joi, 6 octombrie 2011

VESELIA, FERICIREA SIMBOLUL ADEVARATEI REALIZARI SPIRITUALE - Arsenie Papacioc



“Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece” (Matei24:35).

Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.- Părintele Arsenie Papacioc

Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu! - Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată. Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei..- Părintele Arsenie Papacioc

luni, 26 septembrie 2011

DESPRE SIMBOL


"Semiinitiaţii, recunoscând nerealitatea relativa a Universului, isi imagineaza ca ei pot sfida legile sale; sint prosti nesocotiti si infumurati care se vor sfarima de stinci si pe care elementele ii vor distruge din pricina nebuniei lor. Adevaratul initiat, cunoscind natura universului, se serveste de lege contra legilor, a superiorului contra inferiorului si prin arta alchimiei el preface lucrurile fara valoare in lucruri pretioase. Astfel el invinge. Maestria nu se manifesta prin visuri anormale, viziuni şi idei fantastice, însă prin folosirea fortelor superioare contra fortelor inferioare, evitind suferintele planurilor inferioare, vibrind pe planurile superioare. Transmutatia nu este o negatie infumurata, este sabia Maestrului." Kybalion.

Simbolul este o poartă către alte realităţi pentru care nu avem reprezentări fizice, este modul în care putem cunoaşte tot ceea ce nu putem vedea, este poarta de acces între vizibil şi invizibil, sau acel loc dintre lumi pe care-l contemplăm pentru a înţelege mai bine.
A simboliza este, într-un fel şi la un anumit nivel, a trăi împreună.
Simbolurile se află în centrul atenţiei noastre, ele fiind chiar inima vieţii imaginative, deoarece ele dezvăluie secretele inconştientului, subconştientului şi supraconştientului punând în mişcare resorturile cele mai ascunse ale fiinţei noastre şi oferind noi perspective asupra necunoscutului şi infinitului.
Omul, în fiecare clipă a existenţei sale, prin felul său de a vorbi, de a se mişca sau de a visa se foloseşte fără ştirea sa de simboluri. Simbolurile conferă concreteţe dorinţelor, ele declanşând anumite acţiuni, modelând comportamentul, alcătuind sâmburele din care se va ivi o izbândă sau o înfrângere. Se poate afirma că simbolurile revelează voalând şi voalează revelând.
Simbolul nu este nici alegorie, nici un simplu semn, pentru C.G.Jung, ci o imagine capabilă să desemneze cât mai bine natura spiritului pe care doar în străfundurile tainice ale fiinţei noastre o putem închipui. C.G.Jung: „Simbolul nu restrânge, nu explică. Trimite doar dincolo, către un sens aflat încă dincolo, un sens insesizabil şi doar vag presimţit, pe care nici un cuvânt din limba vorbită nu-l poate exprima în mod satisfăcător.“ Valoarea simbolului este afirmată prin depăşirea a ceea ce este cunoscut pentru a merge către necunoscut, şi ceea ce este exprimat pentru a te îndrepta către inefabil.
Simbolul este considerat o categorie transcendentă, a supra-terestrului, a infinitului ce se revelează, a omului considerat în totalitatea sa, deoarece el vorbeşte nu numai inteligenţei, ci şi sufletului, fiind acel paralimbaj care vorbeşte dincolo de cuvinte. Simbolismul este o dată imediată a conştiinţei totale, afirmă Mircea Eliade, cu alte cuvinte a omului care se descoperă om, a omului care devine conştient de poziţia sa în univers; iar aceste descoperiri primordiale sunt strâns şi organic legate de drama sa personală, încât acelaşi simbolism determină nu numai activitatea subconştientului său, ci şi cea a vieţii sale spirituale.

Atâta timp cât un simbol rămâne viu, el reprezintă cea mai bună expresie posibilă a unui anumit fapt. Simbolul este viu, trăieşte doar atât timp cât rămâne încărcat de semnificaţie. Când această semnificaţie nu se revelează, atunci simbolul moare; nu mai posedă decât o valoare istorică.
„Simbolul poate fi asemuit unui cristal ce restituie astfel lumina, în funcţie de faţeta care a primit-o. Se poate spune că simbolul este o fiinţă vie, o parcelă a fiinţei noastre în continuă mişcare şi transformare. Contemplându-l, luându-l drept subiect de meditaţie, contemplăm propria noastră traiectorie şi ne dăm seama spre ce se îndreaptă valul care ne va la cu el.“ (R. De Becker)
Descifrarea simbolului ne conduce, către descifrarea tainelor universului, deoarece simbolul anexează imaginii vizibile acea parte din invizibil, întrezărită doar ocult, mai precis simbolul este poarta tainică dintre vizibil şi invizibil, uşa prin care trecem din dimensiunea materială, terestră, în dimensiunea universală şi sacră.
Finalitatea simbolului poate fi considerată ca fiind cea care ne ajută la conştientizarea fiinţei umane în toate dimensiunile timpului şi spaţiului, dar şi de proiecţie în lumea de dincolo, conducându-ne la o înţelegere superioară a universului şi a tainelor sale.
Pliniu, un înţelept al Greciei antice, a afirmat: „Vedem prin mijlocirea spiritului." „A descifra un mesaj inseamnă a percepe o formă simbolică."

marți, 20 septembrie 2011

O carte veche de 1.000 de ani răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri de Dragoș Galbur




Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor. Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris. Dăruită de un grof În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. “Scriere secretă” După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat”. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.
Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta. Solii şi cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. “Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc. “Jurământul tinerilor blaki” Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:
“O viaţă, tăciunele Şarpelui,
puternic veghetor,/
Înşelator, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!” Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător. Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei. Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media. Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se “vând” mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?
DACIA
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:
- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Şi ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii “romani”?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât “copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!
Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.
“Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii.
Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea
locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The History of Civilization” , “The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.,
(vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să
nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…
Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare… (Ion Enache)

URL: http://www.infobraila.ro/?p=11978

joi, 15 septembrie 2011

Superworker, supermother, superwoman Dialog feminist cu Daniela Roventa-Frumusani de Ana Sipciu


Profesor universitar, doctor in stiinte filologice, sef al Catedrei de Comunicare si Antropologie culturala la Facultate de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti. A publicat numeroase articole, studii si carti de semiotica, retorica si analiza discursului. Este co-autor al volumelor "Femei, cuvinte si imagini" si "Lexicon feminist".

Doamna Frumusani preda o disciplina foarte dificila: semiotica. Nu multi studenti reusesc sa tina pasul cu dansa la cursuri si mai ales la examene. Dar este unul dintre cel mai iubiti profesori si studentii ii amintesc numele cu drag, pentru ca are talentul unic de a-i incuraja pe cei din jur, de a-i inspira sa afle mai mult, sa asculte mai atent, sa priveasca lumea cu ochii larg deschisi - poate cea mai importanta calitate a unui dascal. Am rugat-o sa ne raspunda la cateva intrebari despre un subiect care, asa cum veti vedea, o pasioneaza.


Definiti feminismul, asa cum il vedeti dumneavoastra.
Feminismul este in opinia mea mai putin o doctrina, un ism (si in orice caz, este ismul cel mai putin nociv din istoria umanitatii), cat un proiect de parteneriat, un dialog si nu o lupta intre sexe. Eu cred in posibilitatea vocilor egale, a dorintei de a forma echipe mixte, creative, interesante si motivate. Feminismul este atitudinea femeilor si barbatilor moderni care cred in egalitate si in diferenta, care doresc si realizare profesionala a membrilor cuplului si realizare afectiva, care insotesc rationalitatea instrumentala de empatie, comunicare, afectivitate. Ceea ce doresc sa se intample este acea denaturalizare a practicilor sexiste promovata ferm si de Pierre Bourdieu in Dominarea masculina (de la invizibilizarea femeii ca actor in sfera publica sau prezentarea sa exclusiv ca anexa a unei personalitati masculine la unilateralizarea femininului asociat doar corporalitatii , perfectiunii fizice).

Ce credeti despre conditia femeii in Romania? Ce ar trebui sa se schimbe ori sa schimbam noi?
Cred ca Romania este revoltator de conservatoare in promovarea stereotipurilor de gen in viata publica si privata, nu doar in "celula familiei", ci si pe piata muncii, in scoala, mass media, institutii publice. Femeile se izbesc de bariere invizibile sau extrem de vizibile in angajare, promovare (vezi sexismul oferetelor de serviciu din mass media si cazurile de non-angajare raportate Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii de victimele femei ale discriminarii). Atata timp cat publicitatea isi fundamenteaza o campanie pe baza prejudecatilor si prejudiciilor de gen ("blondele proaste" - ca facilitator al consumului de telefoane mobile), presa scrisa se tabloidizeaza (Adevarul anului 2004 ofera un numar dublu de articole senzationale textualizand violenta impotriva femeii sau manifestarile de violenta ale femeii, in timp ce Libertatea continua promovarea fetei de la pagina 5, a rubricii meteo "dezbracate" si a superficialitatii feminine reduse la silicoane, defilari de moda sau rupturi amoroase).

Conform sloganului feminist "Cuvintul nu ti se da, el se ia", schimbarea nu poate veni din partea unui sistem patriarhal, paseist, ci din partea tinerelor generatii de femei educate sau mai putin educate care invata si doresc sa invete sa spuna nu oprimarii, inferiorizarii, dependentei.

Se spune ca o femeie are de luptat mai mult pentru a reusi in viata decat un barbat. Ce parere aveti despre aceasta afirmatie?
O femeie are de luptat cu prejudecatile: "Ce mai vrea si asta?" se va spune despre femeia politician, "ne-a ajuns Coana Leana"; "Rostul femeii e la cratita" - afirma parlamentari romani si soti "model". Mai are de luptat si cu timpul (cel putin doi ani de avans al colegilor barbati care nu isi intrerup traseul profesional si fireasca ascensiune pentru a se dedica familiei si copilului, handicap destul de greu de recuperat in societatea accelerata in care ne aflam). Dar mai ales are de luptat cu tripla sarcina: cea de superworker (o femeie trebuie sa demonstreze in fiecare zi ca este foarte buna, nu doar o data la patru ani, precum parlamentarii), supermother (femeia este "ingrijitorul" familiei: al batranilor, al sotului bolnav si bineinteles al copiilor) si superwoman (adepta industriilor frumusetii, chirurgiei estetice, asa cum dicteaza mitologia publicitara si societatea de consum).

Exista diferente esentiale si inevitabile intre femei si barbati? Care sunt acestea?
Dincolo de diferentele biologice, exista o diferentiere dramatica, izvorata din socializarea diferentiata care catalogheaza pe unii dupa ce sunt si pe altele dupa cum sunt, ignorand din campul expertizei majoritatea femeilor care au trecut de varsta unui top model. Ceea ce mi se pare extrem de nedrept este practicarea unor standarde duble in evaluarea femeilor si a barbatilor. Femeilor politician (de la noi, dar si din alte tari) le sunt cerute retete preferate de soti, culori sau hobby-uri atunci cand sunt intervievate; barbatii filosofeaza, propun strategii, "schimba" lumea. Probabil ca atunci cand in prefata unei carti va exista o femeie care va multumi partenerului sau pentru sprijinul oferit in familie atunci cand ea isi scria cartea, vom avea indicii clare ale unei schimbari de paradigma. In acelasi mod vad si prezenta unor experte necanonice (90-60-90) la televiziune, in emisiuni politice, economice, ca semne clare ale schimbarii, pentru ca daca putem vedea pe micul ecran un barbat de saizeci de ani, chel, cu burta, de ce sa nu acceptam ca si majoritatea minoritara poate imbatrani, dar poate imbatranind sa imbogateasca cu experienta sa comunitatea din care face parte.

Stiu ca ati aparut cel putin o data in revista Cosmopolitan, in rubrica femeilor "actuale, active, atractive". Care este pentru dumneavoastra imaginea femeii de succes?
Am aparut in acea rubrica datorita probabil unei brese in standardele reusitei feminine: profesor universitar la o varsta mai frageda decat pensia si manager de institutie universitara, ambele posturi nepermis de rare in Romania postcomunista, ca si altele de altminteri (femei in politica - 10%). Mentionez ca pentru femeile in stiinta si mediul academic nu exista inca statistici complete. In orice caz ,la vremea respectiva am facut amendamentul cuvenit: actuala datorita tinerilor din jurul meu si al disciplinelor predate (teoria semnelor lumii contemporane si analiza discursului), activa (in ONG-uri, asociatii profesionale) si atractiva poate in discurs, in sensul de atenta la feed-back-ul celorlalti, la semnele si semnalele lumii. Nu cred ca am o imagine tip de femeie de succes, poate modelul reprezentat de mama mea, excelent avocat, mama si sotie calda si obiectiva, generoasa si devotata, increzatoare in fortele proprii, in destinul celorlalti, in frumusetea lumii.

Care este activitatea dumneavoastra profesionala cea mai placuta?
Sunt multe momente in care simt ca nu fac umbra degeaba: cand povestesc studentilor si prietenilor despre viata semnelor, feminism sau centralitatea comunicarii, cand imi pregatesc interventia la o conferinta internationala, evaluez proiecte, dar cu siguranta cel mai bine ma simt in sala de curs, intr-un dialog viu, stimulant cu studentii.

Ati predat si in strainatate. Cum abordeaza studentii scoala acolo, in comparatie cu studentii romani?
Am predat la Departamentul de comunicare al Universitatii Quebec din Montreal la nivel bachelor si masterat. M-a impresionat placut pragmatismul si nevoia de concret a studentilor, de experienta autentica - si m-a intristat reticenta lor fata de modele, discutii "abstracte", elucidari conceptuale in perspectiva comparativa. Scoala este pentru ei fie o exigenta de insertie rapida in viata profesionala, fie un prim pas dintr-o lunga aventura intelectuala (doctorat, postdoc, chiar doctorate la plural); nu exista un caldut drum de mijloc, ci optiunea clara spre cercetare, speculatie, creatie sau presiunea finalizarii rapide cu debuseu profesional clar.

Ce va inspira? Fiecare din noi are lucruri care il hranesc sufleteste si genereaza idei noi. Care sunt acestea pentru dumneavoastra?
O zi frumoasa, o plimbare pe malul lacului impreuna cu cea mai buna prietena a mea - in acelasi timp si fiica mea, muzica lui Bach, Beethoven si Brahms.

Care sunt (daca exista) femeile pe care le admirati?
Am admirat-o si o admir pe filosoafa feminista Mihaela Miroiu pentru extraordinara sa viziune asupra lumii, pentru daruirea cu care traieste ideile, existenta, sentimentele.

Cum ati vrea sa va vada si sa va tina minte cei din jur?
As vrea sa ne vedem reciproc ca membrii unei orchestre ce doresc sa cante mult timp impreuna o beethoveniana oda a bucuriei; si cand spun asta ma gandesc la cei dragi din familie si la studenti, prieteni cu care imi doresc nespus sa rezonam polifonic si nu cacofonic.

vineri, 12 august 2011

TRANSFIGURARE ŞI SACRALITATE



Tot ceea ce există în Univers este expresia întâlnirii şi a interacţiunii, pe diferite niveluri, a doua principii originare; arhetipale, Principiul Masculin şi Principiul Feminin. Nu există feminin pur sau masculin pur, ci doar predominant masculin sau predominant feminin.
Bărbatul şi femeia nu sunt decât reflexii ale acestor principii la nivel biologic, ale principiilor transcendente, supraindividuale. Universul întreg reprezintă fuziunea, în diferite grade şi pe diferite niveluri, a acestor principii universale. Acest amestec nu are loc niciodată în proporţii strict egale; motiv pentru care orice obiect sau fiinţă are, pe oricare dintre nivelurile fiinţei, o dominantă masculină sau feminină, dar care se manifestă preponderant la nivel de fiinţă şi care se traduce prin Femeie, Bărbat.
Lumea tradiţionaIă, mult mai deschisă spiritual decât lumea modernă; a sesizat cu multă înţelepciune această polaritate arrhetipală diferită, exprimând-o în concepte filosofice sau sub forma unor fiinţe divine, care să fie mai uşor de înţeles oamenilor. Toate acestea nu au fost făcute, doar pe fundalul unei diferenţieri sexuale, cum ar face oamenii contemporani, ci conform antropologilor sub semnul unei necesităţi de regăsire a perfecţiunii în uniunea perfectă a acestor principii arhetipale, polar opuse.
Având mai trezite facultăţile de percepere ale lumilor subtile, oamenii din vechime au văzut, pur şi simplu, jocul acestor principii cosmice, joc pe care I-au codificat, pentru a-l face pe intelesul tuturor, într-o diversitate de figuri divine, zei şi zeiţe, cu caracteristici umane, evident ca urmare a aplicării şi cunoaşterii legii universale a analogiei. Dar ceea ce a văzut suplimentar, omul tradiţiei, a fost fuziunea la nivel spiritual a celor 2 principii, care este necesar să se petreacă şi în om la fel precum are loc în întregul Univers. Această fuziune a principiilor are loc sub imperiul Legii Universale a Iubirii. Şi nu degeaba se spune că acolo unde nu este iubire nu este nimic, deoarece cele 2 principii arhetipale fuzionează doar şi numai doar sub incidenţa necesară a LEGII IUBIRII.
Principiul Masculin şi Principiul Feminin sunt SIMBOLURI cosmice, arhetipale, care interacţionează şi se unesc, în diferite grade de intensitate ale iubirii dintre ei; generând, lumi multiple apoi, distrugându-Ie, într-un joc sublime, care este acea căutare a iubirii mereu reînnoită de a realiza unitatea, originară, din care au izvorât. De fapt, de a se completa prin Iubire şi a atinge desăvârşirea în iubire, care înseamnă desăvârşirea în Tot şi transcenderea universului dual.
Să vedem cum acţionează aceste cuvinte mari, aceste simboluri, în planul concret al vieţii reale şi de ce este atât de important de a ne raporta prin spirit, mereu şi mereu la aceste principii.
Bărbaţii şi femeile sunt manifestări materiale ale acestor principii; la fel precum noi ne acoperim corpul cu haine şi ne ocultăm nuditatetea fizică, la fel şi aceste principii se ocultează sub diferite înfăţişări fizice, nume, forme. Dar pentru a se manifesta au nevoie de o formă fizică, şi bărbaţii şi femeile sunt personalităţile efemere, prin care cele 2 principii se joacă ca personaje multiple în jocul divin al Creaţiei, al Vieţii.
Cu cât un bărbat se identifică mai mult cu Principiul arhetipal cu atât va fi mai adulat de mai multe femei şi viceversa, deoarece, atât bărbaţii cât şi femeile caută să manifeste şi să găsească perfecţiunea arhetipului la nivel terestru. Dar nu trebuie să uităm că această perfecţiune se manifestă atât în spirit cât şi în materie, dar în primul rând în spirit, deoarece atracţia infinită dintre principii există doar la nivel de spirit, pentru că tot ce este materie este finit şi supus devenirii.
Aşa că, într-un limbaj mai simplu la nivelul societăţii noastre Iubirea durează maxim 3 ani, după studiile făcute, pentru că atât femeia cât şi bărbatul se identifică şi se raportează la aspectul material şi nu la cel spiritual al iubirii. Adică principiul transfigurării, adică cel al trecerii dincolo de figura materială, fizică, nu se aplică, adică oamenii nu ajung să aibă o viziune a principiilor feminin şi masculin, în fiinţa iubită. Adică acea viziune transpersonală a spiritului care este finit.
Privite simbolic şi dintr-un plan superior, vieţi1e noastre, jocul divin al vieţilor noastre, nu apar decât ca o călătorie în căutarea perfecţiunii, plină de teste spirituale, simbolice şi ocultate, bineînţeles. Însă, cum perfecţiunea ştim că este acea Iubire de dincolo de timp spaţiu a Ei şi a Lui, vieţile noastre sunt căutări ale Iubirii care să ne conducă la perfecţiune.

joi, 4 august 2011

TABLITELE DE SMARALD ALE LUI HERMES TRISMEGISTUL (THOTH, ATLANTUL)




Istoria tablitelor tradusa in urmatoarele pagini pare ciudata si trece dincolo de credintele oamenilor de stiinta moderni. Vechimea lor este incredibila (36 000 ani i.H.). Cel care a scris-o este THOTH, un preot-rege atlant care a fondat o colonie in Egiptul antic dupa scufundarea tarii-mama, Atlantida.
El este cel care a construit Marea Piramida din Ghizeh, în mod eronat atribuita lui Keops. In aceasta el a incorporat cunostintele intelepciunii antice si tot acolo a pus la pastrare in siguranţă inscrisuri si instrumente din vechea Atlantida. Cand a sosit timpul sa paraseasca Egiptul, a ridicat Marea Piramida deasupra Marii Săli din Amenti. Acolo a depozitat documentele şi a desemnat pe cei mai de încredere oameni ai săi să le păzească.
Mai tarziu, descendentii acelor paznici au devenit preotii Piramidei, cei care l-au zeificat pe Toth declarandu-l Zeul Intelepciunii. Conform legendei, Sala din Amenti a devenit "lumea de dincolo", sala zeilor, pe unde trecea sufletul pentru judecata de dupa moarte.
În ultimele secole, spiritul lui Thoth a trecut în corpurile oamenilor în maniera descrisă de tabliţe. El s-a incarnat de trei ori, ultima oara fiind cunoscut ca HERMES TRISMEGISTUL- de trei ori născutul. In timpul acestei încarnări a lăsat documentele cunoscute de catre ocultistii moderni sub numele de "Tăbliţele de Smarald", o prezentare mai tarzie si cu mult mai saraca a enigmelor lumii antice.
In continuare este descrisa infatisarea tablitelor:
Sunt 12 tablite din smarald verde, facute dintr-o substanţă transmutată alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element şi substanta. Mai exact structura atomica si celulara fiind fixa ea nu permite nici o schimbare.
Din aceasta cauza tablitele contrazic legea ionizarii referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limba atlanta. Acestea reactioneaza la undele cerebrale emise de creierul celui ce citeste, eliberand vibratia mentala asociata in mintea cititorului. Tablitele sunt prinse intre ele cu inele facute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tija din acelasi material Pe intelepciunea continuta in aceste tablite se bazeaza misterele stravechi. Pentru cel ce citeste cu mintea si ochii deschisi, înţelepciunea personala se va multiplica de 100 de ori.

Deci, un limbaj care poate fi înţeles de oricine, compus din semne străvechi care acţionează direct la nivel de subconştient – adică paralimbaj, adică SIMBOLURI.
Mai mult, întreaga tradiţie ALCHIMICĂ se bazează pe SIMBOLURI, existând o carte MUTUS LIBER, care conţine DOAR SIMBOLURI.
În continuare, prezentarea acestor tăbliţe:
Căutarea omului în dorinţa de a înţelege legile care-i guvernează viaţa este nesfârşită. Cu toate acestea, el nu a reuşit să treacă de valul care apără planurile superioare de viziunea lui materiala asupra vietii şi Adevarului. Adevărul este gata sa fie asimilat de către cei care-şi lărgesc propria viziune intorcandu-se catre ei insisi si nu căutând în afara lor Adevărul.
În liniştea simţurilor materiale se găseşte cheia Înţelepciunii. Cel ce vorbeste nu stie; cel ce stie nu vorbeste!
Legile supreme nu pot fi rostite. Ele există ca o entitate pe căile care transced toate simbolurile sau cuvintele din lumea materiala. Simbolurile nu sunt decât nişte Chei(ale Cunoaşterii) cu care se deschid uşi ce conduc spre Adevăr.
De multe ori, uşa nu poate fi deschisă deoarece cheia pare atât de măreaţă încât lucrurile care se află în spatele ei nu pot fi văzute.
Dacă reuşim să înţelegem că toate Cheile(Cunoaşterii), toate Simbolurile materiale sunt manifestări, prelungiri ale unei Legi Supreme si a Adevărului, ne vom dezvolta o viziune ce ne va permite sa trecem dincolo de văl.
Toate Universurile se misca conform unei Legi. Legea care guvernează mişcarea Planetelor nu este mai imuabila decat Legea care guverneaza manifestarea omului in aceasta lume. Ea este Legea responsabilă de de formarea omului ca fiinţă materială.
Măretul scop al tuturor şcolilor iniţiatice din toate timpurile a fost să dezvăluie functionalităţile Legii care leagă omul material de omul spiritual. Cel care aspiră la cunostinte elevate trebuie sa-si dezvolte latura Intelectuală, dar şi cea afectivă, a firii lui pentru a-şi întări credinţa că poate să-şi concentreze toate forţele fiinţei lui către şi in planul pe care-l doreste.
Marea căutare a Luminii, a Vieţii şi a Iubirii începe în primul rând din planul material. Condusă către planul ultim, scopul ei final este fuziunea completa cu Conştiinţa Universala. Aşezarea fundaţiei in planul material este primul pas. Abia apoi vine şi scopul suprem al realizării spirituale.
In paginile urmatoare se ofera o interpretare a tablitelor de smarald şi a înţelesurilor lor secrete. In mesajul lui Thoth sunt ascunse multe sensuri care nu transpar la suprafaţă cu uşurinţă. Lumina învăţăturii va deschide noi perspective de intelegere.
"Citeşte şi Fii întelept" doar dacă Lumina conştiinţei tale trezeşte în tine înţelegerea care este o calitate înnăscută a sufletului!

Şi din Tăbliţele de Smarald:
Cel ce nu respectă Legea va fi pedepsit, căci doar prin Lege se eliberează oamenii.
Ascultă-ţi inima cât mai mult. Şi sufletul se va bucura.

Respectă Legea, căci totul e Lege. Nu căuta ce nu ţine de Lege, căci aşa ceva există doar în iluzia simţurilor.
Gândeşte-te cu mare atentie la Simbolurile pe care ţi le-am dat. Chei sunt ele, deşi sunt ascunse oamenilor.

Descoperă în Simbolurile pe care ţi le-am dat, lumina pe drumul ce porneşte din viaţă şi se termină în viaţă.

Află, omule, că tot spatiul este supus Ordinii. Doar prin Ordine poţi fi Una cu TOTUL. Ordinea si echilibrul sunt Legile Cosmosului. Respecta-le si vei fi Una cu TOTUL.

Dar ascultă, omule, avertismentul meu:
Lumina vine doar la cel ce cauta.
Dificila e calea ce duce la ÎNŢELEPCIUNE,
Dificilă e calea ce duce spre LUMINĂ.
Piedici multe vei găsi în calea ta.
Şi mulţi munţi de căţărat spre LUMINĂ.
Să ştii, omule, că cel ce va razbi, se va elibera de calea Luminii.
Căci trebuie să ştii, omule, că în cele din urmă lumina trebuie să răzbată
Iar întunericul si noaptea sa fie izgonite de Lumină.

Doar prin cunoaştere poti răzbate.
Doar prin înţelepciune poţi spera să te eliberezi.
Cunoaşterea aduce înţelepciune iar înţelepciunea, Putere.
Desăvârşeşte-te şi vei avea putere asupra tuturor lucrurilor.

Sa stii, omule, ca tu esti intruchiparea tuturor lucrurilor.
Doar ca acest lucru a fost uitat, pierdut cand omul a fost inrobit,

Afla, omule, ca tot ceea ce exista
E doar o reprezentare a lucrurilor si mai marete care vor veni.

Învăţătura a existat de-a lungul epocilor;
Nu a fost niciodata schimbata, desi a fost ingropata in intuneric;
Nu s-a pierdut niciodata, desi a fost uitata de om.

Cauta cheia catre timp-spatiu, si vei deschide poarta.
Sa stii ca prin spatiu-timp Constiinta exista cu siguranta.
Desi e ascunsa invataturii noastre ea exista totusi de-a pururi.
Cheia catre lumile din interiorul tau se gaseste doar in interiorul tau.
Căci omul e poarta misterelor si cheia care este Una cu Unul.

Află, tu THOTH, ca VIAŢA nu e decât CUVÂNTUL FOCULUI.
VIATA pe care o tot cauti nu e decat CUVANTUL din Lume ca un foc.
Cauta calea spre CUVANT iar Puterile vor fi cu siguranta ale tale.

Ascultati, copii mei.
Magia este Învăţătură şi nu e decât Lege.
Nu va temeti de puterea din voi caci ea se supune Legii ca si stelele de
pe cer.
Sa stiti ca fara invatatura Întelepciunea este magica si nu vine din Lege.

Ceea ce este sus este şi jos.
Caci totul nu e decat o parte a Unicitatii care sta la baza Sursei Legii.



Inainte de a ma intoarce in Salile din Amenti, trebuie sa te invat
Secretul secretelor
Cum si tu te poti ridica spre Lumina.
Pastreaza-le si pazeste-le,
Ascunde-le in simboluri,
Astfel incat profanul sa rada si sa renunte.
In orice zona, da forma secretelor.
Fă calea să fie dificil de parcurs.
Astfel cei slabi si nehotarati vor fi respinsi.
Astfel secretele vor fi ascunse şi păzite,
Păstrate până când roata se va întoarce.

Acestea sunt câteva secvenţe din Tăbliţele de Smarald, în care găsim relaţii referitoare la SIMBOL, dar şi deja celebra Lege a ANALOGIEI, prin care putem înţelege mai bine valoarea SIMBOLULUI- Ceea ce este sus este şi jos. Caci totul nu e decat o parte a Unicitatii care sta la baza Sursei Legii.