binecuvanta pe voi prin trecerea sa prin voi cu usurinta si umplere de o tainica bucurie ce este luminoasa, a intregii voastre fiinte, treptat de la gat pana la inima si in tot corpul. Aceasta mare taina euharistica va va da voua haine de inger de care atata timp cat le veti purta si exersa mai multe ore pe zi, niciun demon nu se va mai putea atinge de voi pentru ca lumina lor ii va indeparta de voi. Fiti in felul acesta niste mesageri ai luminii Dumnezeiesti si binecuvantati pe toti si toate in mod total in viata voastra. Iar pentru a va intari si pentru a va curati si mai mult folositi zilnic puterea cea tainica a aceleasi lumini Dumnezeiesti de care va vorbeam mai sus, dar care este condensata in materie prin puterea luminii lumanarilor ce va fi consacrata fie celor dragi, fie voua personal. Incepeti neintarziat sa va hraniti sufletul si spiritul cu lumina a macar 7 lumanari pe zi. Lumina lumanarilor ce vor fi consacrate va va pazi si va va trece pragul celor 3 zile de intuneric total pe care urmeaza sa le traiti. Daca toate acestea le veti face incepand de acum si pana atunci iar dupa ce veti prinde mai mult curaj si multa lumina Dumnezeieasca interioara sa indrazniti fiecare ca odata la luna sa va rugati o zi intreaga neintrerupt lui Dumnezeu Tatal si singuri fiind, asa cum stiti voi mai bine si mai cu putere. Aceasta va fi o alta masura a sfintenieie voastre si va va ajuta sa aveti o mare spalare a pacatelor voastre.Va veti putea ruga in felul acesta: "O, Doamne Dumnezeule, s-a sfarsit cu toate amagirile mele de pana acum. Nu mai doresc sa vorbesc cu nimeni altcineva acum in afara de tine. Stiu ca Tu esti acum singura mea comoara nepieritoare caci, chiar si atunci cand intreaga lume va dispare, eu voi ramane in vesnicie doar cu tine. Doamne Dumnezeule te implor cu umilinta daruieste- mi gratia ta suprema. Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu binecuvanteaza-ma pe mine, cel care sunt copilul tau!" Noi indraznim sa va spunem toate acestea dincolo de dogmele oricarei biserici lumesti pentru ca in aceste timpuri tot ceea ce este inchistat si aplicat fara intelegere si fara HAR, nu va va duce la Dumnezeul cel viu, dar fiecare dintre voi este liber sa aleaga sa se foloseasca sau sa nu se foloseasca adeseori cu mare siguranta de aceste 5 mari ajutoare Dumnezeiesti pentru a putea deveni el insusi propriul sfant, atunci cand in jur nu se vor gasi alti mai sfinti ca el. El va putea chiar sa comunice in felul acesta direct fara alt mijlocitor cu gratia cea plina de Har si de mantuire iubitoare a Tatalui Ceresc Dumnezeu si a fiului sau Prea Sfant Iisus Hristos. Lumina Dumnezeeasca ce va cobora atunci prin voi va va invata si va va proteja si mai mult decat atat, va va inalta mai bine ca orice vorba omeneasca. Nu mai este timp sa dam explicatii inutile acum cand ceasul pregatirii a trecut si a venit ceasul faptei, la unele intrebari pe care sigur vi le veti pune despre cum se face ca Sfintii parinti Isihasti de pe muntele Athos au dat lumii crestine aceste ajutoare pline de har si putere hristica. Si atata va mai spunem: practicati si treziti toate acestea in fiecare zi a vietii voastre si va veti convinge si singuri ca Bunul Dumnezeu lucreaza si vegheaza neincetat pe copiii lui de lumina caci un strop din acesta lumina ce este traita direct este mai mantuitoare si mai de ajutor voua dacat ani de ganduri, povete si rugi fara de har. Toate acestea sa va fie de leac, de ajutor, sa va fie povaza si mijloc de mantuire. Amin!" Mesajul celor 7 Sfinti de la Muntele Athos

NOI, Romanii, suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala a latinitatii, ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nicidecum sa cautam contra argumente...

O istorie a noastra, a romanilor, un pic diferita de ce ni s-a predat... Data aparitiei: 04.12.2009 M-am intrebat de multe ori care este motorul schimbarilor pozitive intr-o societate si trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuza sa accepte un adevar relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legati de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei care cauta un adevar absolut... Deci pe ei ii indemn sa-si intrebe profesorii de istorie si de limba romana: Cat la suta din Dacia a fost cucerita de romani? Si daca profesorul stie raspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se intindea de la vest la est, de la lacul Constanta - Elvetia de azi si pana dincolo de Nipru), urmeaza alta intrebare: Cati ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Si daca profesorul va raspunde: numai 164 ani, atunci puteti merge la urmatoarea intrebare: Soldatii "romani" chiar veneau de la Roma si chiar erau fluenti in limba latina? Aici le va fi si mai greu sa va raspunda, caci acei soldati "romani" vorbeau orice limba numai latina nu! Cohortele aflate pe pamantul Daciei cuprindeau soldati din diferite parti ale imperiului roman, uneori foarte indepartate. Gasim Britani din Anglia de azi, Asturi si Lusitanieni din peninsula Iberica, Bosporeni din nordul Marii Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin, din partile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reti din partile Austriei si Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, pana si Numizi si Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942, p.130). Si ultima intrebare: Cum a fost posibil ca intr-un asa de scurt interval istoric TOATA populatia Daciei sa-si uite limba si sa invete o limba noua, limba latina, de la niste soldati "romani" care nici ei nu o vorbeau? Cand toate popoarele civilizate din lume initiaza, desfasoara si promoveaza valorile istorice care le indreptatesc sa fie mandre de inaintasii lor, gasim opinia unor astfel de "adevarati romani", care, nici mai mult, nici mai putin, spun despre formarea poporului daco-roman: "Soldatii romani au adus femeile si fetele dace in paturile lor si asa s-au nascut generatii de copii, care invatau numai limba latina de la tatal lor!!?? soldatul "roman"..." Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug si de pe Nipru, acele sotii si fete de traco-geti si carpi, de la sute si sute de kilometri departare ca sa fie "fecundate" de soldatii "romani"? Dupa parerea stimabililor, femeile daco-gete erau si "curve", ba chiar si mute, nefiind in stare sa-si transmita limba stramoseasca copiilor lor! Cat despre noi, urmasii lor, cum ne-am putea numi altfel decat "copii din flori" aparuti dintr-o aventura amoroasa a intregii populatii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mandrie", asteptand aparitia "samburilor" noului popor si grabindu-se, intre timp, sa invete cat mai repede si mai bine noua limba, limba latina, cand de la sotii, cand de la fiicele lor (iubite ale soldatilor romani cuceritori) ba chiar si direct, de la soldatii romani navalitori ce le-au injosit caminele.... La Centrul Cultural Roman, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o alta somitate, de origine romana, prof. dr. in arheologie Ioan Pisso, ca dacii au invatat latina, de la romani, prin baile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin baile romane si de la niste soldati cam fara haine pe ei?! Nu prea stiu ce a vrut sa spuna stimabilul profesor din Cluj despre barbatii daci, dar cred ca nici un roman, nici macar in joaca, nu are voie sa faca o astfel de afirmatie decat daca... de fapt tot dansii ne spun ca ne tragem din "doi barbati cu... brate tari"! Astfel de declaratii "istorice" te fac sa-ti doresti sa fii orice, numai roman nu! Domnilor, Dacia a fost cotropita de romani in proportie de numai 14% si pentru o perioada istorica foarte scurta, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut ca intr-o asa de scurta perioada istorica, dacii sa fi invatat latina, fara ca pe 86% din teritoriul lor sa-i fi intalnit pe soldatii romani. Dar daca nu de la romani au invatat dacii latina, atunci de la cine? - se intreaba aceiasi demni urmasi ai lui Traian... Herodot ne spune ca, cel mai numeros neam din lume, dupa indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune si el: "Sa nu uitam ca Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul ca dacii vorbeau "latina vulgara", este "un secret" pe care nu-l stiu numai cei ce refuza sa-l stie. "Cand sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit talmaci", afirma Densusanu si asta schimba totul. Deci, dacii si romanii vorbeau aceeasi limba! Daca astazi se considera ca 95% din cunostintele acumulate de omenire sunt obtinute in ultimii 50 de ani, sa vedem cum si notiunile noastre despre istoria poporului daco-roman pot evolua. Cand nu de mult s-a publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut in sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost in nordul Egiptului, iar de aici, in Peninsula Balcanica. Cand profesoara de arheologie lingvistica Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca despre spatiul Carpato-Dunarean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a inceput sa existe, am fost placut surprins si m-am asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tacere. Cand profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig in cartea "The Indo-European heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jack son Boulevard, Chicago, Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa a mileniului 5 i.d.H., care-si avea locul in centrul Romaniei de azi, sa nu fim mandri? Cand studiile de arheologie moleculara ne indreptatesc sa ne situam pe primul plan in Europa ca vechime, nu-mi este usor sa le raspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent altii despre noi si nici macar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomiale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Teoria genoamelor situeaza spatiul Carpato-Dunarean ca fiind, nici nici mai mult nici mai putin decat, locul de unde a inceput Europa sa existe, locul unde acum 44.000 de ani sosisera primele 3 Eve si primul Adam... Cand am scris "Epopeea Poporului Carpato-Dunarean" si volumele "Noi nu suntem urmasii Romei", "In cautarea istoriei pierdute" si "Calatorie in Dacia - tara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetari, dar si pe cartea unei somitati in domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia i se publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, "The History of Civilization", "The Aryans". El exploreaza intr-un mod fascinant originea si difuzarea limbilor in Europa preistorica. Intre paginile 176-177 publica si o harta aratand leaganul aryenilor in timpul primei lor aparitii; si minune mare, spatiul Carpato-Dunarean este cel vizat! Cand roata, plugul, jugul, caruta cu doua, trei si patru roti apar pentru prima data in lume pe teritoriul nostru, dacic, cand primul mesaj scris din istoria omenirii se gaseste tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, cand primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelasi spatiu, intr-o perioada cand Anglia abia se separa de continent si din peninsula devenea insula - 6,500 i.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York , 10020, Chronology), nu-ti vine a crede ca tocmai cei pentru care aduni aceste informatii formidabile despre poporul si spatiul pe care il ocupa tara noastra, te deceptioneaza! Nu de mult, la Primul Congres International de Dacologie, Bucuresti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor in istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronica daco-romaneasca, insumand 448 pagini, scrisa in limba romana arhaica, "latina vulgara", cu alfabet geto-dac! Pe fiecare pagina se aflau scrise circa 9-14 randuri. In text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii este de la dreapta la stanga si textul se citeste de jos in sus. Descoperim ca in bisericile vechi, daco-romanesti, cultul ortodox se exercita in limba "latina vulgara", chiar pana in secolele XII-XIII, cand s-a trecut la oficierea cultului in limbile greaca si slavona. Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Juramantul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite in fata ostasilor vlahi inaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronica privind viata voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, insotit de note muzicale etc. Atunci se mira si se intreaba, pe buna dreptate, domnul profesor doctor in istorie Augustin Deac: "De ce institutele de specialitate ale Academiei Romane au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba dacoromana, latina dunareana, intr-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult inaintea celui latin al romanilor?" Dar, dupa orientarea ideologica ce o au, cei sus amintiti ar fi preferat ca acest diamant sa nu se fi descoperit. Academia Romana ar fi trebuit sa organizeze o mare sesiune stiintifica cu caracter nu numai national, cat mai ales international. Dar si ei, la fel ca si "romanii adevarati", vajnici urmasi ai lui Traian, vor sa arate omenirii ce inseamna sa fii umil si sa-ti dispretuiesti stramosii, trecutul si neamul... Faptul ca NOI, Romanii, suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala a latinitatii, ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nicidecum sa cautam contra argumente, precum cei lipsiti de intelepciune care isi taie cu sarg craca de sub picioare... Acest articol este extras dintrun text ce apartine Dr. Napoleon Savescu, Fondator & Presedinte al "Dacia Revival International Society" of New York

Cum interceptează SRI toate telefoanele- Să ne ascultaţi bine!

Cum interceptează SRI toate telefoanele- Să ne ascultaţi bine! Sursa, autor: Ziua Veche, Doru Dragomir. O afirmaţie făcută săptămâna trecută de şeful statului a trecut aproape neobservată. Traian Băsescu a spus la şedinţa de bilanţ pe 2011 a Serviciului Român de Informaţii că “statul român şi-a dezvoltat capacităţi de culegere de informaţii care fac puţin probabilă comiterea de infracţiuni importante fără ca acestea să nu ajungă în faţa justiţiei”. Dacă am trăi într-o democraţie autentică, afirmaţia preşedintelui nu ar nelinişti pe nimeni. Numai că, în România, au fost nenumărate cazuri în care serviciile secrete au fost acuzate de abuzuri, în special în domeniul interceptărilor telefonice. Acuzaţiile privind folosirea acestei “tactici” de ascultare a te­lefoanelor s-au înmulţit în ultimii ani. S-au lansat acuzaţii, s-au făcut anchete, dar oficialii instituţiilor din sistemul securităţii naţionale au păstrat o tăcere suspectă. Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu, Claudiu Săftoiu, Sorin Roşca Stănescu, Constantin Bucur sunt doar câteva nume care se leagă de scandaluri privind interceptarea ilegală a tele­foanelor. În urma unor investigaţii, ZIUAVECHE.ro a descoperit cu stupoa­re că, în momentul de faţă, cel mai important serviciu secret din Ro­mânia- SRI- este stăpânul absolut al interceptărilor telefonice cu sau fără mandat. Când spunem stăpâ­nul absolut ne referim la faptul că, pe lângă interceptările făcute în baza unui mandat şi cu sprijinul nemijlocit al angajaţilor compani­ilor de telefonie, SRI şi-a instalat în propriul centru tehnic serverele de management al interceptării şi consolele de administrare şi ope­rare ale tuturor firmelor care oferă servicii de comunicaţii, indiferent dacă este vorba de telefonie fixă sau mobilă. Cu alte cuvinte, SRI a pre­luat calculatoarele şi poate inter­cepta absolut toate comunicaţiile telefonice care au loc prin interme­diul operatorilor de la Romtelecom, Vodafone, Orange RCS-RDS, UPC etc. Singurul impediment l-ar pu­tea constitui doar numărul şi mărimea hard disk-urilor de stocare, dar la ce hard-uri există la ora ac­tuală, nu credem că asta e o proble­mă. Nimeni nu ştie la ora actuală cum le foloseşte, când şi pentru ce perioadă stochează SRI aceste in­terceptări telefonice făcute la nivel de miliarde de convorbiri telefonice.

“Timpul, spre deosebire de Spaţiu, n-a fost niciodată pentru noi un reper sau un orizont identitar eficient.” Interviu cu prof. dr. Monica Spiridon

“Timpul, spre deosebire de Spaţiu, n-a fost niciodată pentru noi un reper sau un orizont identitar eficient.” Interviu cu prof. dr. Monica Spiridon

Monica Spiridon este profesor la Catedra de Comunicare şi Relaţii Publice a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. Ariile sale de competenţă includ semiotica culturală, cultura media/cultura populară, naratologia, cultura europeană a secolului XX şi studiile culturale. Este membru fondator al Şcolii doctorale de ştiinţe ale comunicării a Universităţii din Bucureşti. Este autoarea a 14 volume individuale, a 2 volume în colaborare, a 33 de capitole în volume colective româneşti şi internaţionale şi a 126 de studii în publicaţii de specialitate din ţară şi din străinătate cotate în baze de date internaţionale. A desfăşurat stagii de specializare post-doctorală în SUA, la University of Indiana Bloomington şi University of California Berkeley (cu John Searle), precum şi la Paris (cu Louis Marin şi Gérard Genette). Omul Nou a fost un stereotip stalinist, ridicat cu mari eforturi şi uneori prin coerciţie, la statutul de mit Reporter : Doamnă profesor, este o reală onoare să vă avem printre noi. Activitatea dumneavoastră de cercetare este impresionantă. Ne puteţi spune care sunt legăturile dintre domeniile atât de diverse pe care le-aţi abordat de-a lungul carierei dumneavoastră de cercetător ? Monica Spiridon : Apetitul pentru teorie, în sfere unde încă se pretinde că el n-are ce căuta: umanităţile. Mai concret, înclinarea către teoretic în aria studiilor literare, în cea a comparatisticii şi mai târziu a studiilor culturale, dublată de exerciţiul teoretizării, transferat probabil din domeniul lingvisticii. Dizertaţia mea de licenţă, prima mea lucrare ştiinţifică şi prima pe care am şi publicat-o, se ocupă de stilistica discursului oral. A fost o experienţă memorabilă în toate privinţele, fiindcă profesorul coordonator care m-a îndrumat încă din anul al II-lea de studii, m-a învăţat cele mai importante 2 lucruri care se dobândesc printr-o educaţie universitară bine concepută. În primul rând, m-a « învăţat să învăţ ». În al doilea rând, m-a convins că şi în domeniile reputat « creative » funcţionează în fapt reguli stricte, chiar dacă uneori implicite, şi că oricât efort ţi-ar cere acest lucru, regulile se învaţă. La urma urmei, originalitatea este într-un procent înalt convenţională şi dependentă de normele unor contexte istorice. Conceptul de autor, pe care de la modernitate încoace îl asociem cu Noul, uneori cu utopia inovaţiei absolute, provine din «auctoritas»: un model legitimant puternic care se cuvine respectat. Rep : În multiple studii, aţi analizat modalităţile complexe de construcţie culturală a conceptului de « identitate românească ». De la proiectul paşoptist de construcţie a identităţii naţionale până astăzi, multiple discursuri s-au constituit şi transformat. Care credeţi dumneavoastră că este discursul majoritar contemporan românesc ? De ce credeţi că a devenit majoritar ? Monica Spiridon : Un scenariu identitar dominant este «sublim, dar lipseşte cu desăvârşire ». Ne aflăm într-o perpetuă dilemă : aceea de a alege - element-cheie în (auto)identificare - ceva anume, dintr-o furnitură culturală foarte bogată, care prin acumulare istorică a devenit extrem de eterogenă şi mai ales puternic polarizată. Nu reuşim să adoptăm prin consens cultural o serie de repere esenţiale care să reprezinte Sinele naţional, să-l facă recognoscibil în afară şi să-l distingă în mod pregnant de Alteritate. Dacă instanţele care s-au ocupat până acum fără nici un succes de brandul de ţară ar fi înţeles asta, ar fi fost perfect. Rep: Vintilă Mihăilescu vorbea, în ultimul său studiu, reeditarea “Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani”[1] despre un fenomen de dez-vrăjire pe care îl parcurge inconştientul colectiv românesc la momentul actual, în sensul de deziluzionare. În una din conferinţele sale[2], antropologul considera că „Marea naraţiune a perioadei post-comuniste”, Tranziţia înlocuieşte, la nivelul mentalului colectiv, mitul Omului Nou. În calitate de teoretician al conceptului de identitate naţională, de ce credeţi că societatea românească nu poate depăşi stadiul şi să părăsească această mare naraţiune, Tranziţia ? Monica Spiridon: Mă tem că am să-l contrazic pe dl. Vintilă Mihăilescu, pe care îl preţuiesc şi îl simpatizez de multă vreme. Din păcate, nu putem face caz de nici un fel de Mare naraţiune. (Omul Nou a fost un stereotip stalinist, ridicat cu mari eforturi şi uneori prin coerciţie, la statutul de mit.) Probabil că unicul scenariu identitar narativ care a circulat vreodată în spaţiul public «carpato-danubiano-pontic» şi care ar fi avut şanse certe să devină o Mare naraţiune a fost cel comanditat de CC al PCR în perioada naţionalistă a dictaturii ceauşiste şi (deşi regret s-o admit) confecţionat cu profesionism şi cu metodă. Mă refer la marea poveste despre Dacia (Tracia) Felix pre- sau mai bine zis anti-romană şi la părinţii fondatori Burebista, Dromichet şi Decebal din care ar fi descins simbolic El însuşi. Una dintre carenţele noastre majore în materie de auto-identificare, în comparaţie cu alţii, este exact absenţa unor Mari naraţiuni fondatoare şi a unor Părinţi originari. Timpul, spre deosebire de Spaţiu, n-a fost niciodată pentru noi un reper sau un orizont identitar eficient. O stare de fapt agravată de speculaţiile unor intelectuali de elită (Blaga, Eliade, Vulcănescu, Noica – între alţii), care n-au obosit să glosseze cu privire la badea Gheorghe care ar fi sabotat istoria, la căderea tragică în timp şi în istorie, la atemporalitatea superioară în care s-ar fi profilat dimensiunea românească a fiinţei etc. Astfel s-au adus mari deservicii identităţii româneşti, fie că aceştia au vrut s-o gratifice fie s-o stigmatizeze. Numita « tranziţie » este un simplu clişeu de lemn, circulat din cele mai diverse considerente strategice în spaţiul public mioritic post-decembrist. Decembrie 1989 a marcat începutul unei perioade în multe privinţe similară cu momentul paşoptist. De fiecare dată, osia noastra identitară s-a reorientat dinspre orbita unui mare imperiu non-european către Europa, mai precis către vest. În perioada post-decembristă s-au repetat aspecte importante ale paşoptismului, minus vocaţia şi abnegaţia pionieratului, dovedită de «inginerii» identitari de atunci. Dar asta e o altă poveste, care nu-şi are neapărat locul aici. Pe un plan mai larg şi mai înalt, înseamnă bucuria de a vedea România menţionată şi altfel decât în relatările presei Monica Spiridon deţine numeroase afilieri academice la universităţi şi institute de renume şi afilieri la asociaţii ştiinţifice şi culturale interne şi internaţionale de mare prestigiu: International Comparative Literature Association (ICLA/AILC), International Association of Business Communicators (IABC), International Society for Phenomenology and Literature, Uniunea Scriitorilor din România, PEN-Club România. Face parte din numeroase comitete editoriale interne şi internaţionale (Europa, Canada, SUA). Participă la conferinţe internaţionale de romanistică, literatură comparată, cercetări est-europene şi desfăşoară o susţinută activitate de expertiză şi consultanţă ştiinţifică. Este expert al MECTS pentru burse internaţionale în domeniul ştiinţelor comunicării, expert evaluator al ARACIS, membru în comisia de Filologie a CNADTCU şi preşedinte al panelului de experţi pentru literatură al ESF (The European Science Fundation). Recent, prof. dr. Monica Spiridon a fost aleasă membră a prestigioasei Academia Europaea în cadrul secţiunii “Studii literare şi teatrale”, ca recunoaştere a excelenţei academice în domeniul literaturii. De asemenea, activitatea sa de cercetare a fost răsplătită cu o nouă recunoaştere, alegerea sa ca vice-preşedinte al International Comparative Literature Association – ICLA-AILC. Rep : După această introducere în ceea ce priveşte formele numeroase de recunoaştere a meritelor dumneavoastră, puteţi să ne spuneţi cât de dificil este, pentru un cercetător, să devină membru al asociaţiilor internaţionale ? Care sunt cerinţele tip numitor comun de recunoaştere ale acestora ? Monica Spiridon: Cu scuzele de rigoare pentru tentaţia mea constantă de a număra şi de a clasifica, trădând o intratabilă deformare didactică, exista două tipuri de cerinţe-cheie, pe care de regulă conaţionalii noştri profesionişti de elită sau le accepta cu greu sau nu vor să le accepte deloc. Prima este aceea că atunci când este vorba de cercetare (nu de producţia culturală), până şi în domeniul umanist există norme şi exigenţe clare şi stricte, de la care nu se face derogare pentru nimeni. Este vorba de «canoane» ale profesiei, care nu intră deloc în conflict cu individualitatea inconfundabilă, supralicitată în spaţiul mioritic. A doua este obligaţia liber consimţită de a fi solidar cu valoarea atunci când o recunoşti. În comunitatea ştiinţifică internaţională nu funcţioneaza deontologia profesională autohtonă a «caprei vecinului ». Din asta decurge datoria de a semnala impostura, dacă e cazul, şi de a pune umărul să stimulezi şi să faci vizibilă valoarea, când o identifici printre colegii pe care întotdeauna trebuie să-i tratezi drept parteneri într-o întreprindere comună. Rep : Sunteţi membru al prestigioasei Asociaţii Europaea. Alături de dumneavoastră, dintre personalităţile lumii academice româneşti, mai sunt membri Marius Andruh, Corneliu Dinu, Ionel Haiduc, Gheorghe Păun, Mircea Săndulescu, Eugen Simion şi Ionel Vlad. Ce înseamnă această distincţie pentru dumneavoastră ? Monica Spiridon: Validarea unor convingeri care m-au ghidat întotdeauna, pe planuri de anverguri diferite. În plan strict individual, mi-a fost confirmată încrederea în exigenţa lucrului bine făcut, fără dorinţa de obţine pe termen scurt rezultate spectaculoase. Există un decalaj necesar între o înfăptuire şi produsul său. Compensaţiile vin întotdeauna pe termen lung şi, în cele din urmă, ele integrează ce ai întreprins punctual într-un orizont mai larg, care include tot ceea ce eşti şi ce ai ales sa faci. Pe un plan mai larg şi mai înalt, înseamnă bucuria de a vedea România menţionată şi altfel decât în relatările presei de senzaţie despre imigranţi clandestini sau despre concetăţeni delincvenţi şi de a le contrazice. Satisfacţia de a face parte dintre incredibil de numeroşii români – din păcate atât de mulţi necunoscuţi – care au vrut să întreprindă ceva semnificativ şi care au reuşit atunci când au rămas acasă sau care s-au integrat firesc şi neproblematic atunci când au plecat, infirmând prea numeroasele poncife care substituie deocamdată în spaţiul nostru public scenariile identitare bine articulate. Constat că m-am lungit nepermis de mult, însă întrebările au atins puncte fierbinţi pentru mine. Nu mă pot împiedica totuşi să nu adaug că ce am învăţat cu timpul să învaţ, mă străduiesc să transmit studenţilor şi doctoranzilor mei. Sunt convinsă că trebuie să-ţi achiţi către viitor (cu dobândă, dacă se poate…) datoriile pentru tot ce ai primit în trecut. preluat de pe - http://topub.unibuc.ro/timpul-spre-deosebire-de-spatiu-n-a-fost-niciodata-pentru-noi-un-reper-sau-un-orizont-identitar-eficient-interviu-cu-prof-dr-monica-spiridon/ [1] V. Mihăilescu, 2010, Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani, Bucureşti: Curtea Veche [2] V. Mihăilescu, „România după 20 de ani”, Întâlnirile culturale la Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea din Bucureşti, 5.01.2010