sâmbătă, 31 iulie 2010

Scandalul Logo-ului "Explore the Carpathian garden"





Scandalul Logo-ului "Explore the Carpathian garden": Raspunsul THR/TNS Captura foto de pe http://www.piticu.ro/

Dupa ce Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a transmis vineri un comunicat in care spicuia fragmente din explicatiile date de asocierea THR/TNS cu privire la brandul turistic al Romaniei, asocierea a transmis la randul sau un comunicat cu explicatii ample pe acest subiect.
"Proiectul se refera la un brand turistic, ceea ce nu este acelasi lucru cu elementul grafic al D-lui Nulens. Un brand turistic de tara este un set de idei si perceptii despre tara respectiva aflate in mintea turistilor. In masura in care brandul devine cunoscut, dorit si va fi perceput ca diferit de cel al tarilor rivale, el va prinde putere si va reprezenta un important avantaj competitiv pentru tara in cauza", se arata in comunicatul THR/TNS, citat de NewsIn.

* "Frunza" Romaniei, tocata si luata la bani marunti


Pentru a ajunge logo-ul turistic al Romaniei a fost necesara realizarea unei cercetari ample din punct de vedere cantitativ si calitativ, atat in Romania cat si la nivel international. In baza rezultatelor, au fost stabilite urmatoarele componente principale ale brandului turistic al Romaniei:

* Atribute: natura neatinsa; autenticitate; cultura unica; siguranta.
* Valori cheie: explorare; spiritualitate; viata simpla si buna; verde.
* Personalitate: amabilitate; puritate; inocenta.


"Numai dupa identificarea componentelor de mai sus a pornit procesul pentru definirea strategiei brandului si de creare a identitatii vizuale", se mai arata in comunicat.

"Identitatea vizuala a brandului isi propune sa insumeze vizual cele mai importante idei si perceptii asociate cu brandul. In mod normal are in componenta un logotip, un izotip si un slogan. In cazul Romaniei, logotipul este cuvantul "Romania" scris intr-o tipografie manuala, izotipul este o forma similara cu o frunza /deal cu un rau/fluviu si sloganul este "explore the Carpathian garden". Identitatea vizuala a brandului a fost dezvoltata printr-un detaliat proces in care au fost implicati numerosi reprezentanti ai industriei turismului din Romania si oficiali din minister. Pe parcursul procesului, s-au dezvoltat peste 70 de versiuni de logotipuri si aprope 30 de izotipuri, iar o parte dintre acestea au fost testate in mod repetat pe piata pentru identificarea acelora preferate de potentialii vizitatori ai Romaniei. Suntem foarte mandri de rezultatul final", a explicat Eulogio Bordas Rubies, reprezentant legal al asocierii THR Asesores en Turismo, Hotelería y Recreación SA / Taylor Nelson Sofres SA".

"Izotipul a fost dezvoltat de designerii nostri. Acesta a fost un proces de evolutie ce a pornit de la un desen executat manual pe hartie si care s-a terminat cu varianta finala digitala, trecand prin numeroase variante intermediare. Ne-am indeplinit in totalitate obligatiile din contractul de realizare a brandului turistic al Romaniei impreuna cu actul aditional, datate 24 noiembrie 2009 si 22 aprilie 2010, inclusiv articolul 14", se arata in comunicatul asocierii THR/TNS.


* Logo-ul "Explore the Carpathian garden", cumparat de pe internet ?
"Brandul turistic al Romaniei si toate componentele lui au fost create independent si de aceea ele trebuie privite ca fiind produse originale.
Nu am stiut de existenta elementului grafic al D-lui Nulens pana la aparitiile din media in cursul zilei de ieri 29 iulie 2010. Pentru ca elementul grafic al D-lui Nulens sa poata obtine protectie copyright trebuie sa se demonstreze ca este o „opera de arta” si in opinia noastra, simplitatea desenului ce consta din reprezentarea unei frunze permite ridicarea semnului intrebarii in privinta faptului ca acest element grafic este indreptatit sa se bucure de o astfel de protectie", a adaugat Eulogio Bordas Rubies.

Totodata, asocierea THR/TNS considera ca trebuie avuta in vedere faptul ca "orice diferenta, chiar si una minora intre desenele comparate, este relevanta pentru a exclude incalcarea drepturilor de proprietate". "In acest sens, elementele diferite ale identitatii vizuale turistice a Romaniei constituie un intreg ce nu poate fi analizat pe componente. De aceea, daca vom compara identitatea vizuala turistica a Romaniei cu desenul D-lui Nulens (si cu alte lucrari similare) vom observa ca perceptia globala a celor doua este clar diferita", se mai arata in comunicat.

"Mai mult, chiar atunci cand se face comparatia intre desenul D-lui Nulens cu izotipul continut in identitatea vizuala turistica a Romaniei, in mod contrar afirmatiilor din media, acestea prezinta diferente semnificative in forma, culoare si orientare:

* Izotipul este realizat in verde si albastru in timp ce desenul D-lui Nulens este complet verde. Diferenta de culori este in mod particular relevanta pentru ca aminteste de semnifictia izotipului ce reprezinta o frunza (cu verde) si un rau (cu albastru) in timp ce desenul D-lui Nulens reprezinta doar o frunza cu nervura sa corespunzatoare;

* Forma, marginile si orientarea celor doua semne sunt diferite. De exemplu, nervura din desenul D-lui Nulens ar fi mai scurta si mai convexa decat raul reprezentat in identitatea vizuala turistica a Romaniei iar marginile frunzei cu crestaturi din identitatea vizuala turistica a Romaniei sunt cu siguranta mai lungi, mai late si mai colturoase decat in desenul d-lui Nulens", a explicat Eulogio Bordas Rubies.

"Ar trebui clarificat ca existenta de elemente grafice cu grad mare de similitudine este relativ comuna, data fiind cantitatea semnificativa de desene ce este produsa si raspandita prin internet in fiecare zi in toata lumea si numarul mare de variatii executate in legatura cu fiecare dintre ele pana se ajunge la forme finale. Cu toate acestea, THR / TNS doreste sa comunice clar ca izotipul utilizat in identitatea vizuala a Romaniei a fost dezvoltat in mod specific pentru Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, si ca similitudinea cu celalalt desen, desi remarcabila, este absolut accidentala si neintentionata, o consecinta a doua procese creative complet diferite si nerelationate", mai scrie comunicatul.

"THR / TNS, de aceea, este in masura sa puna la dispozitie toate manuscrisele, desenele si schitele utilizate in timpul procesului creativ pentru a clarifica orice indoiala ce planeaza asupra acestui subiect. De asemenea ne punem la dispozitia MDRT pentru luarea oricarei decizii necesare cu scopul de a rezolva neintelegerea actuala, cum ar fi, solicitarea de a realiza lucrari suplimentare de grafica asupra izotipului", a conchis reprezentantul legal al asocierii THR Asesores en Turismo, Hotelería y Recreación SA / Taylor Nelson Sofres SA".

* Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului nu a efectuat nicio plata catre THR/TNS


Scrisoarea oficiala a MDRT catre THR/TNS, transmisa vineri, are la baza prevederile contractuale, conform carora asocierea garantat originalitatea elementelor manualului de brand si faptul ca acestea nu aduc atingere prevederilor legislatiei romane, comunitare si internationale, scrie Wall-Street.ro.

"Precizam ca MDRT nu a efectuat nicio plata catre THR-TNS si nici nu va efectua plati in cadrul acestui contract, pana la clarificarea acestor aspecte", aus pus oficialii MDRT.

Sloganul si logoul au fost realizate de compania spaniola THR Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion, castigatorul licitatiei pentru crearea si promovarea brandului turistic de tara. Per total, campania dispune de un buget de 75 milioane de euro, fonduri europene alocate pana la finalul anului 2013.

Aceasta prima componenta (identitatea vizuala) a fost realizata cu un buget de 900.000 euro – suma propusa de compania spaniola fiind cea mai mica din cadrul licitatiei care a avut loc anul trecut si la care au participat 13 consortii de companii de branding si cercetare.

9AM

Ministerul Turismului incearca sa dea in aceast an "o gura de aer" proaspat brandului de tara: Inspirat de maretia muntilor Carpati, noul slogan dezvaluie, insipira si "ademeneste" .... "Explore the Carpathian garden" (Exploreaza gradina din Carpati).
Brandul turistic al Romaniei va fi lansat oficial joi la Shanghai, cu ocazia Zilei Romaniei in cadrul Expozitiei Mondiale 2010 de la Shanghai.

La eveniment urmeaza sa participe alaturi de ministrii Elena Udrea si Teodor Baconschi si fostii mari sportivi si simboluri nationale, Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gheorghe Hagi. [Romania turistica va fi promovata in lume de catre sportivi]

"Noul brand turistic este unul proaspat. Brandul este practic o imagine, un slogan, care reprezinta Romania. Cand vezi scris sau o imagine sa stii ca se refera la Romania, se refera la anumite atractii ale Romaniei pentru care tu te-ai duce sa vizitezi tara aia. Va avea un logo care, oriunde va fi vazut, oamenii vor sti ca este Romania, iar brandul acesta arata o imaginea noua, fresh, care se refera la natura", a declarat Udrea la B1TV, potrivit Romania LIbera.

* Logoul si noul slogan au fost insa dezvaluite in presa cu o zi inainte de marele eveniment

Logo-ul ce va fi lansat cu acelasi prilej are ca element principal frunza, ca simbol primordial al naturii, al prospetimii si al cresterii.
Noul slogan a fost conceput si va fi promovat cu finantare din fonduri europene, potrivit Ministerului Turismului. Suma alocata pana la finalul anului 2013 se ridica la 75 milioane de euro, scrie NewsIn.

Specialistii din publicitate considera noul slogan drept unul nerealist si simandicos. "Suna de parca numai aici, in Romania, s-ar afla cine stie ce minunatii ale naturii. Ce e atat de extraordinar la noi si nu se gaseste in alta parte? Ca sa nu mai spunem ca metafora 'covor' pare o gluma sinistra, dupa cate defrisari s-au facut", au declarat, pentru NewsIn, specialisti din piata publicitara.

Anul trecut, s-au cheltuit 1,5 milioane de euro pentru campania de promovare sub sloganul "Romania. Land of choice". Anterior acesteia, cu ocazia intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a derulat campania de branding de tara "Romania-Fabulospirit". Costurile proiectului, nefinalizat, au fost estimate de MAE intre 3 si 5 milioane de euro. Campania "Fabulospirit" a incetat in momentul in care Mihai Razvan Ungureanu a plecat din fruntea Ministerului de Externe.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Simbolul pierdut - Narcis Virgiliu

Un mare prieten si fotograf care simte lumea simbolica si o transpune in imagine intr-o forma magica si inspirata.


vineri, 23 iulie 2010

calusarii un dans dacic




«Cine cunoaşte puterea dansului trăieşte întru Dumnezeu, fiindcă ştie cum ucide dragostea.”- Rumi

Xenophon ( Anabasis, VI,I 5-6) descrie astfel dansul tracic al sabiilor: “Dupa libatii si dupa cintarea paianului, cei dintii s-au manifestat tracii si au inceput sa danseze cu arma in mina in sunetul flautului , in acest timp sarind sus si usor si agitind toti pumnalele. In cele din urma , unul din ei l-a invins pe altul, si toti au crezut ca acela fusese ucis:el cazuse cu mare arta […] Invingatorul a luat arma celui invins si s-a departat cintind sitalke , iar ceilalti traci il scoasera pe cel ce cazuse ca si mort: de fapt el insa, nu suferise citusi de putin.”

Referitor la originea tracă a jocului există teoria referitoare la dansul războinic trac executat de către Cabiri sau Dioscuri, dedicat semidivinităţii Pyrrha – zâna pământului roşiatic din care Zeus a făcut pe oameni şi teoria Colabrismului – un dans solstiţial solar , cu implicaţii rituale ludice, medicale, războinice şi catharice. În acest dans bărbaţii purtau toiege-mastoide care semnificau razele soarelui, toiege transformate mai târziu în mastoide de cai solari. În sec. V î.e.n. Xenofon în lucrarea sa Anabasis, descrie „Colavrimos” ca un dans trac, războinic.

Cercetatorii Universitatii din Brasov ( E.Poenaru; C.Samoila; S.Bobancu) au formulat o interesanta ipoteza asupra relatiei dintre regulile Jocului Calusarului si structura sanctuarelor de la Sarmizegetusa si indeosebi relatia cu invataturile pe care Deceneu , dupa Iordanes , le-ar fi transmis dacilor ;” dansul calusarilor , despre care toti autorii sustin ca mai pastreaza pina azi elemente care provin dintr-un stravechi ritual, cum sunt : legamintul cetei pentru perioada jocului, conditia de puritate a membrilor cetei , autoritatea vatafului , conditia secretului , vietuirea in comun a membrilor cetei in aceast aperioada de timp , batul cae aminteste de toiagul ca semn distinctiv al puterii invatatilor preoti, caracterul cu totul aparte al coregrafiei acestui dans , derularea lui sub semnul unei untati organice totale , caracterul salturilor care vor sa sugereze desprinderea de pamint a interpretilor sau unele ritmuri care ating paroxismul , reprezinta o reflectare populara a practicilor ritualice legate de sistemul calendaristic dac” ( Magazin istoric, nr,7;1977,pag. 28)

Căluşarii vindecau şi femeile numite „Căderea rusaliilor” care în primele trei zile ale săptămânii Rusaliilor, cădeau într-un fel de transă, un fel de leşin în care aveau calităţi de medium şi se credea că pot să ghicească viitorul. Aceste femei au fost semnalate mai ales pe Valea Timocului, iar manifestarea – medical vorbind, este asemănătoare crizelor de epilepsie, respectiv persoana cade jos, începe să tremure, să se agite, să se lovească cu mâinile, să bolborosească „ într-un limbaj străin”, apoi să cadă într-un leşin adânc, complet inertă. Referitor la funcţiile magice ale jocului Căluşarilor, felul în care se face ritualul exorcizării sau vindecării, materialul este mult prea vast pentru a putea fi expus într-un spaţiu atât de redus.

Desfăşurarea dansului pentru vindecarea bolnavilor, urmează un adevărat ritual cu semnificaţii simbolice de exorcizare. Iată p descriere a lui Tudor Pamfilie: „ Când ajungeau la casa unui bolnav, acesta era scos afară, aşezat cu faţa în sus, cu capul spre miazăzi ( sau răsărit), aşează lângă el steagul şi o oală nouă din pământ cu apă, de care leagă o aţă roşie şi un pui mic de găină. Dacă, după executarea tuturor melodiilor, bolnavul începe să tremure, e semn că e luat de căluş. Atunci stabilesc o zi în care vor veni să-l scoale din căluş. Ei repetă jocul potrivit de trei ori; atunci este prins şi bolnavul în joc; în acest moment vătaful ia oala de lut şi o aruncă în sus. Când cade, oala se sparge şi puiul rămâne mort. Dacă bolnavul are noroc să se scoale, sar câteva picături de apă pe el; atunci se va ridica şi va fugi după căluşari jucând. Dacă nu are noroc să se scoale, nu-l atinge nici o picătură de apă, înseamnă că e ursit să moară”. Aceasta este citarea doar uneia dintre practici, care îmbracă şi alte forme în funcţie de regiune. Spaţiul nu-mi permite o descriere mai amănunţită Jucătorii posedă vigoarea, rezistenţa, puterea necesară şi măestria deosebită în execuţia mişcărilor, iar alegerea lor de către Vătaf în Ceata Căluşului, le conferă pentru toată viaţa o prestanţă ieşită din comun în comunitatea satului.
Indiferent că este joc ritual, magic, exorcizant sau un strălucit reprezentant al coreografiei folclorice româneşti, Căluşarii par într-adevăr că posedă energii psiho-fizice oculte, care le dă puterea să se autodepăşească, trecând aproape peste condiţia umană, ei par posedaţi, pătrunşi de o vitalitate electrizantă, iar gradaţia ascendentă spre acel paroxism care te uimeşte, ce pare aproape imposibil, te face să te gândeşti la cei care în trecut au considerat jocul ca făcând parte din rechizitele satanei. Sau, aşa cum spune Ion Lăncrănjan în cartea sa „Suferinţele urmaşilor”: „ jocul acesta nu e numai joc, e rugă şi blestem, e un semn pe care îl dăm Soarelui că suntem aicea, pe pământurile noastre”...

miercuri, 21 iulie 2010

Geometria


Motto:Ce este Dumnezeu? El este lungime, lăţime şi adâncime.
ST BERNARD OF CLAIRVAUX, On Considerat
Geometria înseamnă, în viziunea anticilor, măsurarea pământului. În vechiul Egipt, de unde vechii greci au moştenit aceste studii, Nilul inunda malurile sale în fiecare an, acoperind malurile şi pământurile arabile din jur, de aceea, potopul simbolizează la vechii egipteni reîntoarcerea ciclică la haosul primordial, iar cand apele se retrag munca reîncepe şi se restabilesc graniţele. Această activitate era privită ca restabilirea ordinii universale pe pământ.
Geometria este studiul ORDINII SPAŢIALE prin măsurarea relaţiilor dintre forme. Geometria şi aritmetica, împreună cu astronomia, ştiinţa ordinii temporale, ordonate prin observarea mişcărilor ciclice, constituie disciplinele majore ale educaţiei clasice. Cel de-al patrulea element ale acestora, care a fost considerată a fi universală şi care defineşte şi schimbul dintre mişcările temporale ale evenimentelor raiurilor şi a ordinii spaţiale şi a dezvoltării pământului.
Această activitate a fost numită geometrie şi era privită ca restabilirea principiului ordinii şi a legii pe pământ.
Ordinea corpului uman va transforma aceasta şi se va reflecta în ordonarea a tot ceea ce este pe pământ. Astronomii templelor pot spune că anumite configuraţii cereşti au schimbat orientarea sau locaţia unui templu care a fost construit în conformitate cu acestea. Astfel pentru egipteni, metafizica era o dimensiune socială şi fizică. Această activitate de măsurare a pământului a devenit baza ştiinţelor naturale ca întruparea formelor arhetipale circulare, pătrate şi triunghiulare.

Scopul implicit al acestei educaţii era de a oferi minţii capacitatea de a deveni UN RELEU PRIN CARE PĂMÂNTUL (la nivelul formei manifestate) putea să primească abstractul, viaţa cosmică din raiurile cereşti. Practica geometriei era apropiată de modul în care ACEST UNIVERS ESTE ORDONAT ŞI SUSŢINUT. Diagramele geometrice pot fi contemplate ca fiind momente ale revelării continue, dincolo de timp, a acţiunilor universale ascunse în spatele percepţiei senzoriale. Astfel se pare că matematica a devenit o disciplină atât pentru intelkect cât şi pentru spirit.

Platon considera geometria şi numerele ca fiinde cele ce pot reduce totul la esenţial, iar de aceea pentru a comunica a aceste idei era necesar cunoaşterea limbajului filozofic. Dar adevărata virtute a funcţionării la un a numit nivel al realităţii era că geometria şi numerele pot deveni vehicole pentru contemplarea filozofică.
Filozofia greacă defineşte această noţiune de nivele, folositoare ale gândirii noastre, pentru a putea face distincţia între tipologie şi arhetip. Utilizând informaţia dată de bazoreliefurile egiptene, care funcţionau pe trei register, unul superior, unul mediu şi unul inferior, putem defini al treilea nivel, cel ECTIPAL, situate a fi între arhetip şi tipologie.
Arhetipalul priveşte procesele universale sau dinamice care pot fi considerate independente de orice structură sau de orice tip de Geometrie ca practică, contemplativă este personificată printr-o femeie rafinată şi elegantă pentru funcţionarea geometriei ca o sinteză creatoare, intuitivă ca o activitate exactă a minţii asociată cu principiul feminin. Dar când aceste legi geometrice este necesar să fie aplicate în tehnologia vieţii cotidiene ele sunt reprezentate de către principiul masculine raţional: geometria contemplativă este transformată în geometrie practică.

sâmbătă, 17 iulie 2010

OMUL CONTEMPORAN- ÎN CĂUTAREA NEBĂNUITĂ A SACRULUI



OMUL CONTEMPORAN- ÎN CĂUTAREA NEBĂNUITĂ A SACRULUI


Omul contemporan se află într–o criză de profunzime interioară şi este necesar să–şi recapete echilibrul psihic, pentru moment zduncinat, să se înalţe către spiritualitatea autentică, având revelaţia structurilor reale ale manifestării. Omul societăţilor moderne este încă hrănit şi ajutat de activitatea inconştientului său, fără să atingă însă o experienţă şi o viziune reală a lumii, a întregii manifestări şi a tot ceea ce înseamnă spiritualitatea autentică. Inconştientul îi oferă soluţii la problemele propriei existenţe, îndeplinind astfel rolul religiei, a spiritualităţii tradiţionale pentru că, înainte de a deveni, prin religie, creatoare de valori, existenţa îi datorează religiei, spiritualităţii autentice, integritatea. S-ar putea spune chiar că, într-o anumită măsură, la oamenii moderni care se proclamă areligioşi, sau care nu urmează nici o cale spirituală, sunt cei la care religia şi mitologia s-au „cuibărit“ undeva în noaptea inconştientului, sunt cei la care posibilităţile de a ajunge la o experienţă spirituală a vieţii zac ascunse undeva în străfundurile fiinţei lor, dar nu pot fi aduse uşor la lumină.
Dintr-o altă perspectivă s-ar putea spune chiar că non-religia, non-spiritualitatea echivalează cu o nouă „cădere“ a omului: omul areligios, omul aspiritual pare să-şi fi pierdut capacitatea de a trăi conştient viaţa în mod spiritual, capacitatea a o înţelege şi de a şi-o asuma, de a fi responsabil asupra întregii sale existenţe. Datorită faptului că spiritualitatea s-a ascuns în străfundurile inconştientului şi a fost „uitată“, fiinţa se pare ca a uitat aproape cu desăvârşire natura sa divină. “Tot ceea ce este necesar pentru ca răul sa triumfe, este ca omul bun să nu facă nimic.” (Edmund Burke)
Omul zilelor noastre a ajuns să trăiască într-o lume bolnavă, deşi cel mai adesea nu conştientizează aceasta. Existăm într-o societate dominată de lupta pentru bani, avere, faimă, etc. Majoritatea oamenilor supravieţuiesc într-o lume în care a fuma, a bea pâna la inconştienţă sau a te droga sunt realităţi acceptate cu indiferenţă, ca parte a unei normalităţi, a banalului sau, cel mult a faptului divers.
Suntem prea puţin conştienti de adevărata dimensiune a decăderii fiinţei umane, de formele complexe şi de efectele reale ale acestui adevărat dezastru spre care se îndreaptă omul contemporan şi nu suntem mai deloc conştienţi de cauzele acestui continuu declin.
Pentru fiinţa ce urmează o cale spirituală autentică, ce are o integrare spirituală, Lumea are întotdeauna o valenţă supranaturală şi dezvăluie o modalitate de manifestare a sacrului. Orice fragment cosmic este „transparent“, propriul său mod de existenţă prezentând o anume structură a Fiinţei şi, prin urmare, a sacrului. De exemplu, pentru fiinţa spirituală, orice An Nou înseamnă repetarea cosmogoniei, re–crearea Lumii si totodată „crearea“ Timpului, regenerarea lui printr-un „nou început“. Mitul cosmogonic slujeşte drept model exemplar pentru orice „creaţie“ sau „construcţie“ şi este chiar folosit ca mijloc ritual de vindecare. Devenind din nou, în chip simbolic, contemporan cu Creaţia, omul se întoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindecă pentru că ia viaţa de la capăt, cu o încărcătură de energie intactă, sacră, Divină, primordială. Reactualizând miturile, omul se apropie de zei, de divinitate şi ia parte la sfinţenie.
Perspectiva se schimbă cu totul atunci când se pierde perspectiva spirituală, când elitele intelectuale se desprind treptat de tiparele religiei tradiţionale şi pierd esenţa spirituală a vieţii,?? a ceea ce înseamnă viaţa trăită în această lume.?? Sanctificarea periodică a Timpului cosmic, prin sărbători de tot felul, se dovedeşte în acest caz inutilă şi neînsemnată, deoarece semnificaţia spirituală profundă a repetării gesturilor exemplare s–a pierdut, iar repetarea golită de conţinutul său spiritual conduce în chip necesar la o viziune ignorantă, profană şi de aceea pesimistă asupra existenţei. Când nu mai există un mijloc de întoarcere la starea primordială şi de regăsire a prezenţei tainice a zeilor, a divinităţii, când totul este desacralizat, Timpul ciclic devine înspăimântător, semănând cu un cerc care se învârte fără oprire în jurul propriului centru, repetându–se la nesfârşit. Timpul, desacralizat pentru totdeauna, se arată a fi o durată precară şi evanescentă, la capătul căreia se află moartea.
Se poate observa la un omul profan că şi el cunoaşte o anumită discontinuitate şi heterogenitate a Timpului. Şi pentru el există, în afară de timpul mai curând monoton al muncii, un timp al petrecerilor si al spectacolelor, un timp „festiv“. Şi el trăieşte după ritmuri temporale variate şi cunoaşte timpuri de o intensitate emoţională variabilă: când ascultă muzica preferată sau când, îndrăgostit, aşteaptă sau întâlneşte persoana iubită, trăieşte, evident, într un alt ritm temporal decât atunci când munceşte sau se plictiseşte. Oricât de numeroase ar fi ritmurile temporale pe care le urmează şi oricât de deosebite ar fi intensităţile acestor ritmuri, omul profan ştie că este vorba mereu doar de o experienţă umană, care nu manifestă o anumită măreţie, o anumită grandoare, deoarece acolo nu poate interveni nici o prezenţă divină, pentru că el este rupt de divinitate.
Degradarea „religiilor“ şi dispariţia unor tradiţii spirituale autentice nu implică nicidecum dispariţia „religiozităţii“ şi a credinţei. Secularizarea unei valori religioase nu este decât un fenomen spiritual care reflectă de fapt legea transformării universale a valorilor umane. Caracterul „profan“ al unui comportament înainte „sacru“ nu presupune o ruptură; „profanul“ nu este decât o nouă manifestare, dar ignorantă, a aceleiaşi structuri constitutive a omului, care se manifesta înainte prin expresii „sacre“.
Omul profan, omul contemporan este rezultatul unei desacralizări a existenţei umane. Aceasta înseamnă că el s-a “străduit să se golească“ de orice urmă de spiritualitate şi de semnificaţia transcendentă. El se recunoaşte pe sine în măsura în care „se eliberează“ şi „se purifică“ de „superstiţiile“ strămoşilor săi. Cu alte cuvinte, omul profan, fie că vrea sau nu, mai păstrează încă urme ale comportamentului omului religios, ale omului spiritual, însă golite de orice semnificaţie spiritual[. Orice ar face, poartă o moştenire şi nu–şi poate aboli trecutul, fiind el însuşi produsul acestuia.
Omul profan este alcătuit dintr–un şir de negări, de refuzuri, de razbunari, dar este obsedat în continuare de realităţile pe care le-a negat. Ca să aibă o lume a lui, a desacralizat lumea în care trăiau strămoşii, fiind nevoit să adopte un comportament contrar celui de dinainte, dar pe care îl simte mereu, sub o formă sau alta, gata să izbucnească în adâncul fiinţei lui.
Majoritatea celor „fără religie“, a celor care afirmă că sunt atei au încă un comportament religios, chiar dacă nu–şi dau seama. Nu este vorba doar de multimea „superstiţiilor“ sau a „tabuurilor“ omului modern, care au toate o structură şi o origine magico–religioasă. Omul modern, care se simte şi se pretinde ateu, dispune încă de o întreagă mitologie ascunsă şi de numeroase ritualisme degradate. Petrecerile de Anul Nou sau mutarea într–o casă nouă prezintă, de fapt, structura unui ritual de înnoire. Acelaşi fenomen se poate constata cu prilejul serbărilor şi petrecerilor care însoţesc căsătoria sau naşterea unui copil, obţinerea unui loc nou de muncă, o promovare socială etc.
Miturile omului modern, pot fi considerate mitologiile ascunse în spectacolele care–i fac plăcere, în cărţile pe care le citeşte.Cinematograful, adevărată „fabrică de vise“, preia şi foloseşte nenumărate motive mitice: lupta dintre Erou şi Monstru, înfruntările şi încercările iniţiatice, figurile şi imaginile exemplare („Fata“, „Eroul“, peisajul paradisiac, „Infernul“ etc.). Până şi lectura are o funcţie mitologică, nu numai pentru că înlocuieşte rostirea miturilor din societăţile arhaice şi literatura orală, care se mai păstrează în anumite comunităţi rurale, mai ales că lectura îi permite omului modern o „ieşire din Timp“, asemănătoare cu cea înlesnită de mituri. Fie că–şi „omoară“ timpul cu un roman poliţist ori pătrunde în universul temporal străin pe care–l reprezintă orice roman, omul modern este proiectat, prin lectură, în afara duratei sale personale şi este integrat altor ritmuri, trăind într–o altă „istorie“.
Conţinutul şi structurile inconştientului sunt totuşi rezultatul unor stări existenţiale străvechi, mai ales al unor stări critice; de aceea inconştientul are o aură misterioasă. Orice criză existenţială repune în discuţie atât realitatea Lumii, cât şi prezenţa omului în Lume: criza existenţială este de fapt „religioasă“, o criză spirituală deoarece fiinţa se confundă cu sacrul, la nivelurile profunde şi nu înţelege manifestările acestuia, datorită unei lpse de educaţie în această direcţie.
Lumea se întemeiază pe experienţa sacrului, şi cea mai elementară dintre religii este înainte de toate o ontologie. Spiritualitatea autentică, tradiţională, este soluţia exemplară pentru ieşirea din orice criză existenţială, deoarece este singura modalitate prin care poate fi vindecată ignoranţa, poate cea mai mare şi mai grea boală a fiinţei contemporane.
Soluţia spirituală nu numai că rezolvă criza, dar în acelaşi timp „deschide“ existenţa către anumite valori care nu mai sunt nici întîmplătoare, nici particulare, permiţându–i astfel omului să depăşească situaţiile personale şi să ajungă în cele din urmă în lumea spiritului. În acea lume pe care pare că a pierdut-o de mult timp şi către care, în mod inconştient, doreşte să se întoarcă, deoarece numai aceasta poate reprezenta soluţia optimă pentru ieşirea din criza actuală, care este, dincolo de aparente, o criza spirituala.

corpul ca o mandala



În mintea intuitivă a gânditorilor antici, corpul este conceput ca o mandala, ceea ce în arta religioasă înseamnă o diagramă magică simbolică a cosmosului, un concept care a fost împărtăşit şi de arhitectura religioasă, Vedică. La fel precum galaxiile lumii manifestate se învârt în jurul propriei axe, la fel şi corpul uman este asemenea unei mandala. La fel ca şi lumile nemanifestate, lumea a fost construită din interior către suprafaţa pământului, la fel şi dansul a fost conceput ca printr-o serie de mişcări să facă legătura între cer şi pământ, devenind analog lumii nemanifestate.
Mandala este o reprezentare a Universului, în ansamblu şi a legilor care-l guvernează şi este în acelaşi timp o cosmogramă: reprezintă întregul Univers privit ca o ciclicitate temporală. Mandala sintetizează, într-o formă accesibilă vizual, un sistem complet de cunoştinţe spirituale asupra lumii şi legilor divine ale creaţiei, ale menţinerii şi ale distrugerii sale.
Printr-o altă analogie, putem descrie mandala ca pe un fel de “hartă” completă a Macrocosmosului vizibil şi invizibil, numai că “geografia” acestei hărţi nu este fizică, ci se referă la tot ceea ce există, incluzând toate lumile şi planurile de conştiinţă.
Mandala este o reprezentare simbolică, analogică, a Universului şi este folosită ca un instrument pentru a avea acces la un anumit nivel de cunoaştere care să ne permită să realizăm efectiv, în propria fiinţă, adevărul şi legile pe care ea le sintetizează. Dar în acelaşi timp mandala este mai mult decât atât, ea ne permite accesul, dincolo de forme şi manifestare, la Realitatea Ultimă, Supremă.
Regăsim exact acelaşi mod de gândire care este subliniată în arhitectura vedică şi în gândirea faimoasei dansatoare de templu Balasaraswati, care compara structura dansului indian cu cea a unui templu hindus. Forma în care este structurat un recital de Bharata Natyam este asemănătoare unui mare templu.

joi, 15 iulie 2010

TĂBLIŢELE CERATE DE LA ROŞIA MONTANA




Se ară cu plugul istoria României! Românii au coloana vertebrală frântă şi în loc să-şi caute bogăţia în trecut, ei merg în genunchi în faţa miracolului Luxului. Zeul Luxului a frânt coloana vertebrală românească, i-a alungat valorile tradiţionale, valorile culturale şi a lăsat România în depresie şi neputinţă. O ţară în care artiştii se sinucid pt că nu pot să-şi practice arta, iar cei rămaşi se duc să câştige bani şi faimă în străinătate pentru ca să poată fi recunoscuţi aici.
Intelectualii şi cei ce îndrăznesc să fie altfel, sunt urmăriţi, sunt înjuraţi, sunt batjocoriţi ... până când ajung să plece scârbiţi către ţări în care să poată respira, să poată să-şi practice profesia, arta ... fără a fi urmăriţi şi calomniaţi ani de zile, cu ură ... pe forumuri, pe bloguri, în presă. Nu trebuie să faci mult pentru ca să fii persecutat, urmărit, calomniat, fără să ştii de ce, şi fără ca tu să fi deranjat pe nimeni ... trebuie să ai curajul să fii altfel, să-ţi asumi să fii altfel.
Se ară cu plugul urii, calomniei şi prostiei în sufletul românilor. Valorile culturale, spirituale, tehnice etc. sunt reduse la tăcere, sunt urmărite de cei care cred că au dreptul să spună şi să facă orice, că sunt stăpânii absoluţi ai cunoaşterii şi spiritualităţii. E uşor să murdăreşti un om, e uşor să calomniezi şi să semeni numai ură, răutate, venin ... mai greu este chiar să-ţi îndrepţi coloana şi să stai drept în faţa Zeului Luxului şi să-l priveşti în ochii plin de venin care vor să te distrugă şi să te facă să-ţi pierzi echilibrul interior şi sănătatea ... doar pentru că ai îndrăznit să fii altfel şi să te întorci la valorile uitate ale tradiţiei româneşti.
Eşti român, îndrăzneşti să fii treaz? ... atunci mai bine să fii distrus, să uiţi de tradiţie, să faci bine să-ţi bagi minţile în cap şi să fii exact ca şi ceilalţi şi să te duci la mall ... şi acolo viaţă, consum, lux ... asta e tot ceea ce ai nevoie. Spiritualitate, intelectualitate, artă, cultură? Nu – cu mult mai bine mitocănie, manele, pseudocultură de mall, calomnie şi ... multă, multă bârfă. Să ne dinamităm Sfinxul din Bucegi şi să construim hoteluri, să nu mai avem sit-uri arheologice, cultură, tradiţie ... nimic în afară de bârfă, calomnie, mitocănie şi mall-uri, cât mai multe....
Şi acum să mă întorc la tradiţia românească autentică, cea încriptată în simboluri, pe care puţini specialişti au curajul să o studieze, deoarece banii pentru cultură, tradiţie, artă, sănătate s-au terminat, au mai rămas bani pentru mall-uri, vile, maşini de lux, dar ... la ei ajung doar cei care ...
Roşia –Montana un centru de mare interes pentru bogăţia minelor, dar de ce trebuie să se distrugă tot din jur? De ce trebuie distrus totul cu cianură?
Pentru a distruge un popor este suficient să-i distrugi cultura şi tradiţia, pentru că astfel şi-a pierdut identitatea.
Un alt set de tăbliţe s-a descoperit şa Roşia Montana, de aceea, pe undeva nu trebuie să ne mirăm de ce acea localitate este supusă unui măcel ecologic şi se doreşte a fi distrusă. Este oare necesar să se piardă nişte urme?
Iată că se împlinesc 10 ani de la gravul accident ecologic produs de catre S.C. Transgold S.A. Baia Mare, ca urmare a folosirii cianurii si a altor substante toxice in procesul tehnologic de extragere a aurului. Apa contaminata cu cianuri s-a deversat din lacul de acumulare si a produs un dezastru ecologic pe riurile Sasar si Tisa. Statul ungar s-a adresat instantelor internationale impotriva Romaniei si a solicitat o despagubire de 120 milioane de euro, iar pentru firma vinovata s-a stabilit reducerea activitatii cu 85%, ulterior aceasta dind faliment.
Intr-un comunicat al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki - se arata ca, la 27 ianuarie 2009, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat hotarirea in cauza Tatar&Tatar contra Romaniei, referitoare la impactul asupra mediului al unei tehnologii bazate pe cianura folosita la extragerea aurului. Curtea Europeana a decis, in unanimitate, ca dreptul celor doi cetateni la un mediu sanatos si protejat a fost incalcat de Romania. Curtea Europeana a concluzionat ca Romania nu si-a respectat obligatia de a analiza corespunzator riscurile pe care activitatea companiei miniere le presupunea si de a lua toate masurile necesare pentru a asigura protejarea dreptului la un mediu sanatos, care este garantat ca parte a dreptului la viata privata si de familie.
Concluziile Curtii Europene in aceasta cauza au o importanta deosebita in contextul eforturilor de a opri un vast proiect de exploatare a aurului la Rosia Montana, printr-o tehnologie asemanatoare celei folosite la Baia Mare.
Zacamintul de la Rosia Montana contine peste 800 tone de aur, peste 2.000 tone de argint si numeroase metale rare, inclusiv o mare cantitate de uraniu. Valoarea zacamintului depaseste 50 miliarde de euro. Aceasta uriasa bogatie a Poporului Roman a fost data, prin incalcarea Constitutiei si prin ocolirea prevederilor legale, la o firma de apartament din Toronto, condusa de catre un aventurier care a fost condamnat pentru trafic de droguri si care, evident, nu a extras niciodata aur si argint prin folosirea cianurii. Urmasii lui la conducerea firmei R.M.G.C. vor sa faca un experiment in Muntii Apuseni. Dupa jefuirea aurului, argintului si a metalelor rare, firma s-a angajat sa dea Guvernului Romaniei pina la 2% din profit. Dupa cum relateaza presa, R.M.G.C. nu si-a platit taxele legale catre Statul Roman, in suma de 15 milioane de dolari, cu penalitati.Presedintele Romaniei este obligat sa decida un referendum national pentru apararea Muntilor Apuseni si a patrimoniului national de la Rosia Montana, dupa ce si-a insusit concluziile Raportului Comisiei prezidentiale pentru patrimoniu construit, pentru siturile istorice si naturale, in care se arata ca se pune la cale distrugerea patrimoniului subteran si suprateran (istoric si natural), cu scopul de a sustine interesele unei firme private straine pentru un proiect care nu este de utilitate publica.
Rosia Montana este o comoara de aur nu doar pentru spatiul romanesc, dar si pentru istoria Europei. Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile minelor reprezinta o pagina de istorie care rastoarna teoriile ilogice ale celor care sustin ca dacii nu exploatau aurul, ca nu stiau sa il prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul timpului, nici macar faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a romanilor sta, si ea, cu greu in picioare, pentru cine cerceteaza tablitele de la Rosia. Ele demonstreaza, de pilda, ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si "autohtonii", adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii, in limba latina vulgara. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni "quia se litteras scire negavit" - "nu stia a scrie literele" -, partile se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta, in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac limba latina vulgara?
La Rosia s-au gasit 50 de piese (tablite), dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din nepricepere, ignoranta, sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin. Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre "proprietari" de mine romani si "arendasi"- baiesi priceputi -, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar (cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate), o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare-cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor "gauri de mina". Am pus in ghilimele "proprietari", pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta. Dam un exemplu: "Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte". Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! Atunci care era proprietarul adevarat? Nu cumva un localnic dac?
In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral, cu comentarii si ilustratie grafica, de catre eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d.Hr., despre scrierea in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana, cu totul necunoscuta in lume. Iar faptul ca aceste triptice au fost descoperite accidental, existand posibilitatea sa existe multe altele, ascunse in galeriile dacice, ar trebui sa constituie un argument fundamental pentru oprirea proiectelor de exploatare care ar distruge orice vestigiu de o asemenea importanta culturala. Scrisul pe tablite cerate este socotit o inventie greceasca. Aristofan pomenea ca atenienii isi scriau contractele pe ceara, la fel ca in tablitele cerate de la Rosia Montana.
Tripticele au fost semnalate prima oara in anul 1835, la Munchen, ca fiind gasite in minele de aur de la Rosia. Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii, in minele numite Larnic, unde, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti; in minele din Letea, unde langa triptice a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani; intr-o mina din Carnicul Mare, intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o vatra (11 triptice); langa Rosia Abrudului, in mina numita Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, unde au fost gasite cele mai multe, impreuna cu obiecte casnice.
Povestea tablitelor descoperite in minele Letea s-a pastrat in detaliu. In anul 1788, un baies caruia nu i s-a pastrat numele a gasit trei triptice intr-una din minele de aur restaurate de catre Societatea Sf. Iosif, al carei conducator (magister) era Paul Laurentiu Kovacs din Abrud. Unul din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte doua nu se mai stie nimic. Kovacs a daruit tripticul cumnatului sau, Stefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i ca s-a gasit impreuna cu o multiume de alte obiecte casnice. Stefan Lazar, cunoscand valoarea tripticului, l-a daruit la randul sau Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a pastrat ca o curiozitate pana la 181l, cand Stefan Lazar a murit. Fiul sau, Samuel, colectionar de antichitati, l-a cerut inapoi si i-a fost returnat, apoi fiul lui l-a vandut, in anul 1834, librarului anticar Samuel Nemes. Se pare ca la acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul National din Pesta, care a achizitionat exemplarul cu pretul de 1000 florini.

G. Popa-Lisseanu scrie in "Romanica" despre incercarea grosolana de falsificare a unor tablite: "Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare, fara de nici un inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti rau formate, au aparut numele mai multor "eroi" din migratiunea huno-ungarica", asa-zisi sclavi adusi de romani pentru a munci in mine. Timotheiu Cipariu, membru al Comisiei pentru Conservarea Monumentelor Vechi ale Transilvaniei, a avut doua exemplare de astfel de tablite falsificate, unul in original, altul in copie, amandoua comunicate de un profesor de la Craiova. Din cauza acestor falsuri care au circulat in mediile europene de profil, doi paleografi francezi, Natalis de Wailly si Letronne au publicat, pe buna dreptate, in "Journal des Savants", niste disertatii total nefavorabile despre tablitele cerate, pronuntandu-se in contra autenticitatii lor. Partea buna este ca cei doi au devenit curiosi cu privire la modelele ce au stat la baza falsurilor studiate de ei. Mai ales dupa ce, in 1875, tablite asemanatoare au mai fost descoperite intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus din Pompei, toate fiind chitante scrise cu acelasi fel de litere, cursive, in latina vulgara. Acestea sunt anterioare tablitelor de la Rosia Montana cu aproape un secol, dar impreuna constituie singura dovada a vechimii scrierii cursive in latina vulgara. Cele de la Rosia Montana sunt insa mult mai valoroase, pentru ca ele nu sunt simple chitante, ci documente care ofera indicii nepretuite despre relatiile sociale dintre oamenii de rand, care constituiau o clasa aparte fata de conducatorii vorbitori de limba latina culta.
Textul documentului incrustat in astfel de table cerate se scria de doua ori, iar numarul sigiliilor martorilor (cu exceptia unui singur contract) era, obligatoriu, de sapte. Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului, fara a se desface sigiliile, iar scopul contractului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana, de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece este specificat in contract ca nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii "quia se litteras scire negavit" (nu stiau sa scrie literele). O "ciudatenie" a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea "oltenismelor", pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, la un contract de vanzare al unei femei, un martor se subscrie cu formula segnai, in loc de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau "oltenismul" semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma "autohtona", "siesi", scrisa "sies" sau "sues". Aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina vulgara "SVI MI PIE", "al meu, patriarhul"! Datarea acestui topor este uimitoare: 1500-1375 i.Hr. Si atunci, cine pe cine a "latinizat"?
Isidor, in lucrarea sa "Origini", ne spune ca "limba prisca (vulgara), adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, in timpul lui Ianus". Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina: "Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!". Iata de ce tablitele cerate descoperite pana in prezent, si poate multe altele ramase prin galeriile din Rosia Montana sunt dovezi nepretuite ca latina vulgara se vorbea cursiv de catre neamul trac, probabil cu diferente mici de pronuntie, dupa cum demonstreaza "greselile gramaticale" din texte.
Din cele 25 de tablite cerate, noua dintre documente au fost redactate la Alburnus Maior, doua in cazarmile Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum, iar restul in localitatile neidentificate pe teren deocamdata: vicus Deusara, Immenosum Maius, Anssium, Resculum, Baridustarum, toate, in afara de Immenosum, purtand denumiri autohtone. Incepand cu 1999, la Rosia Montana cerceteaza o echipa de arheologi si specialisti francezi de la "Centre National de la Recherche Scientifique", de la "Unite Toulousaine d'Archeologie et d' Histoire (UTAH)" si de la Universitatea "Le Mirail", plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. La inceput, misiunea stiintifica a fost sponsorizata de statul francez, apoi 40% din cheltuieli au fost preluate de S. C. "Rosia Montana Gold Corporation".
Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele "Alburnus Maior" I si II. Conform acestor specialisti, Alburnus Maior era o "structura de sine statatoare, cu un statut juridic incert, deocamdata, in cadrul municipalitatii romane, iar toponimele amintite ori reprezinta cartiere, ori asezari pe criterii etnice, de tip vicus si castella". Aceste asezari, locuite de liberti romani si de mineri peregrini iliro-dalmati, au fost parasite simultan, undeva in sec. III. "Stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana: banda superioara decorata la colturi cu doua spirale si un fronton triunghiular la mijloc".
Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri, pe ceramica, si inca pastrate ca motiv decorativ pe costumele populare. Un opait catalogat ca "ceramica romana atipica" este decorat central cu un frumos simbol solar, la fel de vechi pe aceste meleaguri ca si spirala si triunghiul.
Tăbliţele de la Roşia Montana sunt oarecum surori cu cele de la Tărtăria, de la Sinaia, dar toate demonstrează că scrisul a apărut in sud-estul Europei, nu in Sumer.

INSULA ŞERPILOR - INSULA ALBĂ, LEUCE, UN MIRACOL UITAT


Ce ar putea spune astăzi o insulă mică din apropierea gurilor Dunării, o insulă din Marea Neagră pe care acum se află doar o mică unitate de grăniceri. Un tărâm sterp pe care vânturile mării vin şi şoptesc o poveste tainică. Dacă pietrele ar putea vorbi, iar timpul ar putea fi dat înapoi, oare ce s-ar putea găsi aici?
Neaşteptat, această mică insulă a fost cândva în antichitate o civilizaţie numită hiperboreeană, despre care se spune că „era cel mai religios, cel mai avut şi cel mai progresat popor al lumii vechi.“. „Pe o insulă a Mării Negre, situată în nemijlocita apropiere de gurile Dunării, insulă căreia în literatura grecească i s-a dat numele de Leuce, adică Albă, a existat într-o epocă depărtată antetroiană, cel mai important monument religios al lumii vechi, templul lui Apollo Hiperboreul sau al Soarelui.“ (Nicolae Densuşianu – Dacia Preistorică)
Renumitul gramatic şi poet Lycophron din Eubea, care a trăit în sec. III î.e.n, ne spune că insula Leuce se află situată în faţă de gurile râului numit Keltros, dar sub această denumire el se referă la Istru, care, după cum scrie Herodot, venea din ţinuturile celţilor. Hecateu ne spune că insula cea sfântă a lui Apollo se află în regiunea septerională (sau în nordul zonei greceşti) şi în faţă de ţinutul celţilor, această insulă purta numele de Helixoea, cuvânt de origine pelasgă, sau Felicia - Insula Fericiţilor. Din insula cea sfântă a lui Apollo, scrie Hecateu Abderida, se vedeau unele înălţimi de pământ de la Selina şi care nu era mult depărtată. Selina din ţara hiperboreilor era o realitate geografică. Insula Leuce sau Albă, care după războiul troian a fost consacrată mormântului lui Ahile, se află situată în faţa celor două guri de sus ale Dunării, Chilia şi Sulina. Acest braţ al Dunării, Sulina, în secolul al X-lea e.n. a fost cel mai navigabil, apare în scrierile lui Constantin Porfyrogenitul numele de Selina. Hecateu din Abderida scrie că: din insula cea sfântă a lui Apollo se vedeau oarecari înălţimi terestre de la Selina – dar el nu avea în vedere un aspect al cerului sau depărtarea lunii de acest colţ de pământ, ci numai acea parte a continentală din Delta Dunării, care şi în Evul Mediu era cunoscută navigatorilor din Marea Neagră sub numele de Selina.
Din aceste scrieri se poate deduce că insula Leuce sau Albă, de la gurile Dunării, a avut două epoci de înflorire maximă. Cea dintâi a fost cea dinainte de căderea Troiei, când această insulă a fost leagănul religiei primitive a lui Apollo, iar din această epocă derivă numele său de Leuce sau Albă. A doua perioadă a început după războiul troian, când insula Leuce a fost consacrată umbrei eroului Ahile, dar păstrând vechea organizare a cultului lui Apollo, adică oracolul, asupra căruia aveau drept exclusiv preoţii, dar şi dreptul la ofrande pioase, la rugăciuni, voturi şi sacrificii, menţinându-şi statutul de insulă sfântă şi spirituală.
Cercetările arheologice făcute în insula Albă, Leuce, confirmă aceste date istorice şi geografice.
În mijlocul platoului acestei insule s-au găsit în anul 1823 ruinele unui templu de o întindere extraordinar de mare. În unele locuri zidurile acestei clădiri mai aveau încă o înălţime de 1m 67 cm. Construirea acestui templu, spune Koehler, se reduce la epoca arhitecturii primitive sau ciclopice. Zidurile erau formate din blocuri foarte mari de piatră albă şi piatră de calcar, prea puţin prelucrate şi aşezate unele peste altele, fără nici un ciment. Acest templu din insula Leuce, ne apar în fragmentele descoperite la 1823 ca o operă de artă monumentală. Se mai spune că era bogat împodobit cu marmură albă, după numeroasele fragmente de sculptură descoperite aici. Astăzi, din toate ruinele ce mai existau acolo la 1823 nu mai există aproape nimic. Despre proporţiile grandioase ale acestui templu se spune că erau de 29 m 76 cm, fiecare latură a sa, iar aceasta ne indică faptul că acest templu a fost construit pentru adorarea unui mare zeu. Se spune că acolo era templul unui mare zeu sau a unei mari puteri divine, iar forma arhitectonică a acestei construcţii corespunde pe deplin templelor antice ale zeului Apollo. În afară de zidurile templului s-au mai descoperit în partea de răsărit şi în partea de apus şi resturile altor trei construcţii foarte vaste, din acelaşi material şi de aceeaşi origine cu vechiul templu. Se presupune că destinaţia acestora a fost de a servi ca sanctuare, locuinţe, dar şi adăposturi pentru pelerini. Lângă zidurile templului, se mai vedeau în anul 1823, săpată în stâncă, o fântână adâncă de 15 picioare cu deschiderea circulară, iar altele două în partea de apus cu deschiderea dreptunghiulară, fântâni care în conformitate cu tradiţiile arhaice serveau pentru trebuinţele templului, dar şi pentru spălarea pe cap şi pe mâini a credincioşilor. Homer în Hymn. in Apollo aminteşte de un izvor frumos de lângă un templu al lui Apollo de la Crissa, iar Pausaniia ne spune că lângă ruinele templului lui Apollo de la Hzsiae în Beotia se vedea încă în timpul său puţul cel sacru, despre care spuneau locuitorii din Beotia că în vechime cine bea de acolo căpăta darul profeţiei.
Scrierile străvechi menţionează despre acest templu primitiv al lui Apollo de pe insula Leuce că era – Biserica cea mare cu 9 altare sau Mănăstirea Sfântă, descriind-o astfel: pereţii acestei mănăstiri sunt făcuţi din lemn de tămâie, uşile de alămâie, iar pragurile sunt de alămâie ori de marmură. Ea are 9 statui şi 9altare, e cu 9 uşi, cu 9 uşiţe, cu 9 ferestre, cu 9 ferestruţe, cu 9 praguri, cu 9 prăgurele, cu 9 scaune, cu 9 scăunele, şi în ea ard 9 lumânări. Conform unui alt text: mănăstirea are 9 stâlpi de ceară, 9 de tămâie şi 9 făclie. Ea este foarte veche pe dinafară este acoperită cu muşchi, iar pe dinăuntru aurită. Ferestrele sunt în partea de răsărit către Sfântul Soare. Uşile spre mare, usciorii sunt de făclie, iar în partea de deasupra este cu zăbrele sus la stele. Altariul este de mărgărint. Jeţurile sunt de aur, iar scaunul cel mare are 9 picături de soare.
Mănăstirea şi scaunele sunt scrise şi înăuntru este plină de prăpori. Întreaga mănăstire e ca un mândru soare. Lângă mănăstire se află un lac de mir şi un pârâu de vin, în care se scaldă şi se iordăneşte Bunul Dumnezeu şi bătrânul Crăciun, iar după ce se scaldă şi după miruire ei se îmbracă în alte veşminte. Calea de la malul ostrovului şi până la mănăstire se numeşte Cărăruica raiului.
Ruga sfântă este multă şi lungă tare, seara, noaptea şi în zori de ziuă. Şi ea se de săptămâni de către 9 popi bătrâni, de 9 patriarhi şi de 9 logofeţi (cântăreţi). Când era slujba cea mare de la această mănăstire albă, atunci vin aici toţi sfinţii, sosesc corăbii încărcate de îngeri şi vine în corabie însuşi Dumnezeu. Scaunele, pe care şed în mănăstire Bunul Dumnezeu şi ceilalţi sfinţi, se numesc veri de aur.
Acest lăcaş apare maiestuos nu numai prin splendoarea lui incomparabilă, dar şi prin dimensiunile colosale ale construcţiei sale. Mănăstirea Albă este atât de vastă încât cuprinde o lume întreagă şi este cu turnul până la nori. Ea mai poartă numele de Mănăstirea Domnilor, ceea ce este în deplină concordanţă cu ceea ce a afirmat Hecateu că preoţii de la templul hiperboreenilor sunt fiii şi descendenţii regelui Boreas. Biserica avea 9 altare pentru 9 divinităţi puternice cereşti, iar ruga sfântă se făcea de către 9 preoţi şi 9 patriarhi (preoţi superiori) ai fiecărei divinităţi. Această credinţă religioasă în 9 zei principali era dogma unei tradiţii precreştine. Cele 9 altare şi cele 9 statui erau consacrate lui Bunul Dumnezeu fiu, care este una şi aceeaşi cu Bonus deus puer sau Bonus deus puer phosphorus (aducătorul luminii), epitete date zeului Apollo, al cărui cult se afla răspândit în ţările Daciei şi în epoca romană mai ale la Apulum, marele oraş, care poartă numele lui Apollo. În tradiţiile arhaice, dar şi în tradiţiile latine Apollo era identificat cu Soarele, această divinitate mai era invocată şi sub numele de Ilion, adică Soare în limba greacă.
Legendele atribuie Mănăstirii Albe o origine divină, fiind construită chiar de zeul Soare sau Apollo, dar această legendă mai era foarte cunoscută şi răspândită în ţinuturile greceşti. Locuitorii de la Delphi, după cum spune istoricul Pausania, povesteau că Apollo a trimis la hiperborei o biserică, pe care o făcuse albinele din ceară şi din planta numită mac. Acest templu al hiperboreilor era atât de vechi încât începuturile sale ajunseseră să fie mitice în perioada greacă, iar, pe de altă parte, strălucirea şi sfinţenia sa rămăseseră legendară, chiar şi la locuitorii de la Delphi. Legendele au stabilit cu certitudine că renumitul templu al zeului Apollo sau al Soarelui de la hiperborei, care a strălucit cu atâta glorie în lumea preistorică, se afla în insula Albă din Marea Neagră care se afla chiar lângă gurile Dunării.
Hiperboreii constituiau, în acea epocă, cel mai religios, cel mai avut şi cel mai avansat popor al lumii din perioada antichităţii. Acest ilustru templu al lui Apollo de la gurile Dunărei de jos a avut un rol imens în istoria civilizaţiei Europei orientale. El a fost templul mamă al celebrelor locuri de adoraţie a lui Apollo din Delos şi din Delphi. Influenţa sa culturală s-a extins peste toată Grecia continentală şi insulară, peste părţile de apus ale Asiei Mici, în Africa, peste Egipt, iar la nord şi la apus peste Sciţia, dacia şi ţinuturile Germaniei numite în antichitate Celtica.
De la acest templu pelegrinau în continuu spre ţările de la miazăzi apostolii şi profeţii li Apollo. La el veneau din oraşele meridionale căpeteniile cultului apolinic şi alte cete de credincioşi inspiraţi de această religie, ceea ce se exprimă în mod simbolic prin legendele vechi de călătorie a lui Apollo la hiperborei. Această metropolă religioasă de la gurile Dunării a fost şi u mare centru de cultură teologică şi literatură. De aici au provenit profeţii şi poeţii Olen şi Abaris, care pe lângă propagarea religiei apolinice, au introdus în Grecia cele dintâi începuturi ale poeziei, sentinţele oracolelor şi forma hexametrică a versurilor.
Boeo, o poetă, din provincia Phocis, spune într-un imn de-al său că Oracolul din Delphi a fost întemeiat de nişte oameni veniţi din ţara hiperboreilor, iar cel mai învăţat om al hiperboreilor se spune că se numea Olen, profet al lui Apollo. El este se consideră ca fiind cel mai vechi poet hieratic, pe care-l cunoaşte literatura greacă. El fiind cel care a compus mai multe imnuri sacre, în care celebra pelegrinările hiperboreilor în insula Delos. Apollo din delos, din Delphi, din Atena şi din ţinuturile Greciei, nu este un zeu grecesc, nici egiptean, ci o divinitate cu legende, cu dogme, cu ritualuri hiperboree.
Patria hiperboreilor era, după cum au relatat autorii epocii, în părţile de nord ale Dunărei de jos şi ale Mării Negre. După Pindar, (sec. VI î.e.n) cel mai erudit poet al antichităţii greceşti, hiperboreii erau locuitorii de pe ţărmurile Istrului sau ai Dunării de jos. Apollo, zeul cel mai mare şi mai popular al antichităţii, ai cări preoţi, profeţi, descântători şi pelegrini cutreierau toate drumurile ce duceau de la hiperborei până la Delos, ale cărui imnuri răsunau în toate templele, la toate sacrificiile şi pe toate căile sfinte; acest zeu iubit şi puternic al lumii vechi, după ce construieşte cu Neptun şi cu muritorul Aeac zidurile cetăţii Troia se întoarce, după cum spune poetul Pindar, în patria sa de la Istru, adică la hiperborei.
Templul lui Apollo hiperboreul sau Mănăstirea Albă de la gurile Dunării a avut destin mare în lume. Cu toate că în realitate soarele nu răsărea din această mică insulă a Mării Negre, după cum afirmă poeţii greci, aici a fost locaşul cel sfânt al primilor zori ai civilizaţiei europene.
Un alt monument important din această insulă s-a considerat a fi mormântul lui Ahile.
Pliniu cel Bătrân, care a fost considerat a fi fost cel mai erudit bărbat al romanilor, spune foarte clar că: tumulul sau mormântul lui Ahile se află în insula ce este consacrată dânsului, numită insula Achillis sau Achillea departe 50 de mile romane de la Delta Dunării şi că tot acolo se află construit un templu consacrat acestui erou.
Geograful grec Dionisie Periegetul din Bitinia, care a trăit în perioada Împăratului Domiţian, scrie următoarele: Deasupra părţii din stânga Pontului Euxin în drept cu Borystene se află în mare o insulă foarte renumită consacrată eroilor şi care este numită Leuce, fiindcă fiarele sălbatice, ce se află acolo sunt albe. După cum se spune, acolo în insula Leuce se află sufletele lui Ahile şi ale altor eroi, care rătăcesc prin văile lipsite de oameni ale acelei insule.
Cultul lui Ahile din insula Leuce a avut o mare răspândire în toată antichitatea greco-romană nu numai în marile centre comerciale ale Mării Negre, dar şi în diferite porturi şi oraşe maritime ale Adriaticei, ale căror interese comerciale erau strâns legate de avuţiile Mării Negre. Ahile din insula Leuce a fost venerat până târziu în epoca romană, ca domnul şi stăpânitorul Mării Negre şi protectorul special al navigaţiei din această zonă. În insula Leuce veneau corăbierii Mării Negre, unii ca să depună obolul benevol ori silit, drept vamă, pe altarul celui care purta titlul de pontif sau suveran al Pontului Euxin, alţii ca să scape de furtunile cele groaznice şi de ceţurile cele întunecate din această zonă, iar alţii ca să adreseze rugăciuni zeului Ahile, pentru întoarcerea fericită din apele neospitaliere. Aceasta reprezintă prima epocă a comerţului viu de pe Marea Neagră, epocă în care insula Leuce apare cu drepturi suverane asupra Pontului, dominând navigaţia şi traficul produselor de pe această mare şi extinzându-şi influenţa asupra principalelor oraşe din arhipeleag. Se mai spune că în insula Leuce se găseau ape vindecătoare.
Din cele expuse, din relatările lui Arctinos, din datele precise transmise de Pliniu şi Mela, din cultul atât de sacru al lui Ahile din insula Leuce, rezultă într-un mod foarte convingător că cenuşa acestui mare erou al perioadei troiane a fost adusă şi depusă pe insula Leuce. Aici a fost cunoscut până târziu tumulul sau mormântul său.
Într-un mod uimitor această mică insulă care cândva a fost un focar de spiritualitate şi de cultură, astăzi nu mai este decât un loc în care bat vânturile şi în care omul vine rar, doar pentru ca să o păzească. Misterele trecutului învăluie această insulă care parcă doreşte să ne spună cât mai multe despre perioadele sale de înflorire şi despre oamenii excepţionali ce au trăit pe teritoriul ei cândva. Un loc atât de sacru, atât de încărcat de istorie, dar atât de puţin cunoscut?Atât de puţin mediatizat?
Poate că arheologii ar mai putea recupera câte ceva din relicvele vechiului templu şi ar putea face să reînvie măcar o foarte mică parte din acel glorios trecut. Cum de s-a aşternut atâta uitare pe acest teritoriu? Cum de nu s-a mai păstrat aproape nimic din acea perioadă glorioasă şi înfloritoare.
Insula Albă ar vrea să ne spună multe lucruri, dar noi suntem cei care trebuie să fim capabili să o ascultăm şi să primim mesajul ei de dincolo de timp. Oare ne mai poate rezerva surprize?

duminică, 11 iulie 2010

MODUL DE FOLOSIRE A SIMBOLURILOR



Totul este semn. A trece de la semn la lucrul semnificat înseamnă a pătrunde în profunzimile tainice ale lumii, care îl revelează pe Dumnezeu. Andre Malraux


Simbolul este un intermediar între Cunoaşterea inexprimabilă, aflată dincolo de cuvinte, şi conceptualism, întelegerea intelectuală. Asemeni poeziei, simbolul permite exprimarea prin imagine a ceea ce nu poate fi formulat verbal. Prin intermediul studiului
unui simbol putem „să ne branşăm direct” la sursa Cunoasterii, proces adeseori numit intuitie. Acest mod de functionare face sa intervina mai mult decât rationamentul. El are nevoie de o deschidere, o largire a câmpului de cunostinte care permit exprimarea unei sensibilităţi subtile.
Minţile simple tind să pună semnul egalităţii între simbol şi ceea ce reprezintă el, să atribuie lucrurilor şi evenimentelor unele din calităţile exprimate de cuvintele pe care le-a ales artistul pentru a discuta aceste noţiuni, în urmărirea propriilor lor ţeluri.
Energia simbolului depozitată în minţile şi trupurile fiinţelor umane, este o energie potenţială ce se eliberează şi se transmite pe o linie întreagă de simboluri, desfăşurată cu grijă în aşa fel încât să evite raţionalismul şi să ascundă cât mai bine adevărul.
Simbolismul se regăseşte cel mai bine în riturile şi ritualurile religiei. Acele „frumuseţi ele sfinţeniei“ întăresc credinţa acolo unde ea există deja, iar unde nu există credinţă contribuie la convertirea oamenilor.
Simbolurile sunt chei care ne ajută să accesăm energii cosmice, dar dacă satisfac doar simţul estetic, simbolurile nu garantează nici adevărul, nici valoarea etică a doctrinelor cu care au fost asociate în mod absolut arbitrar. A fost dovedit un fapt istoric că frumuseţile sfinţeniei au fost concurate deseori şi chiar depăşite cu frumuseţile lipsei de sfinţenie. În perioada în care a trăit Hitler, de exemplu, mitingurile anuale de la Nürnberg erau adevărate capodopere ale artei rituale şi teatrale.
John Keats spunea - „Frumuseţea este adevăr, iar adevărul frumuseţe“,din păcate această identitate există doar la nivele foarte înalte ale cunoaşterii spirituale.
În artă principiul simbolului disproporţionat de fascinant este înţeles foarte clar. Nu există capodopere deoarece capodoperele se adresează unui public restrâns, ci doar o amalgamare inteligentă şi atrăgătoare de simboluri menite să atragă un public cât mai larg. Cei cărora le place această artă, mediocră de altfel, dar de un foarte mare impact vizual, pot să agreeze şi produsele cu care este asociată ea şi pe care le reprezintă în mod simbolic.
Un alt simbol disproporţionat de fascinant este reclama muzicală. Cântecele comerciale sunt o invenţie recentă, dar cântecele teologice şi de cult, adică imnul şi psalmul, sunt la fel de vechi ca şi religia. Cântecele militare sau marşurile sunt la fel de vechi ca şi războiul, iar cântecele patriotice, precursoarele imnurilor naţionale, au fost în mod neîndoielnic, folosite pentru a promova solidaritatea în grup. Pentru marea majoritate a oamenilor muzica este atrăgătoare în sine, dar mai mult decât atât, melodiile tind să se insinueze în mintea ascultătorului. O melodie poate stărui obsedant în memoria omului pe tot parcursul vieţii sale. O afirmaţie sau o judecată de valoare total neinteresantă, luată în sine nimeni nu-i va acorda atenţie, dar dacă vom pune cuvintele pe o melodie atrăgătoare şi uşor de memorat, imediat ea va deveni un şlagăr, iar cuvintele vor dobândi o mai mare putere. Mai mult, cuvintele vor avea tendinţa de a se repeta în mod automat ori de câte ori auzim melodia sau ori de câte ori ea ne va reveni spontan în memorie.
Studii complexe în domeniul psihologiei au constatat că există o mare legătură între puterea sunetului şi reflexul condiţionat. S-a constatat de asemenea, că oboseala sporeşte sugestibilitatea şi astfel putem descoperi de ce printre alte motive sponsorii comerciali ai programelor de televiziune preferă orele de seară pentru a-şi lansa reclamele comerciale. De asemenea, melodiile pot fi încărcate cu mesaje subliminale pentru a putea să aibă un impact mai mare asupra minţii ascultătorului sau telespectatorului. Cu ajutorul mesajelor subliminale masele largi se pot manipula fără ca ele să realizeze cu adevărat ceea ce li se petrece.
Peste pragul conştientului, una dintre cele mai eficiente metode de persuasiune non-raţională este ceea putem numi persuasiune prin asociere, adică la nivelul subconştientului se pot face asocieri imediate ale unor imagini cu un simbol, ce poartă în sine o asociere imediată cu un mesaj de valoare. Proiecţia subliminală, după cum s-a constatat, intensifică foarte mult emoţiile resimţite de public.
Sugestibilitatea este una dintre calităţile care variază semnificativ de la o fiinţă umană la alta. Factorii de mediu îşi au rolul lor în a determina o fiinţă umană să fie mai receptivă la sugestii decât alta, dar în mod sigur există diferenţe constituţionale în ceea ce priveşte modul de sugestionare a fiinţelor umane. Rezistenţa extremă împotriva sugestiilor este destul de rară, deoarece dacă ar fi astfel viaţa socială ar deveni foarte dificilă. Societăţile funcţionează cu un grad rezonabil de eficienţă deoarece majoritatea oamenilor sunt destul de sugestionabili. Idealurile democraţiei şi libertăţii se confruntă cu realitatea brută a sugestibilităţii omului. Oare libertatea umană este compatibilă cu un grad ridicat de sugestibilitate?