duminică, 20 iunie 2010

GÂNDIREA SIMBOLICĂ





Un nou mod de gândire? Revenirea la superstiţii? Sau, pur şi simplu, reîntoarcerea la un mod de gândire normal, adică la reintegrarea modului de gândire cotidian în modul logic, tradiţional de simţire, adică la reintegrarea SACRULUI în PROFAN.
Gândirea simbolică presupune înţelegerea sensului simbolurilor şi a imaginilor simbolice, adică a sacrului, a acelei părţi a cotidianului după care plângem că se pierede sau că se degradează, pentru că, de fapt, nu avem, încă, un mod clar de a gândi simbolic, adică un mod clar de a acţiona în concordanţă cu simbolurile ce se manifestă în cotidian.
Gândirea simbolică este punerea într-un a acord perfect a intuiţiei, cu realitatea manifestată, punerea în acord a regulilor bunului simţ interior, universal valabil deoarece este acea precunoaştere a noţiunilor de bine şi rău cu care fiecare fiinţă se naşte, cu cotidianul vieţii exterioare, adică reintegrează SACRUL în REALITATEA COTIDIANĂ.
Gândirea simbolică, se traduce prin decodarea simbolului sau a imaginii simbolice, fapt ce „sparge realitatea imediată” fără să o amputeze, revine la realitatea sacră integrată prin symbol, întregind valoarea unui obiect ori a unei acţiuni, printr-un sistem de analogii, care ne fac să ne întoarcem cu gândul la consacrata valoare polivalentă a simbolului.
Semnificaţiile simbolului ţes o reţea de nuclee semantice secundare, dar fiecare este integrat în nucleul central. Morfologia, aparent nesfârşită, a metafizicii unei imagini-simbol accentuează, la nivele profunde, un singur sens, un singur înţeles foarte clar, care se verifică în planul cunoasterii sistemelor simbolice.
Ceea ce spunea Mircea Eliade, că „moartea zeilor” nu antrenează dispariţia experienţei sacrului, acesta continuând să se reveleze si să se ascundă deopotrivă în simbol, impunându-l ca pe o problemă de limbaj. Iată cum simbolul este cel care ascunde, în mod imprevizibil, sacrul în profane şi-l ocultează.
Cuvintele îsi refuză sensul denotativ, actualizează sensuri enigmatice, iar astfel, prin înţelegerea simbolului şi un mod de gândire simbolică bine structurat, se învie şi autentifica experienţa supraraţionalului, a sacrului, pe care Mircea Eliade refuză să o numească straniu, asa cum a făcut-o Freud, sau miraculos, asa cum a făcut-o Todorov, ci o numeşte pur şi simplu Sacru.

Imaginea simbolica (Coloana nesfârşită,1970) este prezentă în teatrul lui Mircea Eliade, exprimând semnul alianţei dintre pamant si cer, dintre materie si lumina, care este marea taină a simbolului, a sacrului.
Despre taina simbolului, a sacrului Brâncuşi, ca instanţa ultimă din acest text dramatic, spune: „A fost destul de greu, şi mi-au trebuit multi ani până i-am dat de rost, a fost greu să răspund la prima întrebare: cum să fac, ca spaţiul şi lumina să te silească să te regăseşti pe tine însuţi?”, (…) „ …totuşi, dacă ştii cum să transformi materia prin lumină, problema e aproape rezolvată. Căci, nu era asta problema, maestre? - Cum să arăt mai convingător transmutarea materiei în lumină, astfel încât să precipit metamorfoza spirituală a celui care pătrunde in Monument ?”
Viaţa este la fel de fină şi de delicată precum o artă, ne spune Eliade, care ne mai spune: “Soţia este iubită de soţul ei nu doar pentru că este femeia iubită, ci pentru că ea este simbolul Sinelui soţului său, O Maitreyi!”- Sinele este acel loc, extatic, în care spaţiul şi lumina te fac să te regăseşti pe tine însuţi, iar femeia nu este decât oglinda bărbatului, simbolul materiei care oglindeşte mereu, extatic, conştiinţa – simbolul masculinităţii. De aceea, viaţa în cuplu ne duce cu gândul la fericirea arhetipală, de aceea în mod inconştient căutăm acea mare iubire în cuplu polar, care să transforme simbolul în realitate.
Această structură simbolică auto-iterativă, care se multiplică pornind de la o lege de generare se regăseşte şi în Fractali. Gândirea simbolică poate uşor să facă o analogie între simbol şi fractal.
Modelul fractalic presupune o structură auto-iterativă, care se multiplică pornind de la o funcţie (lege) de generare. Fractalul prezintă o multitudine de forme, dar toate sunt expresia legii unice pentru un anumit nivel pe care fractalul se manifestă.
Modelul fractalic poate avea succes prin efortul de a se identifica unitatea lumii în unitatea unei legi fundamentale, care permite apoi proceselor să se autogenereze.
Gândirea simbolică poate regăsi sacralitatea simbolică în întregul univers manifestat, astfel simbolul poate identifica unitatea lumii în unitatea unei legi fundamentale, care permite apoi sacrului să se autogenereze.

Gândirea simbolică exclude privirea "lineară", doar fotografică, a realităţii, iar acest tip de gândire se regăseşte ipso facto în structura psihicului uman, deoarece atunci când privim un corp omenesc nu vedem doar carnea şi organele, sau bolile şi rănile. Când privim corpul omenesc, nu vedem cu ochi omeneşti, ci vedem tiparele de energie. Nu vedem ţesuturile, sângele, bolile ţesuturilor, vedem energia care este dincolo de cea ce este fizic, ea este un symbol al sincronizării şi al ritmului universal în fiecare fiinţă umană.
Gândirea simbolică ne face capabili să vedem mai mult, să putem privi cu ochii fizici şi să putem vedea şi energiile foarte clar. Sunt energii pe care le vedem şi acum, iar odată activată gândirea simbolică, nu veţi vedea culori strălucind şi dansând, culorile în vor fi total altfel decât sunteţi obişnuiţi, dar veţi putea vedea şi simţi energiile.
Gândirea simbolică îi va ajuta să soluţioneze anumite controverse interioare, dar şi eterioare, pe cei ce încearcă să vadă energii acum, cei care încearcă să vadă doar culori, este ca şi cum ar încerca să vadă "linear", fotografic. Energia unei persoane nu este doar galben, verde şi roşu... sau o strălucire "aburindă" din jurul acelei persoanei.
Gândirea simbolică ne obligă să ne extindem conştiinţa, să ne deschidem unor probabilităţi ce există dincolo de realitatea noastră curentă. Vom vedea energiile precum un dans specific al energiei, ceea ce este mult mai mult decât simpla apariţie a unor culori. Este un fel de sunet care emană, dar nu genul de sunet pe care îl auzim cu urechile fizice, este un tipar care este emis. Vom vedea mai mult, vom trăi dincolo de realitatea obişnuită, fără a avea limitări doar la sistemul de referinţă din lumea 3D, vom vedea dincolo de ea.
Gândirea simbolică răspunde la teoria corzilor, la existenţa în simultaneitate a unor universuri şi realităţi multiple şi paralele. SIMBOLUL face legătura dintre imanent şi transcendent, între intenţie şi gând manifestat.
Gândirea simbolică comunică direct subconştientului, fiind acel paralimbaj care nu necesită folosirea cuvintelor, sau a mesajelor scrise... prin ea se poate comunica în moduri care fac ca Internetul să fie, de acum, ceva pueril.
Dar aceasta va cere să vă deschideţi şi să aveţi încredere în voi. Gândirea simbolică este dincolo de folosirea metode psihice, "paranormale", de putere. Cu ajutorul ei veţi începe să transcendeţi doar aspectul de putere, pentru că sacrul este dincolo de putere, veţi începe să înţelegeţi limbajul universal al semnelor, simbolurilor, imaginilor simbolice, veţi înţelege geometria sacră...şi multe altele.
S-ar putea să vă sperie puţin acum acest aspect, dar gândirea simbolică implică un salt cuantic şi o nouă energie, deoarece este necesar să învăţăm cum să lucrăm cu energia simbolurilor.
Prin Gândirea simbolică reîntinerirea şi vindecarea pot fi făcute foarte uşor, în mod sacru, fără a forţa nimic. Acesta este cel mai important atribut gândirii simbolice ce poate fi privită ca un salt cuantic, deoarece nu este necesară forţa brută, ci doar forţa gândului şi înţelegerea simbolului.
Această energie este disponibilă deja pentru cei ce sunt gata să înceapă să lucreze cu simboluri. Însă, toată lumea lucrează şi foloseşte deja simbolurile, dar fără a fi conştientă de efectele acestora. Este ca şi cum lucraţi deja cu o nouă energie, dar nu sunteţi conştienţi de implicaţiile acesteia.

Gândirea simbolică vă spune că nu este nevoie să aşteptaţi. Începeţi munca de înţelegere a simbolurilor acum, începeţi să fiţi cei ce predau noua învăţătură, cei ce scriu cărţi despre aceasta.
Gândirea simbolică pune bazele unui nou sistem educaţional, deoarece astăzi este atât de multă nevoie de aşa ceva. Începeţi să gândiţi simbolic şi să folosiţi simbolurile, iar după ce veţi începe acestea, observaţi ce se întâmplă cu energia abundenţei.
Gândirea simbolică, noua energie, vă va face să puteţi experimenta, un nou "profit cuantic" al manifestării. Pe măsură ce deveniţi mai curajoşi şi lăsaţi frica în urmă, ieşiţi "afară" spre noi întreprinderi şi aventuri.
Este momentul să începeţi să vă transformaţi modul de gândire şi astfel să realizaţi acel salt cuantic despre care vorbesc profeţiile... nu trebuie să aşteptaţi o dată anume. Începeţi să Gândiţi simbolic şi observaţi cum se schimbă totul. Iar, când lucrurile încep să se schimbe foarte repede, aparent se vor întoarce cu susul în jos... Nu apăsaţi pedala de frână. Nu aveţi tendinţa de a vă întoarce şi a vă ascunde. Rezistaţi tentaţiei de a pune piciorul pe frână. Lăsaţi totul să se întâmple. Veţi vedea schimbări incredibile în vieţile voastre, deoarece sacrul presupune şi spontaneitatea divină în manifestare.
Gândirea simbolică vă va permite să cunoaşteţi şi să experimentaţi în cotidian, ceea ce altă dată părea să ţină de paranormal. Simbolul este poarta cea strâmtă prin care se trece de la sacru la profane, de la individual la universal.

Căluşarii, un ritual dacic

Căluşul românesc a fost inclus de UNESCO, la sfârşitul anului trecut, pe lista capodoperelor imateriale ale omenirii, alături de 43 de alte datini şi obiceiuri străvechi din toată lumea.
Căluşarii reprezintă participanţii la dansul Căluşului, dans tradiţional românesc, prezent în timpurile vechi atât în Moldova cât şi în Transilvania, dar care astăzi mai este practicat doar în Muntenia şi Oltenia.
În mod tradiţional, dansul se execută în săptămâna dinaintea Rusaliilor, şi are scop tămăduitor, însă există documente istorice care atestă practicarea dansului şi cu alte ocazii, de exemplu, dansul executat de soldaţii lui Mihai Viteazul, “căluşerii”, ce se aflau sub conducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigismund Bathory în 1599, la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia.Cu origini necunoscute, pierzându-se în timp undeva prin epoca pre-romană, căluşul este considerat de specialişti cel mai vechi şi mai spectaculos dans popular românesc.Din păcate, prea puţini ştim ce poveste fantastică se ascunde în spatele acestui dans magico-mitic.Jocul căluşarilor este, nu numai cel mai „bătrân” dar şi unul din cele mai complexe dansuri autohtone, mesajul pe care ni-l aduce din acele vremuri fiind îmbrăcat într-un strai mitic şi arhaic.

Căluşul este un obicei românesc practicat de Rusalii şi ţine de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară: Căluş, Căluţ, Călucean. Unele piese din arsenalul căluşarilor poartă şi ele denumiri care amintesc de numele zeului (căluş, cal), înseşi mişcările dansului simbolizând tropăiturile şi comportamentul cabalin. Dansul căluşarilor pe lângă venerarea zeului este şi un prilej de adorare a strămoşilor deoarece, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de Vară. Ceremonialul în sine se pierde în negura timpurilor pelasge şi cuprinde taine care cu greu mai pot fi desluşite azi. De pildă, se ridică întrebarea: cine este zeul în onoarea căruia se dansează şi care se numeşte Căluş?
Nicolae Densuşianu ne spune, în monumentala sa lucrare „Dacia Preistorică”, că Poseidon, cunoscut de romani sub numele de Neptun, se bucura de o dublă onoare în cadrul religiei pelasge. El era considerat ca zeu al mării, dar şi primul care a domesticit calul l-a călărit şi l-a înhămat la care. Deşi Poseidon este cunoscut mai ales ca stăpân al mării, totuşi numele său, îl leagă mai mult de arta echitaţiei. Densuşianu ne tălmăceşte numele de Poseidon sub înţelesul de cel ce stă pe cal sau călăreţul. Iată deci cine este Căluşul, zeul patronimic al căluşarilor! Iar legătura căluşarilor cu Moşii ne dezvăluie faptul că Poseidon/Neptun este tot una cu Zal-moxe, Zeul Moş, Zamolxe, unicul zeu al lumii pelasgo-dace!
Desfăşurarea şi semnificaţiile ritualului
În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, căluşarii însoţiţi de lăutari se duc într-un loc secret din moşia satului lucru ce aminteşte de misteriile zamolxiene. Ei se îmbracă în haine obişnuite dar poartă cu ei şi costumele şi bâtele specifice. Excepţie face doar „Mutul” personificarea vie a Căluşului/ Poseidon. Vătaful sau conducătorul grupului de căluşari, poartă cu sine o prăjină de 4-5m,o năframă albă , aţă roşie, panglici din care este confecţionat mai apoi „steagul” căluşarilor. A se observa, că albul şi roşu sunt culori sacre ale dacilor, desemnând Gemenii Divini sau Dublul Zamolxe: Apollo şi Artemis.
La taina naşterii căluşului, operaţiune ce se mai numeşte şi Legatul Căluşului, nu iau parte decât căluşarii. Este momentul când se face Ciocul Căluşului, un lemn cioplit în forma de cap de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care sunt puse plante de leac dar şi nişte aţe cu măsura căluşarilor. Aceştia depun jurământul de credinţă faţă de ceată şi de zeu şi sunt iniţiaţi în noul rol prin săritul peste Căluş. Faptul în sine este o reiterare a vechiului ritual dacic de intrare a tinerilor în rândul unei confrerii războinice. Din acel moment ei se salută după formula „Halai sa”, nechează precum caii, mestecă usturoi pentru a protejaţi împotriva spiritelor rele.
Ceata se deplasează pe la casele sătenilor, practicând un dans magic, sacru şi profan în acelaşi timp, bazat pe mişcările calului. Pe parcursul dansului Ciocul Căluşului este purtat în traistă sau pe braţe doar de „mut” sau de „vătaf”, spectatorii neputându-l vedea doar câteva momente în care acesta este scos din traistă pentru a-l arăta gazdelor. Din nou o rămăşiţă de cult arhaic, întrucât Strabon ne spune” Zeul suprem dacic (Zamolxe- n.n) este fără nume , fără calificare”. Deci un soi de „deus otiosus” un Dumnezeu ascuns care se face cunoscut doar prin atributele sale devenite zei în mitologiile popoarelor care au luat contact cu pelasgo-dacii!
Principalul protagonist al dansului este „mutul” care-şi permite să nu asculte de vătaf, să pedepsească dansatorii care , prin absurd, ar greşi mişcările dansului. Spun prin absurd deoarece un asemenea ritual nu permite greşeala, greşeala aducând după sine ineficacitatea ritualului apotropaic (apărător). În cadrul ritualului Vătaful are rolul Marelui preot zamolxian căruia se supun toţi dacii inclusiv regele , daca nu era chiar el rege iar Mutu este Zeul însuşi din această cauză el putând să-şi permită a „nesocoti” voinţa vătafului! Căluşarii şi dansul lor colindă în ziua de Rusalii întreg satul ferind bătăturile în care joacă de spirite rele şi aduc belşug.
Marţea de după Rusalii, ritualul ia sfârşit prin „spargerea Căluşului”, după care căluşarii se duc şi îngroapă Ciocul căluşului într-un loc retras de unde-l vor scoate abia în anul următor cu ocazia unui nou legământ. Atât cele trei zile de desfăşurare a ritualului cât şi îngroparea Căluşului ne aduc aminte de legenda zamolxiană. Marele Preot Zamolxe, ne spune Herodot , confirmat de Strabon, s-a retras într-o peşteră unde a stat timp de trei ani iar dacii l-au jelit ca pe un mort. Această practică a retragerii din lume era necasară pentru naşterea doua oară. Iniţiatul murea pentru oameni pentru a renaşte în lumea spiritului fiind cunoscător al tainelor zamolxiene.
Dansul Calusarilor are multiple efecte si valente magico-ritualice.
• Transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea în timpul jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a blidului cu seminţe pentru însămânţarea ogoarelor
• Grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea tinerelor soţii care intrau în Hora căluşarilor de la sfârşitul jocului
• Vindecarea persoanelor „luate de Rusalii” prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu bâta de Mut sau Vătaf sau de la Căluşul supus unei morţi rituale, denumită „Doborârea Căluşarului”, la omul bolnav
• Alungarea Rusalcelor prin ameninţare cu bâta, prin practicarea unor scenarii războinice, folosirea unor plante magice, prin invocarea unor formule magice în timpul jocului de către căluşari şi prin gălăgia produsă de zurgălăi Şi chiotele scoase de căluşari în timpul jocului

Simbolism paleolitic

Există o paleoinformatică? Se poate vorbi despre existenţa unor cunoştinţe matematice în paleolitic? Se poate vorbi despre matematică la oamenii peşterilor?
Se pare că da, unii cercetători, arheologi, matematicieni au studiat picturile “matematice” rupestre, dar şi mesajele universale simbolice, matematice şi geometrice, din spaţiul carpato-dunărean şi nistrean.
Introducerea în acest studiu comparativ a explicării simbolurilor şi imaginilor simbolice, ale picturii parietale şi a celei de pe piesele de artă mobiliară din întregul areal euro-asiatic al răspîndirii lor în paleoliticul superior, este foarte folositoare cercetării fundamentale a informaţiei din acel trecut îndepărtat.
Este uimitor să aflăm că informaţiile din acea perioadă, realizate fie ca manifestare artistică sau mis¬tică, fie ca manifestare logico-simbolică, stiinţifică, pot deveni un cod de acces spre enigmatica menire a fiinţei umane, menire pe care, cei ce au trăit în paleoliticul superior o cunoşteau, dar pe care omul contemporan nu o cunoaşte.
Omul paleoliticului cunoştea sensul simbolurilor şi o matematică sacră, iar omul contemporan încă bâjbâie şi se întreabă comod despre – unde se tot ascunde sacrul?
Geniul omului din paleolitic, ca un model de recepţionare, pre¬lucrare, depozitare şi transmitere a informaţiei, a fost intuit şi descoperit mai recent şi de mulţi antropologi, printre care şi de Henri Delporte - vezi în mod special textul următor: “Printre numeroasele teorii ce au fost expuse, avem tendinţa de a reţine mai mult cele ce privesc comunicarea. Putem crede că în perioada Paleoliticului nu a existat nici o metodologie de comunicare, atât în timp cât şi în spaţiu. Tot ceea ce se ştia se putea încadra în tehnica sau practica magiei, sau în abordarea căii religioase, iar toate acestea au fost transmise prin diferitele forme ale tradiţiilor. Printre acestea, tradiţiile ce s-au transmis pe cale orală au jucat un rol esenţial, chiar dacă, apparent, spera de difuzie era temporal şi spaţial restrânsă. Traducerea prin imagine, simbol sau imagine simbolică, a cărei perenitate este foarte mare, a reprezentat un progress considerabil pentru ca aceasta să devină activă pentru homo sapiens sapiens. Ne rămâne doar umilinţa de a putea admite, că suntem departe, chiar foarte departe de a sesiza mecanismul simbolului, a imaginii simbolice şi de a putea avea acces direct la informaţia civilizaţiei din paleolitic”.

Marcel Otte şi M. Eliade au arătat că descoperirea unui adevăr iminent superior omului, care aparţinea “sacrului”, simbolului, a condus la crearea unor stricte reguli, codificate, respectate de toate comunităţile omeneşti.
“...Comportamentele universale, raportarea la simbolurile universale, formează o a treia sursă de informaţii despre paleolitic. Raportarea la universal s-a născut din întâlnirea spiritului cu simbolurile în căutarea metafizică a omului pentru a descoperi elementele naturale care rămân imuabile. El a experimentat, printre altele, orientarea astronomică prin utilizarea elementelor naturale arhetipale (apă, foc, eter, etc…)sau prin impregnarea spaţiului cu impresia produsă de viteză sau de culoare...” } şi transmise dintr-o mare vechime {F. Bordes, Leçons sur Pa¬léolithique, Paris, 1984}
Lucian Blaga - "primordialitatea umană nu înseamnă deloc inactualitate şi perimare."
Numărul în paleolitic - Apariţia semnului, a simbolismului abstract şi a imaginii simbolice este net superioară apariţiei săpăligii sau secerii,a lutului ars în cărămi¬dă sau a ceramicii, a păstoritului, a metalurgiei şi, chiar, a zborului în cosmos.
Ce înseamnă un punct, două puncte, trei puncte? Ce valoare poate avea un simbol? Ceva care poate să denumească stele, lupi, munţi, rîuri, gîze, floricele … dar şi altceva, cu totul altceva - numere, numere şi nimic altceva decît numere- adică simboluri, simboluri, nimic altceva decât simboluri.

Simbolism dacic - Şinca Veche

Un vechi lăcaş de cult se află la Şinca Veche, în cotul format de Munţii Făgăraş şi Perişani, la 45 km de Braşov şi 22 km de Făgăraş.
Mulţi au auzit de Templul Ursitelor unde se petrec fenomene paranormale. Vin oameni din toată ţara să se reculeagă şi să-şi pună o dorinţă.
La începutul secolului au fost descoperite, in templu de la Şinca Veche, cristale. S-a presupus că acestea erau folosite de preoţii daci.
Templul este de fapt o mică grotă, care nu este mare, dar impresionează. Turnul interior, pe unde intră lumina zilei, este înalt de 10 metri. Pe pereţi apar simboluri şi imagini simbolice. Mai precis, în limbaj contemporan, simbolurile celor două principii cosmogonice, Yin şi Yang, împreuna cu steaua lui David.
Există şi o sculptură, iar arheologii şi cei care au cercetat templul s-au întrebat cui aparţine faţa cu trăsături ferme, imberbă, sculptată în templu, dacă este al lui Christ, Zamolxis sau a unei alte zeităţi. Parapsihologii au ajuns la concluzia că locul are o mare încărcătură spirituală, şi se poate spune că în acel loc se manifestă puteri supranaturale. De exemplu, cei care au vizitat lăcaşul, au constatat ulterior, că au vise premonitorii.
Se spune că Vechiul templu datează din epoca precreştină. De altfel, în apropierea grotei a existat o mică aşezare dacică, despre care arheologia poate spune mai multe. În secolul al XVIII-lea, în grotă exista o biserică ortodoxă. Aceasta a rezistat ca locaş de cult creştin numai până în anul 1761, dar, dată fiind redescoperirea încărcăturii spirituale a acestui loc şi acum, din cind in cind, de ţin slujbe ca într-o biserică creştină.

În acelaşi context putem vorbi despre -TRIUNGHIUL DACILOR.
Cercetatorii au dovedit ca sanctuarele dacice sint pozitionate in virfurile unor triunghiuri dreptunghice. (Adică, vechii daci cunoşteau principiul spiritual al Regulii triangulaţiei.)
Filosofia dacilor se regăseste in modelul matematic al sanctuarelor de la Sarmisegetusa si Racos. Dar si in triunghiurile de aur pe care le formeaza constructiile raspandite pe teritoriul Daciei. Stramosii nostrii si-au construit tara topografic si geometric proiectind pe pamint cerul instelat. Au construit cu ziduri de piatra bine prelucrate cetati pe virfuri greu accesibile in munti. S-au spus ca aceste ziduri erau cetati de aparare. Dar cisternele cu apa, hambarele cu grine, sanctuarele si locuintele sint dincolo de aceste ziduri. Dacii aveau cunostiinte solide de astronomie.
Dacă unim aceste vârfuri de munţi, obţinem triunghiuri dreptunghice, aşezate după un algorim cosmic.
Pentru a ne reîntoarce la plăcuţele de plumb de la Sinaia, acestea menţionează diferite localităţi dacice. Se poate constata că morfologia limbii folosită la redactarea plăcuţelor de plumb nu este indo-europeană. Simbolurile de pe plăcuţe nu aparţin tradiţiei indo europene cunoscute, prin urmare, se poate afirma că limba ce folosea acele simboluri nu este indo-europeană.
Numele de locuri – dacice, dar şi străine –din acele plăcuţe, sunt: Arrubium, Dinogetia, Genucla, Carsium, Cumidava, Napoca, Sargetia, Sarmizegetusa, Segesta, Sirmium, Ziridava. La acestea se adaugă Căpalna, identificată in secvenţa copono, foarte frecventă în texte, dar care, prin apariţia sa şi in textele ce provin din Dobrogea, ar trebui să aibă totuşi valoarea unui substantiv comun; sau, dacă este intr-adevăr un toponim, Copono = Căpâlna, aşezare de pe valea Sebeşului, trebuie să fi avut o semnificaţie aparte chiar pentru geţii dobrogeni.
Formele sub care apar aceste nume sunt uşor diferite de cele atestate în izvoarele arheologiei. Ainrubio (toponim de origine probabil celtică) consemnat Arrubium in izvoarele latineşti, cu un grup consonantic posibil genuin nr, asimilat in latină. Comieodabo este mai aproape de Comidava lui Ptolemeu decat de cumidavensium dintr-o inscripţie recentă - lucru firesc dacă ne gandim că acea inscripţie era scrisă in latină, de un roman, care percepea altfel sunetele din limba băştinaşilor.

BIBLIOTECA DE TĂBLIŢE DACICE DE LA SINAIA

Tăbliţele de la Sinaia sunt plăci de plumb, ce constituie un corpus de peste o sută (posibil chiar peste două sute) de inscripţii in relief, scrise într-o limbă necunoscută, cu caractere predominant greceşti şi cu ilustraţie bogată, cu referinţe la civilizaţia geţilor şi a dacilor. Piesele au fost fotografiate in timpul celui de-al doilea război mondial de către Dan Romalo, in subsolul Muzeului de Antichităţi din Bucureşti, la iniţiativa de publicare a arheologului Ioan Nestor. Se spune că piesele ar fi apărut în muzeu în vremea lui Grigore Tocilescu, deci undeva la cumpăna dintre secolele 19 şi 20. Nimeni nu s-a îndoit vreodată de neautenticitatea lor, nimeni nu le-a publicat, nu le-a studiat nici un cercetător. Nu au beneficiat niciodată de inventariere sau de o menţiune cât de sumară în vreo lucrare. Piesele au dispărut cu timpul (eforturile lui Dan Romalo de a le regăsi, în anii ’80, au eşuat). Au reapărut (nu se ştie de unde) 35 de exemplare în anul 2002, aflate acum la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti.
Două piese se află în posesia Mănăstirii Sinaia, iar alte câteva, de dimensiuni mai mici şi din materiale diverse, se află în colecţii particulare sau în muzee din ţară.
Nu se ştie de unde provine acest corpus, dar tradiţia orală susţine că piesele de plumb ar fi fost turnate în ultimul sfert de veac 19 din ordinul regelui Carol I, după originale de aur, descoperite într-un tezaur în Poiana Văcăriei, unde urma să se sape fundaţia Castelului Peleş.
Probabil după înfiinţarea Muzeului de Antichităţi (în 1881), copiile au fost transferate la Bucureşti. Însă singurul lucru pe care îl putem afirma cu destulă certitudine este acela că piesele de plumb aflate astăzi la Bucureşti provin de la Sinaia, informaţie transmisă prin tradiţie chiar în Institutul de Arheologie, după cum ne-a certificat directorul institutului, acad. Alexandru Vulpe, pentru că însuşi Vasile Pârvan ştia de aceste piese şi de provenineţa lor din Sinaia.
În anul 2003 Dan Romalo a valorificat o parte din fotografiile făcute in volumul Cornică apocrifă pe plăci de plumb?, la editura Arvin Press, reeditat in 2005 sub titlul Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?, la editura Alcor.
Analizele întreprinse pe o singură piesă, piesa 023, la Oxford, de către dr. Peter Northover, au lăsat discuţia deschisă, au arătat că plumbul din această piesă este asemănător, aproape identic, cu cel dintr-o scoabă dacică autentică, scoasă din zidul cetăţii Sarmizegetusa şi folosită ca martor (ROMALO 2005: 291-292). Lipsa fondurilor destinate unor analize avansate pe toate piesele păstrate, ne impiedică să ajungem la concluzii mai clare.
Specialiştii de la Monetăria Statului, pe care i-am consultat, au apreciat, pe baza unor detalii tehnice, că este vorba mult mai probabil de copii făcute in grabă după nişte originale, decat de creaţii moderne.
In momentul de faţă nu există nici un program oficial de studiere, sau cel puţin de protejare a pieselor, care sunt, in continuare, neinventariate şi prost păstrate. Lipsa de interes a oamenilor de ştiinţă, fie ei lingvişti ori istorici, şi a instituţiilor in grija cărora ar trebui să se afle studierera acestei arhive, este dublată de entuziasmul unor "traducători" fantezişti, lipsiţi de o minimă pregătire in domeniu, care discreditează in mod regretabil subiectul.
Pentru mai multe detalii legate de istoria acestor plăci consultati cartea jurnalistului Dumitru Manolache, Tezaurul dacic de la Sinaia: legendă sau adevăr ocultat?
"Din motive atât lingvistice cât şi arheologice presupunerea că limba vorbită de geto-daci era de origine indo-europeană se impune cu cvasi-certitudine. Totodată se adoptă şi ipoteza de lucru - neverificabilă direct şi neacceptată de marea majoritate a romaniştilor - că limba romană primitivă s-a dezvoltat direct din geto-dacă (s.a.), sub puternica presiune a latinei populare. In aceste condiţii criteriul etimologic amintit mai sus va fi aplicat in sensul segmentării textelor de pe plăci in cuvinte care să prezinte un maximum de asemănare, atat ca formă cat şi in sensul atribuit, cu cele din limba romană in primul rand (...)" (ROMALO 2005: 41).
Argumentele aduse in sprijinul asemănării intre cele două limbi (şi, implicit, a anulării ideii de romanizare lingvistică aşa cum este concepută ea de majoritatea filologilor) sunt preluate de la N. Densusianu şi, in opinia noastră, nici unul nu stă in picioare. De pildă, faptul că poetul Ovidiu se plange la un moment dat că a uitat să mai vorbească şi să scrie latineşte, şi că se teme să nu se fi strecurat in poemele sale cuvinte barbare, nu probează sub nici o formă o asemănare intre cele două limbi.
După şase ani de exil in care nu a avut cu cine să vorbască in limba sa maternă, este absolute normal ca poetul să nu mai fie sigur de limba sa. Fenomenul se petrece cu orice om plecat mai mulţi ani intr-o ţară străină, şi care nu-şi mai foloseşte deloc limba maternă. In plus, cei care invocă acest vers, uită să amintească şi versurile in care Ovidiu se plange că nimeni nu vorbeşte latineşte la Tomis şi că e nevoit să se inţeleagă cu localnicii prin semne, sau pe cele in care susţine că, după mai mulţi ani de şedere intre barbari, a ajuns să le inveţe limba.
Putem să mai pomenim inscripţia latinească in care este menţionat un INTERPREX DACORUM, care probează existenţa unor translatori folosiţi de romani pentru a comunica cu dacii, iar exemplele pot continua.
Ovidiu mai scrie şi despre masageţi pe care îi găseşte la Dunărea noastră, în Dacia:
Praefuit his, Graecine, locis modo Falccus; et illo
Ripa ferax Istri sub duce, tuta fuit.
Hic tenuit Massas-getes in pace fideli,
Hic arcu fisos terruit ense Getas; [23]
[„Mai ieri in aste locuri era mai mare Flaccus:
Sub dansul n-aveai teamă la Istrul cel barbar,
Căci el sub ascultare ţinu aice lumea
Şi-nspăimantă pe geţii ce se incred in arc.”
Ovidiu, Opere, Editura Gunivas, 2001, p. 1014.]
Dionysios Periegeta (an. 30 d.Hr.) vorbeşte despre vecinătatea cu vitejii alani: Δακων τε ασπετος αια, και αλκηεντες Αλανοι adică: A dacilor nemăsurat pămant şi vitejii alani.

Simbol si civilizatie dacica- tablitele de la tartaria

Marile civilizaţii, s-au dezvoltat, au inmugurit si au inflorit, pe vaile generoase ale marilor fluvii: civilizaţia Egipteana pe Nil, cea Mesopotamiana intre Tigru si Eufrat, cea Chineza pe Fluviul Galben, cea Indiana pe Ind si Gange, iar civilizatia Europeana, pe Valea Istrului (Danubiului).
Foarte mulţi istorici, cercetători, arheologi, specialisti, recunosc si subliniaza ca, noi, "suntem leaganul civilizatiei Proto-Europene", şi, că suntem "coloana vertebrala a istoriei lumii contemporane".
Numeroase descoperiri arheologice, cercetari in domeniu, manuscrisele anticilor, sunt dovezi de necontestat, exista desigur si opinii care contrazic unele aspecte cu privire la radacinile civilizatiei Europene, dar, toate admit bobul de adevar, acela al continuitatii
noastre pe aceste meleaguri, din nefericire, documentele scrise fiind foarte putine, dar, exista inca.
În Transilvania, în localitatea Tărtăria din judetul Alba, intre Alba Iulia şi Orastie (facand parte din cultura Turda asemanatoare culturii Vinca), cercetatorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit, in 1961, trei tăbliţe de lut, dintre care două sunt acoperite cu reprezentări stilizate de animale, copaci şi diferite obiecte.
Cea de-a treia, de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărţite prin linii. Observând similitudini între tăbliţele găsite la Tărtăria si scrierile de pe tăbliţele sumeriene de la Uruk şi Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la sfârşitul mileniului IV şi începutul mileniului III i. Hr., specialiştii români au luat în considerare ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri stravechi.
Tăbliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene, fiind datate în prima jumătate a mileniului IV i.Hr. Pentru că ele reprezintă scrieri, Tăbliţele de la Tărtăria sunt cele mai vechi scrieri găsite până-n prezent.
Tăbliţe asemanatoare au fost gasite in colina de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, intr-un nivel neolitic, dar acestea corespund mileniului III i.Hr.
Tablitele de la Karanovo sunt reprezentate de cateva sigilii de lut dintre care unul - rotund, cu diametrul de 6 cm - are gravate semne pictografice si este impartit in patru sectoare clar delimitate, la fel ca tablita discoidala de la Tartaria.
La Gracianita, localitate din nord-vestul Bulgariei s-au gasit doua platouri de dimensiuni reduse; pe fundul uneia dintre ele se poate recunoaste reprezentarea schematica a unei finite omenesti sau divinitati, iar cel de-al doilea releva o decoraţie care este o formă de scriere apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo şi de pe una din tăbliţele de la Tărtăria.
Unii cercetători sau entuziaşti, pe baza celor trei descoperiri mai vechi decât scrierea sumeriană, au ridicat ipoteza ca scrierea sub forma pictogramelor a apărut mai întâi in sud-estul Europei si nu in Mesopotamia, teorie puternic criticata in arheologia mondiala. De asemenea, exista ipoteza ca aceste piese ar fi ajuns in Transilvania datorita unor contacte economice sau de alta natura cu Orientul Apropiat desi datarea tablitelor este mai timpurie cu un mileniu fata de aparitia scrisului in Orient.
Localitatea Tărtăria, este situată la poalele versantului nordic al Munţilor Sureanu, in judeţul Alba. În jurul acestei aşezări, s-au găsit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal şi ale omului de Cromagnon.
Descoperiri asemănătoare celor de la Tărtăria, au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice de la Turdas (cultura Turdas). Cercetătorul şi arheologul român, clujeanul Nicolae Vlasa, descoperă în anul 1961, într-un mormânt antic la Tărtăria două tăblite care sunt inscriptionate si initial datate intre anii 4500-200iH.
Specialistii spun ca identitatea comuna este cunoscuta sub denumirea de Cultura Turdas-Vinca, raspandita in Banat si Oltenia, in sudul Serbiei, in SE Ungariei si NV Bulgariei dar, si in alte tari si continente mai indepartate. Inscripţiile de pe tăbliţele de la Tărtăria, conţin un text de dinaintea scrisului Sumerian (considerat a fi fost cel mai vechi din lume ), iată şi textul:
"NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I". Ordonarea grafemelor (cercetatorul Constantin Bărbulescu) duce la enuntul: "NUN-KA-SU-GULA-P/atesi/-L/ugal/-IDI-M/e/-KAR-A-I", enunt care se traduce astfel: " Orasul arbore de la locul de acces ( gura ) sub mana zeitei Cula-Marea Vracita, Doamna care reda viata, zeita patroana a medicinii si tamaduitoare a capetelor negre (sumerienilor), Printesa omului cel mare si integru (rege, zeu), care stie sa proclame reguli lângă canalul ( râul ) cu apă ( Mures ) ".
Scrisul de la Tartaria este considerat a fiind, cel mai vechi scris din lume, deoarece precede scrisul sumerian cu cateva mii de ani. Tartaria a fost prima resedinta regala din lume, datarea unora din cercetatori a tablitelor, se situeaza intre anii 7000-7500 dinainte de Hristos. Asa cum stim deja, in vremuri indepartate, Dacia a fost Leaganul Suprem al Spiritualitatii Universale, recunoscute fiind invataturile belaginelor, credinta in nemurire (moartea este o trecere, un prag care desparte, delimiteaza lumea cunoscuta de cea necunoscuta, ca un spatiu intre Sacru si Profan ), Cultul Cavalerului Trac - ca o prima apropiere a spiritualităţii păgâne de creştinism, prin reprezentarea sa ca imagine şi simbol - Cultul Lupului, Cultul Cerbului, Cultul Ciutei Sfinte, " o ţară tristă învăluită în promoroacă, predestinată a renaşte".
Există scrieri sub forma cronicilor, scrise de arhiepiscopi şi regi ai Spaniei, care admiră si venereaza Dacia sau Gacia, pe "enigmaticul Zamolxen, de care povestesc istoriile ca a fost minunat de intelept in filosofie ", este admirat " Dicineo ( Deceneu ) care " i-a invatat pe goti cam toata filosofia si fizica si teoria si practica si logica si randuiala celor douasprezece semne si cursul planetelor si cresterea si descresterea lunii si mersul soarelui si astrologia si astronomia si stiintele naturale, si teologia.." , este descrisa istoria amazoanelor " care nu erau chiar atat de rele precum se zicea, erau nobile si foarte pricepute în mânuirea armelor..... chiar si Sfantul Isidor a celebrat faptul ca "Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit sa slujeasca supusa si sa primească jugul triumfului getic."

joi, 17 iunie 2010

Izvorul minunilor - un brand care a reusit prin reclama si simbolistica folosit[ inteligent




Anumite produse reusesc sa intre pe piata si sa aiba succes, pentru ca reclama care i se face este realizata inteligent si cu niste simboluri foarte puternice care sa impacteze subconstientul intr-un mod nebanuit de consumatori, dar binecunoscut de cei care realizeaza reclamele.
Publicitatea oferă vise, dar se si transformă în vis. Universul publicitătii este unul al basmelor si al legendelor, un univers al descompunerii timpului si spatiului, un univers al arhetipurilor simbolice specifice pentru anumite trăsături ale produsului, dar si pentru anumite valori ale consumatorului.

Motivele traditionale ale basmului si ale legendei sunt recuperate si se înscriu perfect în acest context al publicitătii, în care toate povestile au un final fericit.Adaptare a structurii narative a basmului nu caută să îndepărteze consumatorul
de lumea reală ci dimpotrivă, să readucă miturile, legendele si valorile pe care
acestea le invocă în viaŃa de zi cu zi a consumatorului, prin intermediul produsului. Intr-un mod mai simplu spus, publicitatea foloseste simboluri puternice si foarte impactante pentru subconstient.

Ce poti să spui despre o apă? Doar povesti. Cei de la Izvorul Minunilor au tinut cont de asta când au conceput campania ce s-a derulat sub sloganul „Apă de legendă”. Ei au creat o poveste, o legendă care explică modul în care s-a născut produsul
si care îi atribuie valente aproape miraculoase.

Simbolurile folosite - culori, emotii, stari sunt foarte puternice si conduc produsul intr-o zona atemporala, incarcandu-l cu valente magice.Interactiunea principala este cea dintre 2 elemente fundamentale, intre care se naste o relatie de iubire.

Focul, unul dintre elementele fundamentale ale pământului, manifestat sub formă de flacără, căldură sau lumină, simbolizează viata, puterea creatoare, dragostea, pasiunea, purificarea dar si puterea distructivă.
Gheata, este apă solidificată, adică un alt element primordial. Exprimă, în plan simbolic stagnarea, lipsa căldurii inimii, absenta unui sentiment vivificator. Ea simbolizează deci tot ceea ce este opus focului. Totusi apa, în orice stare ar fi, este si ea văzută ca un simbol al regenerării, este izvorul vietii.
Este substanta primordială din care iau nastere toate formele si în care ele revin.

Focul este întotdeauna asociat cu rosul, care simbolizează si el viată, fiind culoarea sângelui, dar si dragoste si sacrificiu. Rosul nu este numai principiul vietii, forta impulsivă, ci si eros triumfător.

Albul este o non-culoare. El desemnează când absenta, când suma tuturor culorilor. Este asociat luminii si, opus rosului nocturn, simbolizează viata diurnă, linistea, calmul, pacea.

Firul povestirii ne spune cum, plecat la vânătoare, „feciorul” Împăratului de Foc o întâlneste pe Printesa Gheturilor de care se îndrăgosteste. În toate culturile vechi, vânătoarea este privită ca un act ritual cu
finalitate spirituală: a urmări vânatul înseamnă a căuta o treaptă superioară de
existentă, a urmări un ideal spiritual.
Vânătoarea este, în traditie, o probă spirituală. In drumul sau catre iubirea sa, el trebuie să treacă de „pădurea ielelor”, „valea plângerii”, pentru ca
ulterior să ajungă în „inima muntilor”. Acestea sunt spatii mitice, de
basm, cu puternică încărcătură simbolică. Pădurea este adesea asociată cu un
labirint, a cărui străbatere aduce întelepciune, depăsirea propriei conditii umane.

Printul este călăuzit în călătoria sa de un inorog „fermecat”. Inorogul simbolizează întelepciune, puritate si generozitate. El nu se arată decât celor alesi si anuntă întotdeauna ceva bun ce se va întâmpla.

Iubirea celor doi se transformă în „izvor vesnic”. Acest izvor vesnic este asociat cu „apa vie”, cea care ajuta eroul de basm, rănit sau ucis de zmeu, să îsi redobândească integritatea corporală si uneori chiar viata. În basmele românesti, apa vie se găseste de obicei în locuri inaccesibile si
aducerea ei este o sarcină extrem de grea.
Acest izvor este născut din apă si foc, din gheată si căldură, este forma
pe care a luat-o Iubirea. Apa este simbolul iubirii si al unitatii contrariilor, iar subconstientul consumatorului nu are cum sa nu raspunda prompt la aceste simboluri, deoarece aceasta apa este tot ce a mai ramas dintr-o lume de basm plina de magie, putere si iubire ...asa ca oricine consuma din aceasta apa are acces la iubire si la acea lume de basm.

Povestea din jurul produsului promovat, confera apei minerale, la nivel
simbolic, proprietăti deosebite.Astfel, nu mai suntem niste potentiali consumatori în fata unei reclame, ci suntem un public în fata unei povesti, o poveste pe care o trăim, ale cărei personaje le îndrăgim si care ne captivează.Reticenta deja proverbială a omului în fata unui mesaj de natură comercială este diluată dacă mesajul este textul unei povesti.

Atât timp cât cel care priveste reclama recunoaste o serie de arhetipuri, elemente de cultură si simboluri, atâta vreme cât se identifică cu sistemul de semnificaŃii adoptat de reclamă, aceasta este eficientă la nivel psihologic. În plus, elementele de legendă creează produsului un trecut, o istorie, îi conferă perenitate si implicit îi sporesc valoarea. O astfel de legendă croită în jurul unui produs îl diferenŃiază de toate celelalte produse concurente, pentru că vrem să credem sau nu, valoarea produselor depinde si de povestea pe care
acestea o spun.
Dincolo de utilitate, avem nevoie de vise, de basme, de o portie de magie. Avem nevoie să fim măcar martorii unor experiente de viată deosebite, dacă nu le putem trăi noi însine. Oamenii nu mai vor să mai cumpere doar produse, ci povesti. Sărăcia va fi curând definită nu ca incapacitatea de a satisface nevoile materiale, ci ca
imposibilitatea de a le satisface pe cele spirituale.

miercuri, 9 iunie 2010

Analiza simbolica -reclama Vogue

VOGUE
V- ideografie sexuală, considerată stilizarea organului sexual feminin, deschizătură, legată de ceremoniile magico-sexuale, voluptate, virginitate
O- indică ochiul, dar şi prerogativele cifrei zero, termenul şi scopul final al lucrurilor, omega, heraldică- ordinea, formule masonice- orient.
zero– lucru de nimic, om ca măsura tuturor lucrurilor, ocultismul european momentul inversării polarităţilor- sfârşitul jumătăţii de cerc involutiv separat de începutul cercului evolutiv, închide misterul biologic al naşterii şi secretul fiinţei, ou cosmic, la început universul era nefiinţă.
G-tinereţe, generozitate, simbol masonic- ocupă centrul unei stele strălucitoare, glorie, măreţie, geometrie, dă naştere svasticii şi repune în discuţie simbolistica centrului
U- unghi drept, uniune, heraldică, iepurele, egipt- pui de găină.
E- se trage din scrierea hieratică egipteană şi, grafic este o restructurarea literei beta a grecilor.Simbolul speranţei.

Organul sexual feminin ce se află la baza ceremoniilor magico-sexuale legate de ochi, este plin de voluptate şi de aceea este legat de momentul inversării polarităţilor şi întoarcerea omului în nefiinţă. Organul sexual feminin este centrul unei unei stele strălucitoare, glorie, măreţie, iar geometria lui dă naştere svasticii inversate şi repune în discuţie simbolistica centrului, aşa sperăm.

CULORI FOLOSITE
ALB, ROZ
ROZ- Cu cat este mai placut rozul de o persoana cu atat inseamna ca ea este interesata de parerea altora despre ea si doreste sa suprime orice posibil gest sau actiune care poate aduce prejudicii altora.
Roz este culoarea sanatatii si este asociat si cu feminitatea, prospetimea, primavara, jocurile dragostei, afectiunea, gentiletea. De asemenea se considera ca alunga starile negative si calmeaza, cei care plac culoarea roz devenind asemenea ei, persoane placute, gata de a face tot posibilul pentru liniste, gratie si beatitudine. In plus gasesc intotdeauna resursele necesare de a vedea lumea intr-o aura pozitiva sau, cel putin, de a zambi macar pentru a nu plictisi pe cei din jur, mai ales pe cei care nu ii cunosc.
ALB -El reprezinta absenta culorii, puritatea, sfintenia, virginitatea, perfecŢiunea, claritatea, cunoasterea rationala, lumina, noul inceput sau moartea.

ALB, VERDE PAL
ALB, PORTOCALIU

British American Tobacco a lansat Vogue Arome L’adoration, printr-o campanie de comunicare through the line realizata de agentia de publicitate 141 Romania.
“E o mare provocare sa mai aduci ceva nou in lumea tigarilor. Sau poate ca solutia a fost dintotdeauna la indemana noastra... Daca femeile ar fi inventat tigarile, probabil ca ar fi inceput cu Vogue Arome. Si asta pentru ca noile Vogue Arome L’Adoration combina eleganta unui Superslims cu un parfum discret si fin, imbogatind mirosul de tutun cu o aroma placuta in masura pentru fumatoare si pentru cei din jurul lor” declara Mihaela Oprescu, Brand Executive Vogue la British American Tobacco.

Sub sloganul „Raspandeste aroma”, campania de lansare aduce si ea o noutate in lumea Vogue. Aceasta se remarca prin faptul ca a fost dezvoltata 100% in Romania, in contextul in care Vogue este o marca internationala cu greutate in piete precum Franta, Rusia sau Polonia.
Dan Gherman, British American Tobacco Group Creative Director in 141 Worldwide Romania explica: “Cu referire directa la aceasta campanie, putem spune ca am inteles mai bine decat colegii din alte tari ce isi doresc femeile din Romania. Cum am reusit? Cercetare, munca, din nou cercetare, si din nou munca... Dupa acestea, campania a venit de la sine”.
„Campania se remarca prin dezvoltarea unor mesaje si executii creative care pornesc de la experienta consumatorului in fiecare mediu de comunicare, dupa o alegere atenta a acestora. Agentia s-a concentrat pe asocierea noului Vogue Arome cu cele mai interesante experiente olfactive, exact acolo unde aceste senzatii sunt cele mai puternice. De remarcat sunt display-urile tridimensionale amplasate in galeriile comerciale in vecinatatea magazinelor de parfumuri sau produse aromate, activarile cu produse parfumate si momentele de dans care simbolizeaza seductia aromei in HoReCa” completeaza Mihaela Oprescu.

Ţigarilor Vogue nu le-a mai fost suficient design-ul diafan in diferite nuante de roz, bleu si verde, drept care si-au atasat si cate o metafora, ca sa vibreaza la ea sufletul romantic al targetului si sa puna mana pe portofel. Avem, deocamdata, Vogue – Balade du parc si Vogue – Jardin sous le neige, da’ marketingu’ de la ei inca lucreaza, deci sigur mai urmeaza niste surprize.
Surprizele sunt :: arome diferite, gusturi diferite, fumul parfumat diferit … aşa că de ce nu?

Analiza simbolica -reclama MARLBORO

Analiză grafico-simbolică a cuvântului
M- grafia derivă din scrierea cadmee, în simbolica ezoterică indică imensitate, infinit, iar în diferite culte înlocuieşte numele multor divinităţi, pt. a desemna pe marele zeu necunoscut ce nu trebuie reprezentat.
A – hinduşi – dvanda- reprezintă timpul fără de sfârşit, reazemul ale cărui laturi sunt îndreptate în toate părţile. Derivă din alpha, dar numele ei şi forma se trage din feniciană şi ebraică aleph şi se poate compara cu nr. 1- originea tuturor lucrurilor şi le conţine pe toate, Creatorul, mai – marele zeilor, zeul invizibil şi necunoscut.
R-are originea în semnul hieroglific care reprezintă gura. Simbolizează capul, regele, dar şi roata, alergarea, zgomotul. Heraldică- bogăţie şi recalcitranţă
L- nu are o semnificaţie ezoterică, în heraldică înseamnă lealitate, indică şi ulmul în alfabetul vegetal
B- simbolul frumuseţii, bunătăţii şi bizareriei. În arabă – fiul.
O- indică ochiul, dar şi prerogativele cifrei zero, termenul şi scopul final al lucrurilor, omega, heraldică- ordinea, formule masonice- orient.
zero– lucru de nimic, om ca măsura tuturor lucrurilor, ocultismul european momentul inversării polarităţilor- sfârşitul jumătăţii de cerc involutiv separat de începutul cercului evolutiv, închide misterul biologic al naşterii şi secretul fiinţei, ou cosmic, la început universul era nefiinţă.
R-vezi ant.
O- vezi ant.

Aceasta este reprezentarea simbolică ezoterică a literelor şi acum să vedem unde conduce această combinaţie, forţa cuvântului care derivă din unirea forţelor literelor constituente, dar şi mesajul simbolic, ocult ascuns în spatele cuvântului.

Marele zeu necunoscut ce nu trebuie reprezentat, care este originea tuturor lucrurilor şi le conţine pe toate, Creatorul, mai – marele zeilor, zeul invizibil şi necunoscut. A cărui bogăţie şi recalcitranţă este adusă prin gură de către fiul său. Ochiul fiind cel ce aduce schimbarea polarităţilor spirituale prin gură, alergare, zgomot, agitaţie. Omul este un lucru de nimic, iar aici se închide misterul biologic al naşterii şi secretul fiinţei, ajungându-se la nefiinţă.

Ar mai trebui umblat la text, dar mesajul este clar... venerarea zeului a cărui nume nu trebuie cunoscut se va face prin gura fiului său, care va fi alergat, zgomotos şi agitat, care astfel a uitat de aspectele spirituale şi astfel este un lucru de nimic, căruia nu-i mai este accesibil secretul fiinţei sale, iar prin aceasta ajunge curând în uitare şi în nefiinţă.

CULORI- ROŞU,ALB, NEGRU- culorile de bază ale tradiţiei orientale
Roşu- foc, vitalitate, forţă orizontală
Alb – pace, detaşare seninătate, atemporal
Negrul- timpul, pământul

Culorile contrarii, precum albul si negrul, albul şi roşul, simbolizeaza dualismul intrinsec al fiintei umane. O prezentare în două culori exprima conflicte ale unor forte care se manifesta la toate nivelele existentei, de la universul cosmic la lumea intima, albul reprezentând fortele diurne, pozitive si evolutive, în timp ce negrul reprezinta fortele nocturne, negative si involutive. Roşu şi alb – conflictul dintre forţa terestră, materială şi cea spirituală, cosmică.

AURIU, ALB, NEGRU
Pentru misticii arabi, simbolistica afirmă ca aceştia au văzut cele sapte ceruri care se înalta peste sferele pamântului, apei, aerului si focului:
Cerul Soarelui, creat din lumina inimii, este galben ca aurul stralucitor.
Cerul Lunii, invizibil datorita subtilitatii sale, creat din natura gândirii, are o culoare mai alba decât argintul.
Cerul lui Saturn, creat din lumina Inteligentei Primordiale are culoarea neagra.


RECLAME
În anii ’50 Marlboro a declanşat o campanie pentru asocierea ţigărilor sale cu ideea de „bărbat adevărat”. Cowboy-ul a reprezentat din perioada cuceririi Vestului şi până acum emblema familiară a masculinităţii, independenţei şi durităţii virile şi a fost simbolul preferat de această companie.
Cea mai puternica – desi dupa unii cea mai hulita – imagine simbolica a secolului, “barbatul Marlboro” apare pretutindeni ca ultimul cowboy american si ca marca masculina, contribuind la situarea tigarilor Marlboro pe primul loc ca vanzare in lume. Chiar si cei care lucreaza de partea cealalta a baricadei, cei implicati in politicile sociale pentru sanatate, recunosc ca imaginea aceasta, a “barbatului Marlboro”, are un succes fara precedent, stand la baza enormelor vanzari ale companiei Philip Morris.
La inceput, prin anii ’50, cand tigarile erau acceptate chiar si in cea mai rafinata societate, Leo Burnett, noul director al campaniei publicitare a firmei Marlboro, a conceput imaginea de “macho man” (barbatul chipes) ca un mod de a restabili pe piata pozitia tigarilor Marlboro, de la tigari “dulci ca luna mai” (engl.,“mild as May”), la un produs cu priza larga care atrage, ispiteste si convinge pe cati mai multi.
Treptat se va cladi un nou streotip: tigarile Marlboro se asociaza tot mai des cu un barbat intre doua varste, voinic, chipes, plesnind de sanatate si voie buna, dar mai ales, liber si atotstapanitor al unui tinut si naturi cu care intra in perfecta armonie- vechiul paradis pierdut.
Noua campanie promovata de Brunett, ce purta sloganul “delivers the goods on flavor” (ro. “ofera produse dupa aroma”), a facut sa explodeze vanzarile. Pana ca Marlboro Man sa devina simbol national, adica in ’55, vanzarile erau de 5 miliarde $ anual. Prin campania stralucit construita, imaginea puternica a eroului mitic american si raspunsurile de succes ale pietii la provocarile echipei Marlboro au creat, jongland pe stereotipuri, o imagine universala si imediat recunoscuta, reprezentand un stil de viata american idealizat si incitant ce deconstruieste esenta singurului produs de pe piata, cu exceptia armelor, care omoara si imbolnaveste atunci cind sunt utilizate asa cum se intentioneaza sa fie utilizate.
Fenomenul este extraordinar. Marlboro, de fapt o marca complet necunoscuta pana in 1955, si-a crescut constant vanzarile in ultimii 45 de ani. Din decembrie ’75, in doar 20 de ani, Marlboro a batut toate recordurile la vanzari in Statele Unite si a fost declarata marca cea mai bine vanduta a tuturor timpurilor. In 1989, Marlboro avea “de departe cea mai buna vanzare, cu un procent de 40 % din totalul tuturor tigarilor vandute”, detinand 43% din piata interna, si facand in jur de 4.6 miliarde $, aproape 2/3 din profiturile totale ale firmei, depasind chiar vanzarile Coca-Cola. Estetic, prospetimea, sanatatea si naturaletea atitudinii degajate de reclamele la aceste tigari, au priza la oricine – fumator, nefumator, barbat, femei, batran sau copil. Astfel, imaginea Marlboro a crescut in popularitate si si-a pus amprenta intr-o atractie emotionala irationala. In ciuda bizareriilor, cowboy-ul necizelat, cu sau fara pamant westerian sau cutiuta rosie, aminteste imediat de firma Marlboro si a devenit un simbol pentru mai multe generatii, mentinand Marlboro in topul vinzarilor inca din anii ’50.
Într-o cultură a imaginii postmoderne, indivizii îşi extrag propria identitate din aceste figuri şi, ca atare, publicitatea devine un mecanism important de socializare.
Componentele principale ale reclamelor Marlboro clasice sunt reprezentate de o conjugare a elementelor: natură, cowboy, cai şi ţigări. Acest sistem asociază ţigara Marlboro cu masculinitatea, forţa şi natura, ceea ce este în totală sintonanţă cu numele său – venerarea marelui zeu necunoscut se face prin ţigară. Oare de ce în popor ţigara se numea şi iarba necuratului?

SIMBOLISM GENERAL RECLAMĂ
Deşi reclamele au fost diferite în timp, tema primordială a reclamei este aceeaşi –bărbatul stăpân absolut prin forţa ţigărilor.
Personajul uman este tipic pentru reclamele de la Marlboro, tânăr, sau mai bine zis, între două varste, proaspat barbierit si vesnic surazator. El este chiar simbolul barbatiei şi virilităţii. Axul vertical al acestui tablou, barbatul, zeul, deţine modalitatile de control care pot fi exercitate asupra animalului: cea punitiva – haturile si cea recompensativa – mâna, mangaierea.
Barbatul Marlboro, îmblânzeşte şi domină calul, animalul de muncă şi de transport, deoarece el are forţă şi stapaneste timpul. Trecutul, – calul cel mare -, este stapanit de posesorul pachetului de Marlboro prin cele doua mijloace mai sus amintite, haturile – modelul coercitiv voluntar, si mâna – modelul recompensativ, care lucreaza pe registrul afectiv.
Barbatul Marlboro apare ca un stapan al cerului, al pamantului si al tuturor vietuitoarelor, dar el stapaneste insasi timpul gratie noului produs. Tigarile Marlboro, prin fumul si aroma lor realizeaza trecerea din lumea reala, decazuta, in care timpul apasa greoi, taie si zdrobeste, intr-o lume primordiala, aproape sacra, in care stăpân este doar Adam prin forţa ţigărilor.

MODUL DE FOLOSIRE A SIMBOLURILOR

Minţile simple tind să pună semnul egalităţii între simbol şi ceea ce reprezintă el, să atribuie lucrurilor şi evenimentelor unele din calităţile exprimate de cuvintele pe care le-a ales artistul pentru a discuta aceste noţiuni, în urmărirea propriilor lor ţeluri.
Depozitată în minţile şi trupurile fiinţelor umane, această energie potenţială este eliberată şi transmisă pe o linie întreagă de simboluri, desfăşurată cu grijă în aşa fel încât să evite raţionalismul şi să ascundă cât mai bine adevărul. Regăsim aceste aspecte şi în riturile şi ritualurile religiei. Acele „frumuseţi ele sfinţeniei“ întăresc credinţa acolo unde ea există deja, iar unde nu există credinţă contribuie plenar la convertirea oamenilor. Satisfăcând doar simţul estetic, simbolurile nu garantează nici adevărul, nici valoarea etică a doctrinelor cu care au fost asociate în mod absolut arbitrar. A fost dovedit un fapt istoric că frumuseţile sfinţeniei au fost concurate deseori şi chiar depăşite cu frumuseţile lipsei de sfinţenie. În perioada în care a trăit Hitler, de exemplu, mitingurile anuale de la Nürnberg erau adevărate capodopere ale artei rituale şi teatrale.
John Keats spunea - „Frumuseţea este adevăr, iar adevărul frumuseţe“, dar din păcate această identitate există doar la nivele foarte înalte. La nivelul politicii şi teologiei, frumuseţea este perfect compatibilă cu prostia şi tirania uneori. Aceasta până la urmă este un mare noroc deoarece dacă frumuseţea ar fi incompatibilă cu stupiditatea şi tirania, ar exista foarte puţină artă în această lume.
În artă principiul simbolului disproporţionat de fascinant este înţeles foarte clar. Nu există capodopere deoarece capodoperele se adresează unui public restrâns, ci doar o amalgamare inteligentă şi atrăgătoare care să atragă un public cât mai larg. Cei cărora le place această artă, mediocră de altfel, dar de un foarte mare impact vizual, pot să agreeze şi produsele cu care este asociată ea şi pe care le reprezintă în mod simbolic.
Un alt simbol disproporţionat de fascinant este reclama muzicală. Cântecele comerciale sunt o invenţie recentă, dar cântecele teologice şi de cult, adică imnul şi psalmul, sunt la fel de vechi ca şi religia. Cântecele militare sau marşurile sunt la fel de vechi ca şi războiul, iar cântecele patriotice, precursoarele imnurilor naţionale, au fost în mod neîndoielnic, folosite pentru a promova solidaritatea în grup. Pentru marea majoritate a oamenilor muzica este atrăgătoare în sine, dar mai mult decât atât, melodiile tind să se insinueze în mintea ascultătorului. O melodie poate stărui obsedant în memoria omului pe tot parcursul vieţii sale. O afirmaţie sau o judecată de valoare total neinteresantă, luată în sine nimeni nu-i va acorda atenţie, dar dacă vom pune cuvintele pe o melodie atrăgătoare şi uşor de memorat, imediat ea va deveni un şlagăr, iar cuvintele vor dobândi o mai mare putere. Mai mult, cuvintele vor avea tendinţa de a se repeta în mod automat ori de câte ori auzim melodia sau ori de câte ori ea ne va reveni spontan în memorie. Prin studii complexe în domeniul psihologiei s-a constatat că există o mare legătură între puterea sunetului şi reflexul condiţionat. S-a constatat de asemenea, că oboseala sporeşte sugestibilitatea şi astfel putem descoperi de ce printre alte motive sponsorii comerciali ai programelor de televiziune preferă orele de seară pentru a-şi lansa reclamele comerciale. De asemenea, melodiile pot fi încărcate cu mesaje subliminale pentru a putea să aibă un impact mai mare asupra minţii ascultătorului sau telespectatorului. Cu ajutorul mesajelor subliminale masele largi se pot manipula fără ca ele să realizeze cu adevărat ceea ce li se petrece.
Peste pragul conştientului, una dintre cele mai eficiente metode de persuasiune non-raţională este ceea putem numi persuasiune prin asociere, adică la nivelul subconştientului se pot face asocieri imediate ale unor imagini cu un simbol, ce poartă în sine o asociere imediată cu un mesaj de valoare. Proiecţia subliminală, după cum s-a constatat, intensifică foarte mult emoţiile resimţite de public.
Sugestibilitatea este una dintre calităţile care variază semnificativ de la o fiinţă umană la alta. Factorii de mediu îşi au rolul lor în a determina o fiinţă umană să fie mai receptivă la sugestii decât alta, dar în mod sigur există diferenţe constituţionale în ceea ce priveşte modul de sugestionare a fiinţelor umane. Rezistenţa extremă împotriva sugestiilor este destul de rară, deoarece dacă ar fi astfel viaţa socială ar deveni foarte dificilă. Societăţile funcţionează cu un grad rezonabil de eficienţă deoarece majoritatea oamenilor sunt destul de sugestionabili. Idealurile democraţiei şi libertăţii se confruntă cu realitatea brută a sugestibilităţii omului. Oare libertatea umană este compatibilă cu un grad ridicat de sugestibilitate?
Paradigma comunicării clasice îşi pune amprenta asupra oricărui mesaj artistic, făcându-l tributar acelui ciclu invariabil al informaţiei: emiţător-mesaj-receptor-feedback. Arta, emite deseori mesaje ce ajung la receptor prin mijlocirea unui mediu. La rândul său, receptorul va reacţiona la mesaj transmiţând ceea ce poartă numele de feedback care poate fi – un răspuns, cumpărarea produsului, aprecierea sa, conştientizarea valorii operei artistice respective, care influenţează emiţătorul să-şi remodeleze mesajul astfel încât acesta să aibă un efect maxim

OMUL CONTEMPORAN- ÎN CĂUTAREA NEBĂNUITĂ A SACRULUI

Omul contemporan se află într–o criză de profunzime interioară şi este necesar să–şi recapete echilibrul psihic, pentru moment zduncinat, să se înalţe către spiritualitatea autentică, având revelaţia structurilor reale ale manifestării. Omul societăţilor moderne este încă hrănit şi ajutat de activitatea inconştientului său, fără să atingă însă o experienţă şi o viziune reală a lumii, a întregii manifestări şi a tot ceea ce înseamnă spiritualitatea autentică. Inconştientul îi oferă soluţii la problemele propriei existenţe, îndeplinind astfel rolul religiei, a spiritualităţii tradiţionale pentru că, înainte de a deveni, prin religie, creatoare de valori, existenţa îi datorează religiei, spiritualităţii autentice, integritatea. S-ar putea spune chiar că, într-o anumită măsură, la oamenii moderni care se proclamă areligioşi, sau care nu urmează nici o cale spirituală, sunt cei la care religia şi mitologia s-au „cuibărit“ undeva în noaptea inconştientului, sunt cei la care posibilităţile de a ajunge la o experienţă spirituală a vieţii zac ascunse undeva în străfundurile fiinţei lor, dar nu pot fi aduse uşor la lumină.
Dintr-o altă perspectivă s-ar putea spune chiar că non-religia, non-spiritualitatea echivalează cu o nouă „cădere“ a omului: omul areligios, omul aspiritual pare să-şi fi pierdut capacitatea de a trăi conştient viaţa în mod spiritual, capacitatea a o înţelege şi de a şi-o asuma, de a fi responsabil asupra întregii sale existenţe. Datorită faptului că spiritualitatea s-a ascuns în străfundurile inconştientului şi a fost „uitată“, fiinţa se pare ca a uitat aproape cu desăvârşire natura sa divină. “Tot ceea ce este necesar pentru ca răul sa triumfe, este ca omul bun să nu facă nimic.” (Edmund Burke)
Omul zilelor noastre a ajuns să trăiască într-o lume bolnavă, deşi cel mai adesea nu conştientizează aceasta. Existăm într-o societate dominată de lupta pentru bani, avere, faimă, etc. Majoritatea oamenilor supravieţuiesc într-o lume în care a fuma, a bea pâna la inconştienţă sau a te droga sunt realităţi acceptate cu indiferenţă, ca parte a unei normalităţi, a banalului sau, cel mult a faptului divers.
Suntem prea puţin conştienti de adevărata dimensiune a decăderii fiinţei umane, de formele complexe şi de efectele reale ale acestui adevărat dezastru spre care se îndreaptă omul contemporan şi nu suntem mai deloc conştienţi de cauzele acestui continuu declin.
Pentru fiinţa ce urmează o cale spirituală autentică, ce are o integrare spirituală, Lumea are întotdeauna o valenţă supranaturală şi dezvăluie o modalitate de manifestare a sacrului. Orice fragment cosmic este „transparent“, propriul său mod de existenţă prezentând o anume structură a Fiinţei şi, prin urmare, a sacrului. De exemplu, pentru fiinţa spirituală, orice An Nou înseamnă repetarea cosmogoniei, re–crearea Lumii si totodată „crearea“ Timpului, regenerarea lui printr-un „nou început“. Mitul cosmogonic slujeşte drept model exemplar pentru orice „creaţie“ sau „construcţie“ şi este chiar folosit ca mijloc ritual de vindecare. Devenind din nou, în chip simbolic, contemporan cu Creaţia, omul se întoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindecă pentru că ia viaţa de la capăt, cu o încărcătură de energie intactă, sacră, Divină, primordială. Reactualizând miturile, omul se apropie de zei, de divinitate şi ia parte la sfinţenie.

7. ELIPHAS LEVI- magician, alchimist

Un binecunoscut alchimist, ce a studiat Alchimia şi Kabbala, ce a publicat numeroase cărţi pe acest subiect, revelând taine ale simbolurilor alchimice, ce nu au fost prea des explicate.
Frate si prieten,
Bereschith si Mercavah insumeaza stiinta lui Dumnezeu si a lumii. Eu spun „stiinta lui Dumnezeu”, cu toate ca Dumnezeu este infinit de necunoscut. Intreaga lui natura scapa investigatiilor noastre. El este principiul absolut al existentei si al fiintelor si nu trebuie confundat cu efectele pe care el le produce; si poate fi spus, afirmandu-i tot timpul existenta, ca el nu este nici fiind, nici o fiinta. O astfel de definitie se increde ratiunii, fara a ne deruta, mentinandu-ne pentru intotdeauna departe de toata idolatria. Dumnezeu este singurul postulat absolut al stiintei, intreaga ipoteza necesara care serveste drept baza pentru orice certitudine; si iata cum maestrii nostri antici au stabilit, deasupra insasi stiintei, aceasta sigura ipoteza a credintei : Fiinta este. In Fiinta este viata. Viata este manifestata prin miscare. Mişcarea este perpetuată prin balansarea forţelor. Armonia rezulta din analogia opozitiilor. Se afla, in natura, o lege imuabila si un nedefinit progres. O schimbare vesnica a formelor si indestructibilitatea substantei, pot fi gasite prin observarea lumii fizice.
Metafizica ne prezinta legi analoage si fapte fie intr-o ordine intelectuala, fie morala, pe de-o parte, adevarul neschimbat, iar pe de alta parte, fantezia si imaginatia. Pe de-o parte este binele care este adevarul, pe de alta parte este raul care este falsitatea, si din aceste aparente conflicte iese la suprafata judecata (ratiune) si virtutea.
Virtutea este compusa din bine si dreptate. Binele o face indulgenta. Dreptatea o face aspra. Binele pentru ca este drept si drept pentru ca este bine : este intotdeauna frumos. Acesta imensa armonie dintre lumea fizica si cea morala, incapabila de-a avea o cauza superioara ei insasi, ne dezvaluie si ne demonstreaza existenta unei neschimbatoare intelep ciuni si a unei inteligente infinita, creativa si activa.
Geniul civilizator pe care evreii il personalizeaza in Enoch a fost numit de egipteni Trismegistus, iar de greci Kadmos sau Cadmus, cel care a vazut pietrele vii ale Tebei ridicandu-se singure si ocupandu-si locul la acompaniamentul lirei lui Amphion.
Cartea primitiva si sacra, cartea lui Postel numeste geneza lui Enoch - prima sursa a qabalei – o data traditia divinului, umanului si religiosului. Aici in toata simplitatea ei se reveleaza suprema inteligenta ratiunii si iubirii de om, eterna lege guvernand expansiunea infinita, numerele din infinita expansiune, numerele in imensitate si imensitatea in numere, poezia in matematica si matematica in poezie.
Cine ar putea crede ca, cartea care a inspirat toate aceste teorii si simboluri religioase a fost pastrata, ajungand la noi sub forma unui ciudat set de carti?
Nimic nu este mai adevarat – curtea de Gebelin, asa cum a fost urmarita de toti cei care au studiat serios simbolismul acestor carti, a fost prima care le-a descoperit, in secolul trecut.
Alfabetul si cele zece simboluri numerice sunt, desigur, baza elementelor tuturor stiintelor. Adauga-le semnele celor patru puncte cardinale ale cerului sau ale celor patru sezoane si ai intreaga carte a lui Enoch. Fiecare semn reprezinta o idee absoluta, sau esentiala, daca vrei. Forma fiecarei cifre si a fiecarei litere are ratiunea ei matematica si semnificatia ei hieroglifica. Ideile inseparabile de numere, isi urmeaza miscarile prin aditionare, multiplicare, etc ..si isi obtin exactitatea. Cartea lui Hermes Trismegistus este aritmetica gandului.

Pitagora- un initiat in tainele simbolurilor

Pitagora(c. 580 î.Hr. - c.500 î.Hr.) a fost un filozof şi matematician grec, originar din insula Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei.
Despre Pitagora a scris Eudoxios în Descrierea Pământului, cartea a VIl-a. El arătase atâta curăţenie, atâta grijă de a se feri de omoruri şi de ucigaşi, încât, nu numai că se înfrâna de la tot ce avusese viaţă, dar nu se apropia nicicând de măcelari şi de vânători.
În afara celor scrise de Eudoxios, Antiphon, în tratatul său Despre viaţa celor iubitori de virtute, spune câte ceva şi despre asceza sa din Egipt.
Se spune că de mic Pitagora fusese atras, de viaţa preoţilor egipteni, de MARILE MISTERE, iar atunci când vârsta i-a permis, Pitagora îl rugă pe tiranul Polycrates, regele Greciei, să-i scrie regelului Egiptului, Amasis, prietenul şi oaspetele său, ca să-i îngăduie să fie părtaş la învăţăturile pe care le primeau cei ce urmau să ajungă preoţi. Sosit la Amasis, el a obţinut cele necesare ca să fie primit în mijlocul preoţilor din Heliopolis, după care a fost trimis la Memphis, la preoţi mai vârstnici decât el, dar acesta fusese doar un motiv pentru a-l ţine departe de Cunoaşterea pe care el o căuta, aceştia trimiţându-l mai departe la cei din Diospolis.
Pentru că aceşti preoţi nu prea mai aveau unde să-l trimită, şi pentru că se temeau de rege, n-au mai putut să spună nimic, dar s-au gândit să-l abată de la ţintă şi să-l supună la grele încercări, fără nici o legătură cu traiul dus de greci. El pe toate le-a împlinit cu bucurie, şi ajunsese atât de faimos, încât îi fu îngăduit să aducă sacrificii zeilor după cum îi era voia, şi să participe la ritualurile lor. Lucrul acesta nicicând nu s-a mai petrecut cu vreun alt străin.
Odată întors în Grecia, el a întemeiat o şcoală numită "hemiciclul lui Pitagora", unde locuitorii din Samos se adunau pentru a se sfătui cu privire la treburile cetăţii. Se spune că pentru aceasta, el a găsit o peşteră potrivită în care să-şi predea filozofia, şi unde îşi petrecea o bună parte din zile şi nopţi întovărăşit de adepţii săi. Ajuns la vârsta de 4o de ani el s-a mutat în Italia, Sicilia, unde a înfiinţat o şcoală filizofică faimoasă
Diogenes, un alt istoric, povesteşte despre Pitagora că a mers la egipteni, la arabi, la chaldeeni şi la evrei, care Ii dezvăluiră ştiinţa desluşirii viselor; el a fost cel dintâi care a făcut preziceri folosindu-se de tămâie. În Egipt, el a stat în preajma preoţilor, s-a împărtăşit din înţe¬lepciunea lor, şi a învăţat limba egipteană, şi cele trei feluri de scrieri ale lor: epistolo-grafică, hieroglifică şi simbolică, care sunt luate în sens propriu, prin imitaţie (cu forma obiectelor) sau în sens alegoric, corespunzător anumitor taine; tot aici, el căută să afle cât mai multe despre zei. Pitagora a mers apoi în Arabia, unde se spune că stătea în preajma regelui; la Babilon, s-a întâlnit cu chaldeenii şi s-a dus să-l caute pe Zoroastru, care l-a purificat de necură¬ţeniile vieţii sale anterioare şi l-a învăţat lucrurile de la care trebuie să se înfrâneze oamenii buni pentru a rămâne puri; el a ascultat apoi învăţătura despre natură şi a aflat care sunt Legile universului. Căci în timpul călătoriilor pe care le-a făcut la aceste popoare şi-a însuşit Pitagora tot ce este mai bun în înţelepciunea lui.
Cât priveşte vorbele pe care le spunea celor apropiaţi, nimeni nu este în stare să şi le amintească întocmai, căci, într-adevăr, între ei domnea o tăcere de neînchipuit. Cu toate acestea, învăţăturile asupra cărora nu există îndoieli sunt următoarele: mai întâi că sufletul este nemuritor; apoi, că el trece în alte vieţuitoare; în plus, că după perioade de timp determinate ceea ce a murit renaşte; că nimic nu este cu desăvârşire nou; că toate fiinţele vii fac parte din aceeaşi categorie, se mai spune că prevestea fără greş cutremurele de pământ, că degrabă stârpea bolile, că oprea vânturile năprasnice şi căderea grindinei, că liniştea apele învolburate ale râurilor şi mării
Se spune că spunea tuturor grupurilor care-l ascul¬tau, multe sau puţine, această maximă:trebuie să alungăm prin toate mijloacele - cu focul, cu fierul sau cu oricare alte unelte - boala din trup, neştiinţa din suflet, abuzul din pântece, dezbinarea din cetate, făţărnicia din familie, şi din toate lipsa de măsură.

simbolul - cheia cunoasterii

Ne-am dezobişnuit să acordăm o mare importanţă lucrurilor mici, simple şi de aceea, uneori nu vedem că lucrurile mici sunt la baza celor mari şi adevărata esenţă înseamnă simplitate.
Simbolul, un element mic şi aparent este marea cheie şi marea poartă de intrare în lumea spiritualităţii. De ce? Pentru că ne arată cheia către esenţă, pentru că este chiar o cheie ce ne deschide lumea esenţelor, dar pentru aceasta este necesar să reînvăţăm să folosim şi să revalorizăm simbolurile şi acesta poate fi primul pas spre reintegrarea în sacru. Cunoaşterea şi revalorizarea simbolurilor, poate face ca toate învăţăturile care erau păstrate şi ocultate în temple, sub cheia simbolurilor, să se reveleze în viaţa cotidiană şi toate ştiinţele să se întoarcă în sacru, adică să se studieze în şcoli ceea ce înainte se studia doar în temple. Pentru moment să nu folosim cuvinte mari.
Atât în spiritualitate cât şi în viaţa cotidiană este necesar să revalorizăm simbolul şi să vedem în el poarta de acces către univers.
Oare, Simbolul este cheia care ne duce către univers? Oare cum un lucru atât de mic şi aparent neînsemnat poate face lucruri atât de mari? Să vedem ce este acest simbol şi de ce îi acordăm o atât de mare importanţă.
Specialiştii în publicitate, artiştii, dansatorii, etc. pot accesa nivelul emoţional al fiinţelor umane în forme calme şi raţionale, iar aceasta se poate realiza într-un mod foarte simplu prin folosirea simbolurilor.
Suntem occidentali şi pentru noi noţiunea de simbol este ceva complicat, izolat într-o zonă complicată şi solemnă, unde rareori vine cineva să o viziteze, poate doar nişte curioşi interesaţi de arta medievala sau de alte chestii vechi şi complicate.
Orice om foloseste zilnic simbolismul fara să ştie, deoarece cuvintele şi gesturile sunt …, neaşteptat, simboluri. Pentru a avea o reprezentare foarte plastică ne vom întoarce la Aristotel, care afirma: Cuvântul câine nu muşcă! Deşi, pentru mulţi cuvântul câine se identifică, în mod simbolic, cu muşcătură. Dacă transferul nu are loc, ceea ce pare să presupună şi Aristotel, simbolul şi-a pierdut sensul. Cave canem lupus est!
De fapt simbolul nu este folosit doar în ocazii deosebite, dar tocmai această folosinţă zilnică îi ascunde marea sa valoare, deoarece rolul simbolismului constă, tocmai, în a exprima orice idee într-un mod accesibil pentru toata lumea. Însă, pentru mintea occidentală, ceva este valoros dacă este complicat sau foarte scump, aşa că simbolul a ascuns de secole tainele iniţiaţilor, iar omul obişnuit îl consideră ceva … mult prea departe şi prea complicat pentru sufletul său. Deşi, de cele mai multe ori ceea ce ne dorim se află foarte aproape de noi, însă noi ne împiedicăm de Adevăr şi … pur şi simplu mergem mai departe.

stiinta si simbol

Ştiinţa contemporană ne uimeşte prin redescoperirea efectelor folosirii unor simboluri.
Un studiu efectuat de cercetătorii ruşi a arătat că atunci când oamenii fac semnul crucii şi practica rugăciunea se purifica şi se vindecă mai repede. Fiziciana Angelina Malahovska a dovedit experimental minunile înfăptuite de semnul crucii şi de rugăciuni. “Când mâncarea este însemnată cu semnul crucii aceasta este purificată în mod real, imediat. Aceasta este o mare minune, care se întâmplă zi de zi”, afirma Malahovska. Studiul a fost efectuat de-a lungul a aproape zece ani, cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse.
Astfel, cercetătorii au verificat efectul rugăciunii “Tatăl Nostru” şi al semnului ortodox al Sf. Cruci făcute asupra bacteriilor patogene. În acest sens, au fost prelevate probe de apă din: fântâni, râuri şi lacuri şi toate conţineau stafilococul auriu.
Studiul a dovedit că, dacă se rosteşte rugăciunea “Tatăl Nostru” şi se face semnul Sf. Cruci peste probele de apă, numărul bacteriilor periculoase scade de şapte, zece, sute şi chiar mii de ori. Rugăciunea a fost rostită atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi.
De asemenea, s-a dovedit că persoanele bolnave, după ce au practicat frecvent rugăciunea, au început să se simtă mai bine. Însă, dacă semnul Sf. Cruci este făcut neglijent, de exemplu cu cele trei degete unite incorect, sau duse în afara locurilor corecte (mijlocul frunţii, centrul plexului solar şi cavităţile umerilor drept şi stâng), rezultatul pozitiv este redus sau chiar nu există.- Sursa: www.libertatea.ro
Ce putem spune? Simbolul folosit corect în plan fizic are o eficienţă nebănuită şi copleşitoare.

despre simbol si criza societatii contemporane

Sunt corpuri care pier, iar altele care intră în nemurire, chiar încă din timpurile străvevchi.- Cântecul harpistului
Confucius - "Simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile".

Ştiinţa contemporană descoperă, din ce în ce mai mult, ceea ce oamenii, păreau că ştiu din totdeauna, adică, pe măsură ce cunoaşterea se aprofundează, se aprofundează şi misterul şi tainele universale par a fi mai adânci, mai profunde. Ştiinţa contemporană are datoria să devină umană şi să devină un simplu mijloc, pus în întregime în slujba omului, şi nu un scop în sine, dar pentru ca această transformare să se producă, ea trebuie să se întoarcă la studiul real al NATURII şi al legilor sale. Omul trebuie să redevină un miracol al Creaţiei şi nu o simplă maşină, un simplu corp care funcţionează ca o maşinărie.
Ştiinţa contemporană este într-o criză din care poate ieşi doar prin găsirea unei metode cognitive totale, care să înglobeze şi necunoscutul, misterul, enigma, ocultul.
Declinul valorilor tradiţionale, de fapt, face trimitere directă la religiozitatea şi religiliile iniţiale, la ştiinţele străvechi, la acea Putere, care este considerată astăzi ca fiind paranoormală, dar ea era doar un fenomen, din multele, cunoscute şi studiate de ştiinţele străvechi, considerate şi ŞTIINŢE SACRE. De ce sacre?
Puterea cuvântului, a fost cunoscută din timpuri imemoriale, se poate spune, dar astăzi cuvintele, lipsite, de încărcătura ACEEA, sacră, îndeplinesc o simplă funcţie practică.
Înaintea Cuvântului a existat SIMBOLUL. Originea acestuia se pierde, în negura timpului, iar astăzi el au ajuns la noi, sub forma unor mesaje, mare parte indescifrabile, care vorbesc străfundurilor fiinţelor noastre, pentru că acolo sunt încriptate adevărurile fundamentale, tocmai prin intermediul acestor SIMBOLURI, dar aceste mesaje este necesar să fie desluşite şi înţelese în mod logic, adică cognitivismul occidental se va combina cu simţirea orientalului.
Adică, aşa cum spunea şi Friedrich Nietzche – raţionalul este necesar sa înglobeze iraţionalul, iar orizontul cunoaşterii să fie lărgit, tocmai, prin această Cunoaştere, care devine o paracunoaştere prin intermediul cunoaşterii aprofundate a SIMBOLULUI.
Este necesar să ne întoarcem la Simboluri, pentru ca omenirea să depăşească criza în care se zbate de ceva timp, dar şi pentru că, este necesar să se încheie un ciclu istoric şi să înceapă un alt ciclu în care să ne întoarcem la înţelepciunea anticilor, în care neînţelesul să devină înţeles, deoarece anticii spuneau: SIMBOLUL are origine neumană şi este un dar coborât de undeva din necunoscut, de undeva de Sus, pentru a-i reaminti omului de originea sa Divină.
Ne plângem că lumea devine profană, din ce în ce mai profană. De ce? Tocmai pentru că am pierdut şi pierdem înţelesul autentic al SIMBOLURILOR, pe care bunul nostru simţ interior ne spune că-l cunoaştem, dar acest punct al angoasei contemporane va putea fi depăşit doar prin redescoperirea LUMII SIMBOLURILOR, redescoperirea puterii spiritului uman, care să ne conducă spre acea lume invizibilă unde doar DUMNEZEU TATĂL ne va revela şi ne va face cunoscut sensul şi rostul a tot ceea ce cuprinde Creaţia Sa, adică sensul şi rostul Omului în Cosmos.
Esenţa umană, dar şi tot ceea ce este autentic şi originar în om poate fi cunoscută şi prin semne şi simboluri. Aici descoperim începutul începutului: “un metalimbaj cu caracter simbolic… având rolul unui model redus al realului şi funcţionând ca o unealtă teoretică de analiză a lumii”- spune Eliade